Avocatul Gelu Pușcaș subliniază riscurile juridice și penale ale unor acțiuni precum spargerea ușilor și lacătului, aruncarea bunurilor din spațiile comune sau tăierea țevilor care fac parte din proprietatea comună.

Asociațiile de proprietari se pot confrunta cu sancțiuni penale

Potrivit explicațiilor oferite de avocat într-o postare realizată pe Facebook, primul aspect discutat se referă la spargerea lacătului și a ușilor în spațiile comune, cum ar fi uscătoriile, spălătoriile sau boxele. Aceste spații, chiar dacă sunt ocupate temporar sau necorespunzător de unii proprietari, nu pot fi accesate forțat fără a urma procedurile legale, iar distrugerea lor constituie faptă penală și poate atrage sancțiuni.

„SĂ SPARGEM LACĂTUL ȘI UȘA, SĂ ARUNCĂM BUNURILE DIN SPAȚIILE COMUNE, SĂ TĂIEM ȚEVILE

Dacă tot sunt în desfășurare adunările generale, au fost readuse în discuție “procedurile” directe de rezolvare a problemelor dar pe care, cel ce le expune mulțimii, nu le face.

1. Să spargem lacătul și ușa

Sunt blocuri care au spații comune generoase (uscătorii, spălătorii, boxe) și care au devenit locuri de depozitare sau de folosință “exclusivă” a unui/unor proprietari. Și în adunarea generală vine unul care strigă mai tare și care spune că lacătul trebuie spart, ușa spartă și intrat în acel spațiu.

Primul aspect sesizat este acela că el spune să se facă, nu că va face el. Adică să facă altul, fraier, care să-și asume demersul și consecințele. Unul să fie cu vorba și altul cu fapta și cu responsabilitatea. Al doilea aspect sesizat este acela că cel cu vorba habar nu are că există procedură juridică pentru asociație și pentru fiecare proprietar, să rezolve o astfel de situație. Dacă nu face asociația nimic, oricare proprietar, adică și cel cu vorba, poate sesiza instanța și obține readucerea spațiului la folosința comună și aducerea spațiului la forma inițială și chiar evacuarea bunurilor. Al treilea aspect sesizat este acela că nici cel cu vorba și nici cel care chiar pune botul la spart, nu au reprezentarea posibilelor urmări. Pe scurt: distrugere = faptă penală = sancțiune penală (și se mai pot adăuga norme penale în funcție de cât de “hotărât” ești să faci praf bunurile) ”, a scris avocatul pe Facebook.

Al doilea punct important vizează aruncarea bunurilor din spațiile comune. Acestea aparțin coproprietarilor, iar orice intervenție trebuie să respecte procedurile juridice existente: notificare, declarare ca bunuri abandonate, proces-verbal de constatare a stării de fapt și acțiune în instanță pentru evacuare sau readucere la starea inițială. Nerespectarea acestor proceduri poate fi sancționată conform articolului 253 din Codul Penal, care pedepsește distrugerea sau degradarea bunurilor altuia cu închisoare sau amendă.

„2. Să aruncăm bunurile din spațiile comune

Spațiile comune sunt deținute în coproprietate și prin urmare fiecare deține o cotă ideală și poate astfel, având calitate să realizeze acțiuni în fața instanțelor de judecată și să solicite ceea ce am menționat la punctul anterior.

Fără realizarea unei proceduri, fără a se limita la: notificare, declarare ca fiind bunuri abandonate, încheiere proces verbal al constatării stării de fapt, acțiune în evacuare + aducere spațiu stare inițială, și trecerea la distrugerea acestora sau aruncarea la gunoi poate avea consecinte.

253 CP, ‘(1) Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun aparţinând altuia ori împiedicarea luării măsurilor de conservare sau de salvare a unui astfel de bun, precum şi înlăturarea măsurilor luate, se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă’.”, a mai scris avocatul

Un alt exemplu este tăierea țevilor comune de căldură, care traversează boxele sau garajele. Chiar dacă un proprietar încearcă să reducă costurile personale, astfel de intervenții afectează instalațiile comune și drepturile celorlalți proprietari. Persoana care taie o țeavă poate fi obligată să plătească refacerea instalației și poate fi sancționată penal.

„3. Tăiem țevile

Mai sunt unii care își încoardă mușchii, și având în vedere noile reglementări privind calculul căldurii, vin și susțin că ei vor tăia țevile de căldură care traversează boxa, garajul etc. Adică, nu mai contează că instalația aceea este una comună și deservește imobilul și așa a fost proiectat și avizat imobilul, nu mai contează că astfel se aduce atingere părților comune și drepturilor proprietarilor, nu mai contează că proprietarii vor suferi un prejudiciu, important este să nu mai existe căldură de plată.

Acea țeavă este și va rămâne parte comună și chiar dacă, prin absurd, un proprietar taie acea țeavă tot va avea de plată, deoarece el plătește părți comune în oricare situație și dacă are acea țeavă și dacă nu o are.

Dacă procedează la tăiere, pe lângă sancțiunea penală de mai sus asociația sau oricare proprietar poate solicita pe procedura rapidă repunerea în funcțiune a instalației pe cheltuiala celui care a tăiat iar dacă nu face fiind autorizată asociația sau proprietarul reclamant să facă, pe cheltuiala celui care a tăiat. Rapid, eficient și pe banii celui care și-a încordat mușchii”, a explicat avocatul.

codul penal
SURSĂ FOTO: Dreamstime – Codul Penal

Gelu Pușcaș avertizează că cei care doar propun astfel de acțiuni în adunările generale, fără a-și asuma efectiv consecințele, pot pune în pericol participanții care ar urma să le pună în aplicare. Exemplele de condamnări ale administratorilor și comitetelor de conducere care nu au respectat procedurile legale arată că acțiunile necontrolate pot genera daune uriașe și responsabilitate penală.

„4. Mesaj pentru cei care vor sa fie ei viteji și dau curs solicitărilor celor care doar vorbesc

Gândiți bine înainte să spargeți, aruncați, distrugeți etc și realizați procedurile judiciare pe care le aveți la dispoziție, pentru că le aveți. Mai apoi, vedeți care este reacția celor care doar spun, atunci când i se cere să-și și asume în concret un astfel de demers. Dacă se fofilează, poate trageți o concluzie. Să facă el dacă tot le știe pe toate.

Pentru cei care încă înghit găluști, să parcurgă doar exemplul administratorului care a intrat în apartamentul unui proprietar pentru citirea apometrelor, fără acordul proprietarului, fără procedură și îmbrâncind și proprietarul – că el trebuia să facă controlul că era scandal în bloc = condamnare cu suspendare și plata de daune”, a explicat Gelu Pușcaș.

Mesajul principal este clar: orice decizie privind spațiile comune trebuie realizată legal, cu respectarea procedurilor existente și asumarea responsabilității. Cei care participă la adunări trebuie să fie conștienți că acțiunile impulsive sau violente pot avea consecințe grave pentru ei și pentru alți coproprietari.

„Pentru cei care încă înghit găluști, să parcurgă exemplul comitetului cu tot cu președinte condamnați și obligați la plata unor daune uriașe în această materie pentru faptul ca au acceptat un îngrijitor fără întocmirea formelor legale (îngrijitor care s-a lovit și apoi a decedat).

Când auziți în adunarea generală „nouă nu ni se poate întâmpla” sau „lasă așa că-i mai ieftin”, dacă ești în organele de conducere, rezolvă problema legal pentru că tu răspunzi nu cel care doar vorbește și vine cu astfel de propuneri. El stă în casă la căldurică și tu, din comitet sau președinte chiar neremunerat, mergi și faci potecă la organele de cercetare”, a conchis acesta.

Postarea poate fi vizualizată aici.