Informație de ultima oră! Se întâmplă în toate magazinele din România. Guvernul tocmai a decis

Informație de ultima oră! Se întâmplă în toate magazinele din România. Guvernul tocmai a decis

Sursă: Dreamstime

Publicat de Corina Chiriac la 25 mai 2022, 18:00

Guvernul a dat unda verde modificării unei hotărâri importante pentru România, care datează din anul 2000. Hotărârea în cauză face referire la modalitatea în care sunt afișate prețurile pentru consumatori.

Schimbare uriașă în ceea ce privește prețurile în România! Guvernul a dat undă verde azi, 25 mai

În acest context, ministrul Economiei a explicat că actul normativ vine în completarea măsurilor adoptate deja, astfel încât autoritățile să fie sigure că toţi consumatorii sunt protejați.

„Actul normativ aprobat astăzi vine în completarea măsurilor adoptate deja, pentru a ne asigura că toţi consumatorii sunt protejați. Trebuie să plătim prețul corect pentru produsele cumpărate și să protejăm consumatorii împotriva unor oferte înșelătoare”, a declarat Florin Spătaru, ministrul Economiei.

Orice notificare de reducere a prețului trebuie să indice clar prețul aplicat anterior de comerciant

Proiectul introduce un articol nou în Hotărârea Guvernului nr. 947/2000 privind modalitatea de indicare a preţurilor produselor oferite consumatorilor spre vânzare privind informațiile pentru consumatori legate de reducerile de preț.

De asemenea, oprice notificare de reducere a prețului trebuie să indice clar prețul aplicat anterior de comerciant. Prețul anterior reprezintă cel mai scăzut preț practicat de comerciant în perioada ultimelor 30 de zile înainte de data aplicării reducerii de preț.

Totodată, sunt introduse opțiuni de reglementare la nivel național în ceea ce privește bunurile care sunt susceptibile a se deteriora sau a se perima rapid (în special alimentele), reducerile de preț continue și bunurile care au fost prezente pe piață mai puțin de 30 de zile.

„Astfel, în cazul bunurilor susceptibile a se deteriora sau a se perima rapid (în special alimentele), prețul anterior reprezintă cel mai scăzut preț practicat de comerciant în perioada ultimelor 10 zile înainte de data aplicării reducerii de preț, iar pentru produsele prezente pe piață mai puțin de 30 de zile, prețul anterior reprezintă cel mai mic preț practicat de comerciant de la data punerii produsului pe piata, înainte de data aplicării reducerii de preț.

În plus, dacă reducerea de preț este majorată treptat în perioada ultimelor 30 de zile, prețul anterior este considerat prețul fără reducere înainte de prima aplicare a reducerii de preț”, a transmis Ministerul Economiei într-un comunicat.

Trebuie menționat și că au fost stabilite măsuri suplimentare pentru produsele vândute în regim de outlet. Pentru acest tip de vânzare, au fost introduse prevederi mai detaliate privind informațiile destinate consumatorilor legate de reducerile de preț.

Informații articol
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.