Impozite locale mai mari din 2026. S-au aprobat azi, 23 decembrie, noile niveluri. Cine va avea parte de reduceri

Impozite locale mai mari din 2026. S-au aprobat azi, 23 decembrie, noile niveluri. Cine va avea parte de reduceri

SURSA FOTO: Dreamstime - taxe

Publicat de Alexandra Iana la 23 decembrie 2025, 12:24

Consiliul General al Municipiului București a adoptat proiectul privind impozitele și taxele locale pentru anul 2026, care include majorări determinate de rata inflației și de actualizarea valorilor impozabile ale clădirilor și terenurilor, dar și reduceri pentru anumite categorii de contribuabili.

Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat, în ședința de marți, proiectul de hotărâre privind stabilirea nivelurilor impozitelor și taxelor locale în municipiul București, aplicabile începând cu anul 2026. Proiectul a fost adoptat cu 45 de voturi „pentru”, o abținere și patru voturi „împotrivă”.

În cadrul aceleiași ședințe, consilierii Uniunea Salvați România au retras amendamentul depus anterior la acest punct de pe ordinea de zi. Tot marți, CGMB a aprobat, cu 45 de voturi favorabile, și rectificarea bugetului Municipiului București pentru anul 2025.

Impozite calculate în funcție de inflație

Proiectul adoptat ține cont de rata inflației aferente anului 2024, stabilită la 5,6%, și introduce majorări ale valorilor impozabile pentru clădiri și terenuri.

Astfel, potrivit documentului, în anul 2026 valoarea impozabilă va ajunge la 2.677 lei/metru pătrat pentru clădirile cu structură din beton armat sau cu pereți exteriori din cărămidă arsă, dotate cu instalații de apă, canalizare, electricitate și încălzire, față de 1.492 lei/metru pătrat în 2025. Pentru clădirile cu pereți din lemn, valoarea impozabilă va crește la 803 lei/metru pătrat, comparativ cu 447 lei/metru pătrat în anul curent.

De asemenea, se majorează impozitele pentru terenurile amplasate în intravilan, înregistrate în registrul agricol la alte categorii de folosință decât terenurile cu construcții. Valorile prevăzute sunt de 75 lei/hectar pentru teren arabil din zona A (față de 42 lei/hectar în 2025) și de 56 lei/hectar pentru teren arabil din zona B (față de 31 lei/hectar în 2025).

Reduceri și bonificații

Conform hotărârii, începând cu anul 2026, impozitul pentru mijloacele de transport hibride cu emisii de CO₂ mai mici sau egale cu 50 g/km va fi redus cu 30%. Totodată, se menține bonificația de 10% pentru plata anticipată, până la 31 martie, a impozitelor pe clădiri, terenuri și mijloace de transport.

Consiliile locale de sector vor avea posibilitatea să aprobe scutiri sau reduceri de la plata impozitelor și taxelor locale pentru anumite categorii, precum clădirile clasate ca muzee sau case memoriale, clădirile utilizate pentru furnizarea de servicii sociale, imobilele retrocedate conform legislației în vigoare, clădirile monument istoric, mijloacele de transport agricole folosite efectiv în agricultură sau vehiculele aparținând unor fundații cu scop cultural, social sau umanitar.

În plus, consiliile locale de sector vor putea stabili proceduri proprii pentru acordarea scutirilor și reducerilor, inclusiv pentru aprobarea schemelor de ajutor de stat.

Justificarea majorărilor

În document se menționează că, pentru majorarea nivelului impozitelor și taxelor locale aferente anului 2026, în conformitate cu art. 489 din Codul fiscal, a fost aprobat criteriul necesităților bugetare locale, acesta fiind considerat fundamentul ajustărilor operate.

Informații articol
Despre autor
Alexandra Iana

Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.