Laura Codruța Kovesi, pusă președinte? Victor Ponta: Rețeaua îi caută înlocuitor lui Nicușor Dan și are doi

Laura Codruța Kovesi, pusă președinte? Victor Ponta: Rețeaua îi caută înlocuitor lui Nicușor Dan și are doi

Sursă foto: Inquam Photos, George Călin - Laura Codruța Kovesi

Publicat de Iulian Luca la 29 ianuarie 2026, 16:41

Fostul premier Victor Ponta a lansat mai multe afirmații legate de posibile repoziționări în arhitectura de putere. Discuția a avut loc în cadrul unei emisiuni moderate de jurnalistul Ionuț Cristache.

Victor Ponta afirmă că Laura Codruța Kovesi i se pregătește un rol important în România

Victor Ponta a susținut că Laurei Codruța Kovesi, actualul Procuror-șef European, i s-ar pregăti un rol important în România, având în vedere că mandatul său european expiră în toamna acestui an. Fostul lider PSD a afirmat că există o strategie prin care aceasta ar urma să fie readusă în țară și plasată într-o poziție-cheie de putere.

Ponta a declarat că, în opinia sa, se caută un înlocuitor pentru actualul președinte al României, Nicușor Dan, iar printre numele vehiculate ar fi Laura Codruța Kovesi și Maia Sandu.

El a sugerat că Kovesi ar trebui să fie prezentă în România pentru a putea fi activată rapid într-un scenariu de criză, considerând că revenirea sa de la Bruxelles este parte din acest calcul.

„O să îi dea ceva. Eu cred că prin Românica îi găsesc ei. Cred că rețeaua îi caută înlocuitor lui Nicușor Dan și are doi înlocuitori, Maia Sandu și Kovesi. Și atunci trebuie să o plaseze și pe ea undeva. La nevoie, dacă se împiedică de mașina SPP-ului Nicușor Dan, să sară Kovesi.

Dacă se întâmplă vreo nenorocire, îl calcă pe picior sau ceva, să sară Kovesi. Trebuie să fie pe aici, nu mai merge cu Bruxelles-ul.

Asta e gândirea lor, să o spunem direct. Useriștii stau ca guvernul Dr. Petru Groza cu Regele Mihai până l-or pune în tren”, a comentat Ponta.

Victor Ponta
Victor Ponta / SURSA FOTO: Inquam Photos, Bogdan Buda

Fostul premier susține că Maia Sandu ar fi fost luată în calcul pentru o candidatură la președinția României

În același context, Victor Ponta a afirmat că Maia Sandu ar fi fost luată în calcul pentru a candida la președinția României, într-un plan care ar fi trebuit să se concretizeze în anul 2025. Potrivit acestuia, relația dintre Maia Sandu și premierul Ilie Bolojan ar fi una mai veche și apropiată, iar strategia ar fi vizat consolidarea unei anumite zone de influență politică în regiune.

Ponta a mai spus că acest plan ar fi fost amânat, fără a fi abandonat complet, sugerând că schimbările din contextul internațional și evoluțiile politice interne ar fi influențat calendarul inițial. El a afirmat că apariția lui Nicușor Dan în ecuația politică ar fi contribuit la amânarea acestor scenarii.

„Toate drumurile duc la Chișinău. La viitoarea președintă a României Unite, doamna Maia Sandu (…). Eu știu sigur că trebuia să fie anul trecut. Adică planul cu relația Maiei Sandu cu Bolojan e veche și strânsă.

Planul că o aducem pe Maia Sandu ca să facem aici ultima insulă de rezistență Soros din Europa s-a stricat odată cu alegerea lui Trump”, a mai declarat Ponta în studioul Gândul.

Ponta a continuat.

„Așa a fost planul de la început, doar l-au amânat. O fi stricat Nicușor planul”, a precizat fostul premier.

Maia Sandu a declarat anterior că ar susține unirea cu România în cazul organizării unui referendum

Amintim că, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat într-un interviu acordat jurnaliștilor britanici că ar susține unirea cu România, dacă această opțiune ar fi validată prin referendum. Ea a explicat că, la finalul anilor ’80, în perioada mișcărilor de renaștere națională, reunirea cu România a fost un subiect prezent în spațiul public.

Maia Sandu a arătat că lipsa unui referendum în acea perioadă face imposibilă evaluarea exactă a nivelului de susținere, însă amploarea manifestațiilor de atunci, la care au participat sute de mii de persoane, indică existența unui sprijin semnificativ pentru această idee.

„La sfârșitul anilor 80 au fost mișcările de renaștere națională și, bineînțeles, au fost discuțiile despre reunirea cu România, deoarece Moldova a fost parte din România înainte.

Dar atunci, nu puteam ști câți oameni ar fi votat, pentru că nu am avut un referendum. Dar dacă e să judecăm după numărul mărul care au participat la mișcarea de renaștere și după numărul celor care au ieșit în stradă, sute de mii, putem spune că am fi avut un suport pentru reunirea cu România.”

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.