Impozitul pe balcoanele închise. Anunțul ministrului Alexandru Stoica pentru românii care locuiesc la bloc: Vreau să fie foarte clar
SURSA FOTO: Dreamstime - Bloc, apartamente
Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, a transmis că românii nu vor plăti taxe înzecite și nici nu li se va dubla impozitul pentru balcoanele închise. Oficialul a anunțat că autoritățile vor analiza problemele legate de intrarea în legalitate a acestor construcții și vor propune modificări legislative. Potrivit ministrului, Codul Urbanismului oferă un termen până în august 2027 pentru identificarea unei soluții.
Alexandru Stoica: Românii nu vor plăti taxe înzecite pentru balcoanele închise
Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, a declarat sâmbătă, într-o postare pe Facebook, că proprietarii de apartamente care și-au închis balcoanele cu bună-credință nu trebuie sancționați sau obligați să suporte cheltuieli suplimentare pentru clarificarea situației juridice a locuințelor.
Acesta a respins informațiile potrivit cărora impozitele pentru balcoanele închise ar urma să fie dublate sau majorate de zece ori.
„Vreau să fie foarte clar: românii nu vor plăti taxe înzecite şi nici nu li se va dubla impozitul pentru balcoanele închise! Nimeni nu va fi hărţuit sau pedepsit pentru un balcon pe care l-a închis cu bună-credinţă. În acest caz, scopul statului trebuie să fie acela de a-i ajuta pe oameni să-şi pună actele în ordine, nu de a-i vâna cu amenzi. Codul Urbanismului ne oferă un răgaz până în august 2027 pentru a găsi o soluţie, astfel încât oamenii să aibă actele în ordine. Scopul nu este să sancţionăm, ci să le dăm siguranţa că locuinţa lor are o situaţie complet legală, care să-i ajute inclusiv la vânzare, la moştenire sau în cazul unui credit”, a transmis ministrul.
Potrivit acestuia, autoritățile trebuie să găsească o procedură prin care proprietarii să își poată clarifica situația documentelor fără să fie nevoiți să suporte costuri ridicate.
Problemele apărute după anveloparea blocurilor vor fi analizate
Alexandru Stoica a explicat că există situații în care proprietarii s-au trezit cu balcoanele închise în urma lucrărilor de reabilitare termică a blocurilor, fără ca aceștia să fie responsabili pentru procedurile administrative necesare.
Ministrul consideră că, în asemenea cazuri, responsabilitatea pentru eventualele nereguli legate de autorizații sau cadastru nu trebuie transferată asupra locatarilor.
„Vom face o analiză a tuturor aspectelor sesizate privind problemele care apar la intrarea în legalitate a balcoanelor închise. Sunt o sumedenie de situaţii în care locatarii s-au trezit cu balcoanele închise în urma unor lucrări de anvelopare a blocurilor, de exemplu. În asemenea cazuri, este absurd să se transfere asupra cetăţenilor problemele privind legalitatea procedurii, fiindcă tot ce ţine de autorizaţii şi de înscrierea în cadastru era obligaţia primăriei”, a precizat ministrul Dezvoltării.
Oficialul a mai subliniat că nu dorește ca proprietarii să fie obligați să caute documente vechi de 15 ani sau să facă demersuri administrative costisitoare pentru rezolvarea acestor situații.
Codul Urbanismului ar putea fi modificat. Analiza va ajunge în Parlament
Ministrul Dezvoltării a recunoscut că elaborarea Codului Urbanismului s-a desfășurat într-un ritm accelerat, în contextul obligațiilor asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Acesta a precizat însă că problemele identificate în aplicarea prevederilor trebuie corectate, iar Ministerul Dezvoltării va centraliza situațiile semnalate.
Analiza va fi transmisă Parlamentului pentru a fundamenta eventualele modificări legislative referitoare la intrarea în legalitate a balcoanelor închise.
„Vom inventaria acum toate problemele care trebuie corectate şi vom trimite analiza Parlamentului, ca să existe o bază tehnică pentru modificarea legii. Cât timp sunt ministru, mă voi asigura că legea va fi un sprijin pentru oameni, nu o obligaţie lipsită de logică şi total decuplată de realitate, care oricum generează măsuri imposibil de aplicat”, a declarat Alexandru Stoica.
Potrivit ministrului, termenul până în august 2027 permite autorităților să identifice soluții pentru clarificarea situației juridice a balcoanelor închise, inclusiv în cazurile în care documentația nu a fost actualizată după lucrările efectuate la blocuri.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.