UPDATE Kremlinul spune că o convorbire Putin–Trump poate fi organizată rapid. Propunerea de pace a lui Zelenski

UPDATE Kremlinul spune că o convorbire Putin–Trump poate fi organizată rapid. Propunerea de pace a lui Zelenski

SURSA FOTO: Dreamstime - Război în Ucraina

Publicat de Iulian Luca la 25 decembrie 2025, 08:38

Posibilele evoluții diplomatice legate de războiul din Ucraina revin în atenție de Crăciun. Kremlinul afirmă că o discuție între liderii Rusiei și SUA poate avea loc rapid, în timp ce sondajele indică o creștere a așteptărilor privind pacea. De asemenea, președintele ucrainean Volodimir Zelenski ia în calcul retragerea trupelor din estul regiunii Donețk, cu scopul de a crea o zonă demilitarizată.

Update:

Volodimir Zelenski propune retragerea trupelor ucrainene din estul Donețk-ului, cu condiția unei măsuri similare din partea Rusiei

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski este gata să retragă trupele din estul regiunii Donețk, aflată parțial sub controlul Ucrainei, dacă Rusia va face același lucru. Propunerea prevede transformarea acestor teritorii într-o zonă demilitarizată.

Ideea a fost relatată de Financial Times și New York Times, care susțin că Zelenski ar condiționa retragerea de o măsură echivalentă din partea trupelor ruse. Zona tampon ar urma să devină parte a unui eventual acord de pace între cele două părți.

Știrea inițială:

Ce transmite Kremlinul despre o eventuală convorbire telefonică între Putin și Trump

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat pentru presa rusă că, dacă va fi nevoie, o convorbire telefonică între președintele rus Vladimir Putin și omologul său american Donald Trump poate fi organizată fără dificultăți, chiar și în perioada sărbătorilor de Crăciun.

Potrivit acestuia, deși perioada sărbătorilor presupune un ritm mai lent al activităților oficiale, mecanismele de comunicare rămân funcționale. Peskov a precizat însă că, în acest moment, nu există convorbiri programate în agenda celor doi lideri.

„Sărbătorile de Crăciun se apropie, de fapt, au început deja. Viaţa în această perioadă se desfăşoară într-un ritm mai lent. Dar, dacă va fi necesar, avem posibilitatea de a organiza [o conversaţie] destul de prompt”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Declarațiile vin într-un context în care sunt intensificate discuțiile despre posibile soluții diplomatice pentru conflictul din Ucraina, fără ca autoritățile ruse să anunțe oficial vreo inițiativă concretă.

peskov
SURSA FOTO: Dreamstime – Dmitri Peskov

Rușii se așteaptă ca războiul să se încheie în 2026

Un sondaj realizat de institutul de stat VTsIOM arată că majoritatea rușilor se așteaptă ca războiul din Ucraina să se încheie în 2026. Potrivit cercetării, 70% dintre respondenți consideră că anul viitor va fi mai reușit decât cel actual, iar peste jumătate dintre aceștia leagă această perspectivă de încheierea operațiunii militare, transmite Reuters.

Reprezentanții institutului au explicat că principalul motiv al acestui optimism este posibilitatea atingerii obiectivelor stabilite de conducerea rusă, în conformitate cu interesele naționale prezentate de președinte. În sondaj au fost intervievate aproximativ 1.600 de persoane.

În sondajele anterioare de final de an, VTsIOM a evidențiat consolidarea sprijinului public pentru autoritățile de la Moscova, însă nu a oferit date clare privind așteptările legate de finalul conflictului.

Sprijinul pentru negocieri de pace este în creștere

Datele furnizate de institutul independent Levada indică faptul că aproximativ două treimi dintre ruși susțin convorbirile de pace. Acesta ar fi cel mai ridicat nivel de susținere pentru negocieri de la începutul conflictului din Ucraina.

Institutul Levada, desemnat drept „agent străin” conform legislației ruse, arată că interesul pentru soluții diplomatice este în creștere, pe fondul prelungirii războiului și al impactului acestuia asupra societății.

Mesajul transmis de Zelenski de Ajunul Crăciunului

În același timp, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis un mesaj cu ocazia Ajunului Crăciunului, adresat cetățenilor ucraineni. Acesta a vorbit despre dorința de pace și despre lupta continuă pentru obținerea ei.

„«Să piară», ar putea gândi fiecare dintre noi”, a spus Zelenski, referindu-se la președintele rus Vladimir Putin. „Dar atunci când ne întoarcem către Dumnezeu, desigur, noi cerem ceva mai măreț”, scrie Kyiv Independent.

Zelenski a arătat că ucrainenii cer pace pentru țara lor, luptă pentru ea și se roagă pentru acest obiectiv. El a transmis speranța ca fiecare familie să trăiască în armonie, iar copiii să se bucure de daruri, zâmbete și credință în bine.

„Cerem pace pentru Ucraina. Luptăm pentru ea. Și ne rugăm pentru ea. Și o merităm”, a declarat Zelenski.

Mesajul său a inclus și speranța că binele și adevărul vor învinge, subliniind dorința unei victorii a păcii și a continuității statului ucrainean. Declarațiile au fost făcute în contextul continuării atacurilor ruse asupra Ucrainei în perioada premergătoare sărbătorilor.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.