Înscrierea în clasa pregătitoare 2026-2027. Ministerul Educației a aprobat calendarul final

Înscrierea în clasa pregătitoare 2026-2027. Ministerul Educației a aprobat calendarul final

SURSA FOTO: Dreamstime - Elevi la școală

Publicat de Bogdan Ungureanu la 26 februarie 2026, 21:15

Ministerul Educației și Cercetării a aprobat calendarul de înscriere în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2026–2027, stabilind criteriile de vârstă, procedurile de evaluare și termenele pentru depunerea solicitărilor. Documentul prevede reguli distincte pentru copiii care împlinesc 6 ani după 1 septembrie 2026.

Calendarul pentru înscrierea în clasa pregătitoare 2026-2027, aprobat de Ministerul Educației

Ministerul Educației și Cercetării a aprobat calendarul pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în anul școlar 2026–2027. Potrivit reprezentanților instituției, documentul stabilește criteriile de vârstă, procedurile pentru copiii care împlinesc 6 ani după 1 septembrie 2026, precum și termenele pentru evaluare și comunicarea circumscripțiilor școlare.

Conform regulilor anunțate, părinții ai căror copii împlinesc 6 ani până la data de 31 august 2026 inclusiv au obligația de a-i înscrie în clasa pregătitoare.

În cazul copiilor care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2026 inclusiv, înscrierea este posibilă doar în baza unei recomandări care atestă faptul că nivelul de dezvoltare este corespunzător pentru învățământul primar.

Pentru copiii care frecventează grădinița, recomandarea va fi eliberată de unitatea de învățământ preșcolar, la solicitarea părinților.

În situația în care cei mici nu au urmat grădinița sau au revenit ori revin din străinătate, documentul va fi emis de CJRAE sau CMBRAE, tot în baza unei cereri depuse de părinți.

Perioada propusă pentru depunerea solicitărilor, evaluare și eliberarea recomandărilor este 16–30 martie 2026.

Școlile vor comunica circumscripțiile școlare și numărul de clase pregătitoare alocate pe 12 martie

Reprezentanții ministerului au precizat că, în 12 martie 2026, fiecare unitate de învățământ va comunica pe canalele proprii circumscripțiile școlare și numărul de clase pregătitoare alocate pentru anul școlar 2026–2027.

Părinții copiilor care împlinesc 6 ani între 1 septembrie și 31 decembrie 2026 și care nu optează pentru înscrierea în clasa pregătitoare, precum și cei ai copiilor al căror nivel de dezvoltare nu este considerat adecvat, vor fi consiliați pentru înscrierea la grădiniță, în grupa mare.

Calendarul final a fost aprobat după analiza feedbackului primit în cadrul consultării publice și în urma ședinței Comisiei de Dialog Social din 26 februarie 2026.

Documentul integral va fi publicat pe site-ul ministerului după apariția în Monitorul Oficial.

Iată postarea integrală de pe pagina de Facebook a Ministerului

„Dragi părinți,

🗓️ Calendarul pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în anul școlar 2026 – 2027 a fost aprobat. 👇

Câteva informații importante:

🔹 Părinții ai căror copii împlinesc 6 ani până la data de 31 august 2026 inclusiv au obligația de a înscrie copiii în clasa pregătitoare.

🔹 Copiii care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2026 inclusiv pot fi înscriși în clasa pregătitoare în baza unei recomandări de înscriere în învățământul primar, dacă nivelul lor de dezvoltare este corespunzător.

Pentru copiii care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2026 inclusiv:

💡 Dacă frecventează grădinița, recomandarea este eliberată de grădiniță, în baza unei solicitări adresate de părinți.

💡 Dacă nu au frecventat grădinița sau au revenit/revin din străinătate, recomandarea se eliberează de către CJRAE/CMBRAE, în baza unei solicitări adresate de părinți.

🗓️ Perioada propusă pentru depunerea solicitărilor/evaluare/eliberarea recomandărilor: 16-30 martie 2026

🔹 Părinții ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie inclusiv care nu optează pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare sau cei ai copiilor al căror nivel de dezvoltare nu este corespunzător pentru parcurgerea clasei pregătitoare vor fi consiliați în vederea înscrierii copiilor la grădiniță, în grupa mare.

🗓️ În 12 martie fiecare unitate de învățământ va comunica pe canalele proprii circumscripțiile școlare, precum și numărul de clase pregătitoare pentru anul școlar 2026-2027.

🤝 Pentru a vă sprijini, în perioada următoare vom reveni cu un material conținând principalele întrebări și răspunsuri privind cele mai importante aspecte legate de înscrierea copiilor la școală.

🗓️ Forma finală a Calendarului a fost aprobată în urma analizei feedbackului primit pe adresa de e-mail dedicată consultării publice  și după ședința Comisiei de Dialog Social (CDS) de la nivelul Ministerului Educației și Cercetării de astăzi, 26 februarie 2026.

💻 Calendarul integral va fi disponibil pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării după publicarea în Monitorul Oficial”, au transmis reprezentanții Ministerului Educației.

Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.