Laura Codruța Kovesi deschide lista magistraților
Procurorul-șef al Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, se află în fruntea listei celor peste 500 de judecători și procurori care au semnat o scrisoare publică de susținere a magistraților ce au vorbit deschis despre disfuncționalitățile din sistemul judiciar. Demersul vine în contextul reacțiilor generate de documentarul Recorder și susține ideea că problemele semnalate nu reprezintă cazuri izolate, ci deficiențe de natură sistemică. În mesajul transmis, magistrații subliniază că ”adevărul şi integritatea nu trebuie sancţionate, ci protejate”.
Scrisoarea de solidaritate a magistraților
Mesajul a fost făcut public inițial joi seară și era semnat, la acel moment, de 178 de judecători și procurori de la Parchetul General, DIICOT, DNA, mai multe curți de apel și alte instanțe din țară. Ulterior, numărul semnatarilor a crescut rapid, depășind pragul de 500.
În textul scrisorii, magistrații explică motivele solidarizării cu judecătorii care au făcut dezvăluiri despre presiunile din sistem:
”Subsemnaţii, judecători şi procurori,
Având în vedere repercusiunile ce se preconizează cu privire la colegii noştri Laurenţiu Beşu şi Raluca Moroşanu, dar si mesajele contradictorii publicate de Sectia pentru Judecatori si Sectia pentru Procurori, facem următoarele precizări. Ne exprimăm public solidaritatea cu magistraţii care au avut curajul de a sesiza problemele şi presiunile din sistemul de justiţie”, se arată în mesaj.
Semnatarii atrag atenția că magistrații care aleg să vorbească despre aceste probleme nu ar trebui sancționați, reiterând că ”adevărul şi integritatea nu trebuie sancţionate, ci protejate”.
În continuarea scrisorii, judecătorii și procurorii insistă asupra caracterului profund al problemelor semnalate:
”Tăcerea nu este o opţiune atunci când valorile profesiei sunt puse în pericol. Totodată, subliniem că aspectele semnalate de colegii mai sus menţionaţi nu sunt izolate. Disfuncţionalităţi profunde şi sistemice persistă, iar asumarea lor este esenţială. Justiţia are nevoie nu doar de curaj, ci şi de o reformă reală, onestă, pentru a putea rămâne liberă, dreaptă şi credibilă — în slujba cetăţeanului”.
Magistrații au precizat, totodată, că lista de susținători rămâne deschisă și urmează să fie completată în zilele următoare.
Declarații tensionate la Curtea de Apel București
Contextul în care a apărut scrisoarea este marcat de evenimentele de la Curtea de Apel București, unde, joi, înaintea unei conferințe de presă organizate de instituție în urma anchetei Recorder, o judecătoare a vorbit public despre climatul intern din instanță.
Judecătoarea Raluca Moroșanu, de la Secția I Penală a Curții de Apel București, a declarat că îl susține pe judecătorul Laurențiu Beșu, unul dintre magistrații care apar în documentarul Recorder, și a descris situația din instituție ca fiind una extrem de tensionată.
”Am venit aici să îl susţin pe colegul Laurenţiu Beşu, tot ce a spus el acolo e adevărat, dacă va fi contrazis este o minciună. Aici, la Curtea de Apel Bucureşti, muncim foarte mult, conducerea nu ne ajută de niciun fel”, a afirmat judecătoarea.
Aceasta a vorbit despre presiuni și acțiuni disciplinare, descriind mediul de lucru drept unul ostil:
”Suntem terorizaţi pur şi simplu cu acţiuni disciplinare şi cu tot ce ştiţi dumneavoastră că se întâmplă. Nu vreau să vă spun cum este atmosfera şi în ce situaţie toxică şi încordată suntem. O parte dintre colegii mei sunt de acord cu mine, nu ştiu ce va face cealaltă parte, iată sunt aici unii care vor susţine probabil conducerea”.
Declarațiile au fost făcute pe neașteptate, chiar la începutul conferinței de presă.
Ulterior, președinta Curții de Apel București, Liana Arsenie, a afirmat că solicită verificarea tuturor acuzațiilor apărute în spațiul public în ultima perioadă.
”Cerem public tuturor organismele să verifice toate acuzaţiile aduse şi să prezinte public rezultatul verificărilor. Nicio altă autoritate nu se poate erija în deţinătorul adevărului absolut”, a declarat Liana Arsenie, adăugând că ”legea nu se schimbă în stradă prin manipulare”.
Pozițiile CSM după documentarul Recorder
Anterior conferinței de presă, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a criticat ancheta Recorder, susținând că ”alegaţiile” prezentate sunt în contradicție cu evaluările realizate în ultimii ani asupra sistemului judiciar. CSM a denunțat, totodată, ceea ce a numit „amplificarea campaniei de destabilizare a puterii judecătoreşti prin distrugerea încrederii în sistemul de justiţie şi a încrederii faţă de persoane aflate în funcţii de conducere”.
Consiliul a făcut apel la societate ”să nu se lase influenţată de poziţii izolate, în disonanţă cu corpul judecătorilor”.
Ulterior, Secția pentru procurori a CSM a anunțat că va demara verificări pentru a stabili realitatea concluziilor documentarului Recorder privind activitatea procurorilor. Reprezentanții acestei secții au precizat că au atras în repetate rânduri atenția factorilor politici asupra necesității modificării legislației din domeniu.
Potrivit procurorilor, ”este necesară revizuirea unor dispoziţii din legile justiţiei, unele dintre ele în sensul celor surprinse în conţinutul materialului”.
Aceștia au mai arătat că ”legătura dintre eventualele probleme de sistem, integrale sau sectoriale, care trebuie verificate de îndată, şi modificările recente referitoare la statutul magistraţilor, referindu-ne aici la pensiile de serviciu, este doar una conjuncturală şi nu poate duce decât la manipularea opiniei publice şi la deraierea scopului materialului Recorder”.