Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului, nominalizat în Top Performeri în Sănătate

Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului, nominalizat în Top Performeri în Sănătate
Publicat de Benga Sorina la 23 noiembrie 2025, 19:45

Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu–Rusescu” a fost nominalizat în Top Performeri în Sănătate, categoria Autorități, pentru contribuția sa remarcabilă în standardizarea și dezvoltarea îngrijirilor materno–infantile la nivel național. Prin proiecte precum criteriile de ierarhizare a maternităților, centrele de expertiză pentru boli rare și programele de screening prenatal și neonatal, institutul asigură servicii medicale de excelență pentru gravide și nou-născuți, consolidând poziția sa de reper în sănătatea publică aplicată acestei categorii vulnerabile.

Care a fost cel mai important proiect girat din poziția actuală?

Octaviana Cristea, director medical: Ceea ce diferentiaza activitatea Institutului National pentru Sanatatea Mamei si Copilului Alessandrescu – Rusescu fata de alte unitati sanitare universitare si nu numai, care ofera servicii medicale clinice femeii de varsta fertila, gravidei si noului nascut este preocuparea pentru sanatatea publica aplicata acestui grup populational, preocuparea de a gasi cai si mijloace, de a influenta la nivel global starea de sanatate, de a preveni aparitia unor afectiuni, astfel incat dintr-o mama sanatoasa sa se nasca un copil sanatos, iar in conditiile unei patologii ale gravidei si noului nascut acestia sa poata beneficia de ingrijiri adecvate. Proiectele noastre sunt indreptate catre standardizarea ingrijirilor materno -infantile la nivel national astfel ca o gravida  si un nou nascut indiferent unde se naste sa beneficieze de aceleasi ingrijiri.

In mod concret as putea aminti contributia Institutului, impreuna cu specialistii din Ministerul Sanatatii si din comisiile de specialitate in  elaborarea Criteriilor privind ierarhizarea maternitatilor si serviciilor de terapie intensiva pentru nou-nascuti.

Acest  document extrem de important, cu aplicatie nationala, stabileste in mod unitar standarde de dotare cu echipamente si incadrare cu specialisti, precum si criterii  de ingrijire ale gravidei si nou- nascutului, pe trei nivele de competenta in functie de stare de sanatate a acestora. Gravida cu patologie asociata sarcinii, cu risc de nastere prematura sau alte afectiuni,vor fi ingrijite in maternitati care prin dotari si personal medical specializat poate asigura asistenta medicala la nivel european. Este un pas important in diferentierea ingrijirilor curente de ingrijirile de inalta performanta, care sa poata asigura toate resursele necesare unei patologii complexe si putem afirma ca in acest domeniu s-au facut pasi importanti..

Alte doua proiecte care au fost finalizate de curand sunt organizarea in structura Institutului a unor centre de expertiza: Centrul de expertiza in domeniul bolilor metabolice rare si Centrul de expertiza pentru boli rare in domeniul malformatiilor congenitale rare si dizabilitati intelectuale rare. Aceste afectiuni inascute, desi rare, necesita atat echipamente pentru diagnostic si monitorizare, dar mai ales resurse umane specializate. Aprobarea de catre Ministerul Sanatatii a acestor structuri permite dezvoltarea unor servicii regionale solicitate de catre populatie si vor permite copiilor bolnavi ingrijiri personalizate care sa le ofere sansa de dezvoltare.

Care credeți că ar fi principalele preocupări ale instituției pe care o conduceți pentru anul în curs?

Răspuns: Pe langa mentinerea in bazele clinice ale standardelor de ingrijire a gravidei si noului nascut, standarde extrem de riguroase, ne preocupa dezvoltarea de noi servicii. Asa cum am spus, Institutul este preocupat de dezvoltarea unor servicii care sa permita diagnosticarea  cat mai precoce a unor afectiuni pe care atat gravida cat si fatul / nou -nascutul le pote prezenta.

Este vorba despre programe de screening atat prenatal cat si neonatal. Prin mijloace si metode specifice se pot depista afectiuni care nu sunt evidente prin mijloace clinice uzuale. Suntem preocupati de introducerea in cadrul consultatiei prenatale, prin care trebuie sa treaca fiecare gravida, de proceduri noi de inalta tehnologie genetica care sa permita identificarea unei structuri genice ce poate identifica riscul de a naste un copil cu afectiuni inascute.

In ceea ce priveste screeningul neonatal, Institutul este lider in domeniu, primele determinari pentru o afectiune metabolica inascuta, respectiv fenilcetonuria, fijnd efectuate in Institut in urma cu 50 de ani. In prezent, coordonam la nivel national activitatea a 4 centre regionale de screening care pot diagnostica la nastere  3 afectiuni. Trebuie sa precizam ca screeningul neonatal este in prezent singurul screening universal in Romania, ce include intreaga populatie tinta si  este un serviciu medical curent si nu rezultatul unui proiect care incepe odata cu acesta si apoi cateodata dispare.

Ceea ce este nou si suntem in plin proces de stabilire a modalitatilor de efectuare, este extinderea screening-ului neonatal la 9 afectiuni.

Suntem in curs de a aplica la un proiect cu finantare europeana care sa ne permita dotarea cu echipamente de ultima tehnologie si specializarea personalului. Ulterior, prin finantare de la Ministerul Sanatatii vom introduce aceasta activitate ca servicu medical curent  la nivel national. Este o provocare pentru noi, dar vom reusi.

Fără doar și poate, instituția este una importantă în economia zonei sănătății. Totuși, ne puteți explica cu se desfășoară activitatea instituției pe catre o conduceți?

Răspuns: Suntem performanti in ingrijirile neonatale intensive, primim prin transfer cazurile grave in special din zona de Sud Muntenia. Furnizam servicii de nisa pentru afectiuni cu evolutie cronica la copil in domeniul pneumologiei, endocrinologiei, gastroenterologiei, imunologiei pediatrice.

Suntem preocupati de dezvoltarea  si introducerea in unitatile sanitare publice a unor noi servicii ce in prezent sunt oferite partial numai in sistemul privat.

Este foarte important pentru noi sprijinul primit si colaborarea cu Ministerul Sanatatii si ne face placere sa credem ca suntem si noi un sprijin tehnic pentru minister in domeniul sanatatii mamei si copilului.

Care este cea mai mare provocare pe care ați întâlnit-o în funcția pe care o exercitați acum?

Răspuns: Consider ca principala provocare in calitate de manager este echilibrul pe care trebuie sa-l stabilesti intre a prezerva traditiile si experienta dobandita si in acelas timp de a identifica nevoile populatiei pe care o servim si a adapta aceste servicii la necesitatile etapei actuale. Pe langa adaptarea infrastructurii, echiparea laboratoarelor, restructurarea sectiilor cu paturi, care necesita intr-adevar bani,o provocare si mai mare este formarea resurselor umane, specializarea personalului-medici si asistente, toate acestea necesitand timp si efort. Sa avem in vedere ca medicina este o meserie in care trebuie sa inveti toata viata.

Cum credeți că va arăta instituția pe care o conduceți peste 10 ani?

Răspuns: Sper sa ne mentinem locul de lider in coordonarea Programelor de sanatate in domeniul sanatatii reproductive si sanatatii copilului, sa dezvoltam servicii de nisa ultraspecializate solicitate de populatie si sa avem capacitatea de adapta aceste servicii la schimbarile timpului.Vrem sa continuam sa contribuim la scaderea mortalitatii perinatale, infantile, materne, sa gasim caile si mijloacele de a determina populatia sa contribuie la apararea propriei sanatati prin imunizari, efectuarea procedurilor medicale prenatale, a screeningului pentru cancerul de col si cancerului de san etc.

Care sunt principalele probleme cu care se confrunta institutia

Răspuns: Principala problema a Institutului o constituie infrastructura. Functionam in trei locatii in Bucuresti, in cladiri vechi care sunt adaptate cu dificultate pentru a indeplini conditiile de functionalitate. Aceasta amplasare creaza dificultati finaciare pentru intretinere si dificultati in utilizarea rationala a resurselor umane.

Cum vedeti viitorul sistemului medical prin prisma prioritatilor institutiei dumneavoastră

Răspuns: Desi in continua imbunatatire, starea de sanatate a mamei si copilului relevata de indicatori recunoscuti international plaseaza in continuare Romania pe unul din ultimele locuri in UE. Speram ca decidentii tarii vor considera ca acest sector este prioritar si vor lua masuri in consecinta. Cred ca anumite masuri restrictive in general de ordin economic si de altfel necesare, ar trebui aplicate cu specificitate in sectorul de sanatate.

Starea de sanatate, mai ales a grupurilor cu risc in care sunt incluse gravidele si copiii, este puternic influentata de evolutia intregii societati. Efortul serviciilor de sanatate nu este suficient, contributia tuturor sectoarelor societatii – social, educational, financhiar și al societatii civile – pot contribui esential la ameliorarea starii de sanatate a femeii de varsta reproductiva, nou-nascutului si copiilor in general.

Informații articol
Despre autor
Benga Sorina

Life Experimentalist. Tânăr, jurnalist în devenire.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.