Investiție de peste 130 de milioane de euro în nordul Capitalei. HORIZON CITY primește o finanțare de 36,5 milioane de euro

Investiție de peste 130 de milioane de euro în nordul Capitalei. HORIZON CITY primește o finanțare de 36,5 milioane de euro

SURSA FOTO: Dreamstime - euro

Publicat de Alexandra Iana la 18 august 2026, 12:31

Proiectul rezidențial HORIZON CITY, dezvoltat de investitorul britanic Ghai Sant Ram în nordul Bucureștiului, a obținut o finanțare de 36,5 milioane de euro de la Libra Internet Bank. Banii vor susține continuarea și accelerarea construcției, astfel încât ansamblul să poată fi finalizat integral în prima jumătate a anului 2027, cu aproximativ șase luni mai devreme decât termenul comunicat inițial. Investiția totală în proiect depășește 130 de milioane de euro.

HORIZON CITY primește o finanțare de 36,5 milioane de euro

Noua finanțare permite dezvoltatorului să continue lucrările independent de ritmul în care sunt încasate avansurile de la cumpărători și oferă resursele necesare pentru etapele următoare ale construcției.

Ansamblul este ridicat pe Bulevardul Pipera, pe un teren cu o suprafață de 23.000 de metri pătrați.

„HORIZON CITY, proiectul rezidenţial dezvoltat de investitorul britanic Ghai Sant Ram în nordul Capitalei, a obţinut o finanţare în valoare de 36,5 milioane de euro de la Libra Internet Bank. Fondurile vor fi utilizate pentru continuarea şi accelerarea lucrărilor de construcţie, cu obiectivul finalizării integrale a proiectului în prima jumătate a anului 2027, un termen cu jumătate de an mai scurt faţă de anunţul initial”, se arată într-un comunicat transmis de investitorul britanic Ghai Sant Ram.

Finanțarea completează structura financiară a investiției și ar urma să asigure o mai mare predictibilitate în ceea ce privește calendarul de execuție.

Lucrările ar urma să fie terminate cu șase luni mai devreme

Cătălin Apetri, CEO și Fondator al CGA Home Consulting și Director de Dezvoltare pentru România al investitorului Ghai Sant Ram, afirmă că finanțarea reprezintă o etapă importantă inclusiv din perspectiva cumpărătorilor.

„Finanţarea de 36,5 milioane de euro reprezintă un pas foarte important pentru HORIZON CITY şi oferă proiectului o resursă financiară solidă pentru etapa următoare de dezvoltare. Pentru cumpărători, această structură financiară înseamnă mai multă predictibilitate şi siguranţă în ceea ce priveşte evoluţia accelerate a proiectului”, afirmă Cătălin Apetri, CEO şi Fondator al CGA Home Consulting şi Director de Dezvoltare pentru România al investitorului Ghai Sant Ram.

Pe șantier se lucrează în paralel la mai multe componente ale ansamblului. Sunt în desfășurare intervenții la structuri, compartimentări și instalații, în timp ce sunt pregătite și etapele de finisare.

Obiectivul anunțat în prezent este finalizarea integrală în prima jumătate a anului 2027.

Aproape 700 de locuințe și peste 900 de locuri de parcare

HORIZON CITY va avea 699 de unități locative, repartizate în opt scări și realizate în două faze de execuție.

O componentă importantă a proiectului este infrastructura pentru autoturisme. Ansamblul va avea în total 926 de locuri de parcare. Dintre acestea, 900 vor fi amenajate în subteran, iar alte 26 vor fi la suprafață.

Dezvoltatorul anunță că, pe măsură ce lucrările structurale avansează, atenția se mută către interiorul clădirilor și pregătirea apartamentelor pentru fazele finale ale construcției.

„Intrăm într-o etapă importantă a proiectului, în care accentul se mută tot mai mult către instalaţii, compartimentări şi finisaje. Finanţarea obţinută ne permite să planificăm foarte clar următoarele etape, să accelerăm lucrările acolo unde este posibil şi, în acelaşi timp, să implementăm standarde ridicate de calitate pentru HORIZON CITY”, spune Cristian Stanciu, CEO al proiectului HORIZON CITY.

Apartamentele vor fi predate complet finisate

În paralel cu desfășurarea lucrărilor, dezvoltatorul a încheiat discuțiile cu furnizorii și terții pentru principalele categorii de finisaje și echipamente care vor fi folosite în cadrul proiectului.

Locuințele urmează să fie predate cumpărătorilor complet finisate și pregătite pentru mobilare.

Ansamblul va avea și sisteme pentru controlul accesului. Intrarea autoturismelor va fi realizată printr-o barieră, în timp ce pentru accesul pietonal vor exista porți dedicate.

În proiect este prevăzut și un sistem de supraveghere video. Camere IP vor fi amplasate în zonele de acces către casele scărilor, precum și la intrarea auto în parcaj.

„Pentru cumpărători este important să ştie cum va arăta locuinţa, dar şi ce primeşte efectiv. Finanţarea obţinută şi definitivarea acestor contracte cu furnizorii ne oferă predictibilitate atât în ceea ce priveşte execuţia, cât şi standardul produsului final”, adaugă Cristian Stanciu, CEO al proiectului HORIZON CITY.

Ghai Sant Ram își extinde investițiile imobiliare în România

Accelerarea lucrărilor la HORIZON CITY are loc în timp ce investitorul britanic Ghai Sant Ram își mărește portofoliul de proiecte rezidențiale de pe piața românească.

Recent, prin intermediul Ghai Family Holding, acesta a cumpărat de la omul de afaceri George Becali un teren de aproximativ 30.000 de metri pătrați situat în apropierea Pipera Plaza.

Valoarea tranzacției a fost de aproximativ 14,3 milioane de euro. Proprietatea a fost achiziționată împreună cu autorizația necesară dezvoltării unui nou proiect imobiliar.

Pe teren sunt planificate aproximativ 650 de locuințe, care se vor adăuga proiectelor pe care investitorul le are deja în România.

Portofoliu de peste 2.500 de locuințe în România

Portofoliul rezidențial al investitorului britanic pe piața locală depășește în prezent 2.500 de unități, dacă sunt luate în calcul atât proiectele existente, cât și dezvoltarea planificată pe terenul achiziționat recent.

IVORY RESIDENCE cuprinde 1.188 de apartamente, HORIZON CITY va avea 699 de unități, iar noul proiect este prevăzut cu aproximativ 650 de locuințe.

În cazul HORIZON CITY, investiția totală depășește 130 de milioane de euro, iar finanțarea de 36,5 milioane de euro obținută de la Libra Internet Bank este destinată susținerii următoarelor etape de construcție și accelerării calendarului, astfel încât întregul ansamblu să fie finalizat în prima jumătate a anului 2027.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Alexandra Iana

Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.