Guvernul a propus recent modificări legislative care ar transforma automat insolvența în responsabilitate personală pentru administratorii și asociații companiilor. În practică, însă, astfel de reglementări pot fi nedrepte. Greșelile autorităților fiscale pot pune antreprenorii în dificultăți majore, iar rezolvarea prin instanțe poate dura peste un deceniu. Povestea unui antreprenor demonstrează că aplicarea mecanică a legii ar fi condus la un dublu prejudiciu.
Protecția antreprenorilor în fața erorilor fiscale
Legislația trebuie să prevadă garanții pentru situațiile în care companiile sunt afectate de greșeli administrative. Măsurile automate de răspundere pot fi abuzive, mai ales când eroarea nu aparține antreprenorului.
„Pentru toate aceste cazuri, legislația trebuie să conțină o minimă protecție. Este unul dintre motivele pentru care propunerea legislativă de atragere automată a răspunderii personale a administratorului sau a asociaților în cadrul insolvenței nu este una corectă.
Pe același palier, garanția personală a reprezentanților legali ai societăților care cer eșalonarea (prin fideiusiune) este abuzivă”, a declarat Luisiana Dobrinescu, avocat, managing partner Dobrinescu Dobrev SCA.
Greșelile sunt posibile și din partea autorităților, iar legislația trebuie să asigure un echilibru între stat și contribuabili. Fără protecții minimale, riscul unor pierderi ireversibile este considerabil.
Aplicarea mecanică a răspunderii poate afecta grav societățile, iar executarea silită a reprezentanților legali poate genera prejudicii care nu mai pot fi recuperate.
Studiu de caz: falimentul cauzat de o eroare fiscală
Cazul concret implică o companie din domeniul construcțiilor, câștigătoare a unei licitații publice pentru un tronson de drum național. Contractul prevedea un preț de 60 milioane lei și termene stricte de predare a loturilor de către CNADNR.
Întârzierile în predarea terenurilor au blocat lucrările timp de trei ani, generând costuri suplimentare pentru materiale și salarii. La finalul lucrărilor, antreprenorul a emis o factură pentru suplimentarea prețului, cerând 90 milioane lei în loc de 60 milioane.
CNADNR a refuzat plata diferenței, iar antreprenorul a suportat integral costurile. În 2012, ANAF a stabilit un TVA de 5 milioane lei și penalități de 5 milioane lei, fără a ține cont de stornarea facturii. Această decizie a condus la concedieri masive și închiderea activității în România.
Litigiul s-a întins pe 14 ani, trecând prin contestații, rejudecări și decizii contradictorii ale instanțelor. În tot acest timp, compania a intrat în faliment, iar bunurile au fost valorificate treptat.
Justiția recunoaște eroarea fiscală, dar prea târziu
Abia în 2025, Înalta Curte a admis o procedură de revizuire, anulând decizia de impunere din 2012. Procedura de revizuire este extrem de restrictivă, cu o rată de admisibilitate sub 2%.
„Acest 2% a răzbunat toți anii de penitență și de umilință cu legea în mână, însă nu poate repune contribuabilul în situația anterioară. S-au pierdut zeci de proiecte, sute de oameni au fost concediați, bunurile societății au fost vândute. Societatea a continuat cu determinare litigiul tocmai pentru a-și dovedi buna-credință și a evita atragerea răspunderii solidare a reprezentanților săi legali”, a arătat Luisiana Dobrinescu.
Cazul demonstrează că erorile ANAF pot avea efecte dramatice asupra companiilor, iar recuperarea dreptății este adesea tardivă și incompletă.
Necesitatea unei abordări realiste a legislației
Experiențele antreprenorilor arată că legislația nu trebuie aplicată mecanic. Statul trebuie să analizeze impactul real al modificărilor și să ia în considerare situațiile particulare.
Greșelile fiscale pot genera efecte în lanț, afectând angajați, proiecte și active. Răspunderea personală automată ar agrava aceste efecte, ignorând buna-credință a antreprenorilor.
Exemplele practice demonstrează că echilibrul între autoritate și contribuabil este esențial. Modificările legislative ar trebui implementate numai după evaluarea atentă a consecințelor economice și sociale.
