Acest ajutor de stat va fi sub forma unui card emis pe hârtie, cu ajutorul căruia se pot plăti facturile la energie, integral sau parțial. Autoritățile mai spun că banii vor fi acordați în două tranșe de căte 700 de lei. Prima tranșă va veni în februarie, iar a doua în septembrie.

Cardurile vor fi distribuite la 1 februarie

De asemenea, potrivit unui anunț făcut de Poșta Română, pentru a beneficia de ajutorul social, deținătorii cardurilor de energie vor trebui să-și plătească facturile direct la sediile Poștei Române.

„Poşta Română va începe distribuirea cardurilor la 1 februarie şi vom finaliza această distribuire la 15 februarie. Avem o companie puternică, o capacitate de distribuire fantastică. Am cumpărat 7000 de PDA, dispozitive speciale pentru citit codurile de bare, care se află fie pe facturi, fie pe cardul de energie.

În clipa de față, compania are 2000 de telefoane mobile, contractul nostru de citit contoare, deci acei oameni pot să și scaneze și se încaseze facturi. E o formalitate pe care o îndeplineşte poştaşul, nu-mi fac probleme că nu le vor ştii să le folosească. pensiile sunt livrate în proporţie de peste 99%, nu cred că vor fi probleme.”, a declarat Valentin Ştefan, şeful Poştei Române, la România TV.

Când vor intra banii?

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Marcel Boloş a anunțat că banii pentru cardurile de energie urmează să intre în 20 februarie. De asemenea, ministrul a anunțat că acest card de energie se acordă pe gospodărie, nu pentru fiecare persoană din locuință. Totodată, cardurile pot fi folosite pentru plata datoriilor.

„Relevant în acordarea ajutorului de încălzire este locul de consum. O gospodărie are un singur loc de consum energetic, fie că vorbim despre facturile la energia electrică, fie că discutăm despre factura la gazele naturale sau încălzirea la bloc sau lemnele de foc sau peleții.

Sunt, spre exemplu, situații în care un loc de consum are maxim 8 beneficiari, colocatari care locuiesc acolo, nu eliberăm 8 carduri de energie ci un singur card.”, a spus Marcel Boloș.