Insolvențele la nivel global ar urma să încetinească în 2026, dar riscurile rămân ridicate. O mică mișcare a dobânzilor poate schimba rapid tendința

După trei ani de creșteri constante, anul 2026 reprezintă o perioadă de relativă stabilizare a insolvențelor la nivel global. Această aparentă liniștire ascunde însă vulnerabilități importante, mai ales în sectoarele dependente de credit și în economiile sensibile la costul finanțării.

În 2026, insolvențele ar urma să mai crească ușor la nivel global, pe fondul relaxării treptate a condițiilor de finanțare

Estimările Coface pentru 2026 indică o creștere globală a insolvențelor de aproximativ 2,8%, într-un context în care costurile de finanțare ar urma să scadă gradual. Această evoluție marchează o încetinire față de anii anteriori, însă nu o inversare de trend.

Analizele arată că stabilizarea nu este rezultatul unei îmbunătățiri structurale, ci mai degrabă al unei pauze temporare. Nivelurile ridicate ale datoriilor și marjele comprimate continuă să pună presiune pe companii, iar sectoarele construcțiilor, chimic și textil rămân printre cele mai fragile.

Europa rămâne foarte sensibilă la costul creditului, cu diferențe clare între state

În Europa, evoluțiile sunt neuniforme. Germania ar urma să înregistreze o creștere modestă a insolvențelor, de aproximativ 1%, într-un context de activitate privată slabă, în ciuda stimulentelor guvernamentale. Franța și Regatul Unit sunt estimate la creșteri de circa 2%, pe fondul menținerii unui număr ridicat de companii active, inclusiv start-up-uri.

În schimb, Spania ar putea vedea o scădere a insolvențelor de aproximativ 3%, susținută de o dinamică macroeconomică mai favorabilă. Italia este estimată la un minus de 2%, în principal ca efect statistic al reformelor procedurale și al numărului mai mic de companii active.

În Țările de Jos, creșterea de circa 4% ar reflecta o revenire spre niveluri apropiate de cele dinaintea pandemiei.

În ansamblu, continentul european rămâne extrem de dependent de evoluția ratelor dobânzilor, acestea fiind principalul factor care va determina traiectoria insolvențelor în 2026.

America de Nord și Asia-Pacific arată evoluții divergente, influențate de factori locali

În America de Nord, diferențele sunt pronunțate. În Statele Unite, insolvențele sunt estimate să crească cu aproximativ 4%, pe fondul încetinirii economice și al impactului tarifelor vamale absorbite de companii. Canada, în schimb, ar putea înregistra o scădere de circa 5%, după un ciclu prelungit de creștere a insolvențelor.

În regiunea Asia-Pacific, Japonia este estimată la o creștere de aproximativ 7%, afectată de menținerea ratelor ridicate și de vulnerabilitatea unor sectoare-cheie. Australia ar urma să se stabilizeze, cu un avans marginal de circa 0,5%, după o normalizare accelerată post-pandemică.

Aceste evoluții arată că riscul de neplată rămâne puternic influențat de șocuri monetare, sectoriale și de reglementare.

Stabilizarea din 2026 depinde critic de evoluția dobânzilor, iar o creștere minimă ar putea reactiva rapid insolvențele

Potrivit evaluărilor, o creștere de doar 25 de puncte de bază a ratelor dobânzilor la împrumuturile pentru companii ar fi suficientă pentru a inversa tendința de stabilizare. Un asemenea scenariu ar putea duce din nou la o creștere a insolvențelor la nivel global de aproximativ 4–5%, similar cu evoluțiile din 2025.

Economistul Jonathan Steenberg, responsabil pentru țările din nord-vestul Europei în cadrul Coface, arată că anul 2026 ar trebui privit ca un răgaz, nu ca o revenire reală. El explică faptul că insolvențele nu vor scădea, ci doar vor înceta temporar să accelereze, iar o relaxare mai lentă decât cea anticipată a ratelor ar elimina rapid această stabilizare.

„Anul 2026 ar trebui să ofere un răgaz mai degrabă decât o îmbunătățire. Numărul insolvențelor nu va scădea: pur și simplu nu va mai crește. Dacă ratele ar scădea mai lent decât se anticipează, stabilizarea ar dispărea imediat”, afirmă Jonathan Steenberg.

În acest context, traiectoria insolvențelor din 2026 va depinde mai puțin de ritmul creșterii economice și mai mult de ajustările politicii monetare. Costul finanțării rămâne factorul decisiv, în special pentru economiile europene și pentru sectoarele cu capacitate redusă de rambursare a datoriilor.