Inflația devorează România. Marius Budăi trage semnalul de alarmă: Tot mai mulți părinți nu știu ce să pună pe masă copiilor

Inflația devorează România. Marius Budăi trage semnalul de alarmă: Tot mai mulți părinți nu știu ce să pună pe masă copiilor

SURSA FOTO: Facebook/Marius Budăi

Publicat de Alexandra Iana la 24 iulie 2026, 13:51

Deputatul PSD Marius Constantin Budăi lansează un nou atac la adresa coaliției PNL-USR, pe care o acuză că este preocupată mai degrabă de negocierile politice și împărțirea funcțiilor decât de problemele economice cu care se confruntă populația. Într-o postare publicată pe rețelele sociale, fostul ministru al Muncii susține că inflația, falimentele și scăderea nivelului de trai sunt lăsate în plan secund, în timp ce liderii puterii urmăresc consolidarea propriilor poziții.

Budăi: „De la „prizonierii din fotolii” la prizonierii propriilor interese”

Fostul ministru afirmă că liderii coaliției au trecut rapid de la discursul despre dificultățile guvernării la preocuparea pentru menținerea puterii.

„De la „prizonierii din fotolii” la prizonierii propriilor interese – când scaunul ajunge mai important decât cetățeanul!

Există o ironie cinică la actuala coaliție PNL-USR. Până mai ieri, se plângeau public că sunt „prizonieri” în propriile fotolii, că nu pot face nimic concret pentru țară, că sistemul îi blochează. Astăzi, aceiași lideri au trecut direct în extrema cealaltă: au luat o țară întreagă prizonieră. Tranziția de la profilul de „pui de reformatori” la cel de specialiști în conservarea propriilor scaune s-a făcut peste noapte. Priviți-i pe noii strategi ai combinațiilor politice: o alianță a intereselor în care prioritățile cetățeanului au fost complet evacuate din agendă.”

Fostul ministru spune că economia și nivelul de trai au fost lăsate pe plan secund

În continuarea mesajului, Budăi susține că problemele cu care se confruntă românii și mediul de afaceri nu mai reprezintă o prioritate pentru actuala putere.

„Inflația devorează România – domnii Bolojan și Fritz își împart funcții!

În timp ce românul de rând numără fiecare leu la casă și tot mai mulți părinți nu știu ce să pună pe masă copiilor, în timp ce antreprenorii își văd munca de o viață spulberată de falimente, iar rata inflației erodează dramatic orice economie sau salariu, la nivel înalt se joacă un alt meci. Unul exclusiv despre pradă. Acțiunile dumnealor transmit tot mai mult impresia că prioritățile României au trecut pe plan secund:

  • nu le pasă că oamenii sărăcesc;
  • nu le pasă că se închid fabrici și că mii de români rămân fără locuri de muncă;
  • nu le pasă că o afacere de familie, ridicată cu sudoare în zeci de ani, moare în zeci de zile.

Singura dumnealor grijă? Împărțirea ministerelor și securizarea acoliților de partid.”

Critici la adresa modificării Legii integrității

Budăi afirmă că inițiativele legislative promovate în această perioadă nu răspund nevoilor economice ale țării, ci urmăresc protejarea apropiaților politici.

„Integritatea la tarabă – salvăm apropiații, amanetăm viitorul!

Cea mai mare sfidare nu este doar indiferența, ci nesimțirea legislativă. În loc să vină cu măsuri urgente pentru sprijinirea economiei, prioritățile dumnealor „naționale” s-au redus la încercări de modificare a Legii integrității. Regula este simplă: dacă legea nu le convine prietenilor sau oamenilor de casă, nu schimbăm oamenii, schimbăm legea. Asistăm la un spectacol desăvârșit: o alianță politică ce a transformat guvernarea într-o agenție de plasare a forței de muncă pentru sinecuriști și un scut de protecție juridică pentru apropiați. Totul pentru ei. Nimic pentru cei care plătesc taxe.”

Mesaj către liderii coaliției

În încheiere, fostul ministru al Muncii afirmă că românii au nevoie de măsuri concrete pentru reducerea presiunilor economice și transmite un nou mesaj critic la adresa actualei guvernări.

„Cât mai rezistă România reală?

România nu mai are timp de pierdut cu politicieni care privesc țara doar prin propriul interes. Oamenii nu mai au nevoie de lecții de morală de la cei care s-au baricadat în funcții, ci de soluții pentru facturi, pentru locuri de muncă și pentru siguranța zilei de mâine.

Mesajul pentru acești „salvatori” deveniți patroni de scaune în Palatul Victoria trebuie să fie clar: România nu este moșia voastră, iar răbdarea oamenilor a ajuns la final!”

Informații articol
Despre autor
Alexandra Iana

Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.