Impozite auto majorate în România. Bogdan Glăvan: Românii au fost umiliți oficial. Nu am crezut că vom ajunge să plătim impozite mai mari decât în Germania

Impozite auto majorate în România. Bogdan Glăvan: Românii au fost umiliți oficial. Nu am crezut că vom ajunge să plătim impozite mai mari decât în Germania

SURSA FOTO: Dreamstime - taxe auto

Publicat de Iulian Luca la 8 ianuarie 2026, 13:47

Economistul Bogdan Glăvan acuză grave erori și incoerențe în legea impozitelor auto publicată în decembrie. Potrivit acestuia, modul în care a fost redactat actul normativ deschide calea unor interpretări abuzive și unor taxe disproporționate.

Economistul Bogdan Glăvan susține că tabelul cu impozitele auto publicat în Monitorul Oficial pe 15 decembrie conține contradicții interne și nu este corelat cu textul legii.

El arată că prima linie din tabel intră în conflict cu antetul ultimei coloane, ceea ce face ca actul normativ să fie neclar chiar din punct de vedere tehnic. În opinia sa, această lipsă de coerență ar fi trebuit observată încă din faza de redactare, înainte ca legea să ajungă în Parlament.

Glăvan ridică semne de întrebare și cu privire la traseul legislativ al actului normativ. El afirmă că este greu de explicat cum o lege cu asemenea neclarități a fost votată de Parlament, validată de Curtea Constituțională și promulgată de președinte.

Din perspectiva sa, responsabilitatea este împărțită între sute de funcționari și decidenți care au avut ocazia să analizeze conținutul legii, dar nu au făcut-o în mod real.

„Iată hal de lege în România: tabelul cu impozitele auto publicat pe 15 decembrie în Monitorul Oficial. Se observă lipsa de corelație dintre tabel și textul care însoțește tabelul, precum și inconsistența tabelului în sine: linia I din tabel contrazice capul ultimei coloane. Și acum, întrebările:

1. Cum a fost posibil ca aparatul de lucru al ministerelor și al guvernului să redacteze o asemenea lege?
2. Cum a fost posibil ca Parlamentul să voteze așa ceva?
3. Cum a fost posibil ca CCR să valideze această lege?
4. Cum a fost posibil ca această lege să fie promulgată de președinte?

În general, cum a fost posibil ca sute de inși plătiți de noi, sute de funcționari mai mici sau mai mari care trăiesc de pe urma birurilor, să scrie o asemenea lege?”, transmite acesta într-o postare pe Facebook.

Interpretarea impozitării mașinilor hibride a generat confuzie publică și a fost clarificată abia după intrarea legii în vigoare

Potrivit economistului, din lectura tabelului s-ar putea înțelege că, în cazul autoturismelor hibride, impozitul este stabilit per vehicul, nu în funcție de capacitatea cilindrică. El spune că această interpretare este compatibilă atât cu formularea tabelului, cât și cu practica din anii anteriori.

Din acest motiv, la începutul lunii ianuarie, a considerat că titlurile de presă alarmiste privind creșterea impozitelor ar putea fi rezultatul unei neînțelegeri.

Ulterior, după ce autoritățile au clarificat modul de aplicare a legii, Glăvan afirmă că a devenit evident că interpretarea oficială conduce la impozite mult mai mari pentru anumite categorii de autoturisme. El apreciază că acest lucru a generat o reacție de nemulțumire în rândul proprietarilor de mașini, care s-au trezit confruntați cu obligații fiscale semnificativ mai ridicate decât se așteptau.

„Cine citește tabelul poate înțelege că în cazul hibridelor impozitul este pe autoturism, nu pe capacitatea cilindrică. Aceasta este o interpretare care se poate face, o interpretare congruentă și cu practica din anii trecuți.

Din acest motiv m-am mirat să văd, pe 1 ianuarie, titlurile de alarmă din presă, pe Hotnews, ProTV, Profit. Nu aveam atunci timp de așa ceva și nu am crezut că vom ajunge să plătim în România impozite mai mari decât în Germania. Nu am crezut că o asemenea aberație este posibil să se întâmple în țara unde reformele merg strună.

Am văzut apoi că Vlad Micșunescu, un creator de conținut influent pe domeniul automobilistic, a înțeles la fel cum am înțeles și eu. Pe scurt, am sperat că la mijloc este doar o neînțelegere. După care aburii Revelionului s-au dus, autoritățile au explicitat, impozitele s-au marcat, românii au fost umiliți oficial.

Totuși, cum este posibil ca la CCR nimeni să nu sesizeze neclaritatea, nedreptatea și abuzul fiscal? Dvs. dacă ați fi judecător și v-ar parveni spre analiză această lege (care a fost contestată), nu ați fi curioși să o deschideți, măcar așa, să vedeți ce impozit veți avea de plătit la anu’ pe Merțanul sau pe trotineta din dotare? Nici măcar această curiozitate nu ați avea?

Și dacă ați citi, atunci ați vedea ce am văzut și eu. Legea are doar câteva tabele, acesta este cel mai important. Te duci direct la el și citești. Citești și ce înțelegi?”, mai spune Glăvan.

SURSA FOTO: Facebook – Bogdan Glăvan

Lipsa unui studiu de impact și validarea legii ridică semne de întrebare privind funcționarea procesului legislativ

Economistul mai susține că nimeni nu a evaluat consecințele concrete ale legii înainte de intrarea sa în vigoare. El afirmă că nu există un studiu de impact care să justifice nivelul noilor impozite și că nu a fost analizat efectul asupra proprietarilor de autoturisme din clasa medie.

În opinia sa, aplicarea legii poate duce la situații în care impozitele auto din România ajung să fie mai mari decât cele din state vest-europene sau chiar să depășească taxele pentru vehicule mai mari și mai poluante.

Glăvan mai arată că disproporțiile create de noua formulă de calcul pot duce la pierderea încrederii contribuabililor în corectitudinea sistemului fiscal. El consideră că adoptarea unei legi cu neclarități evidente demonstrează lipsa unor reforme reale în administrația publică și în procesul legislativ, subliniind că actul normativ ar fi trebuit corectat înainte de publicare.

„Cum a fost posibil ca din sutele de funcționari prin mâna cărora a trecut această lege nimeni să nu analizeze? Ci doar să dea copy-paste ca plagiatorii și să semneze „ca primarii”? Cum a fost posibil ca nimeni să nu gândească? Unde este, scuzați expresia, „studiul de impact” pe care judecătorii CCR îl pomeneau deunăzi în legătură cu altă speță? Nu a realizat nimeni că dacă această lege intră în vigoare, atunci proprietarii unei mașini de clasă medie – cea mai bine vândută mașină din lume în ultimii ani vor ajunge să plătească statului:

– mai mult decât în Germania?
– chiar și de peste 10 ori mai mult decât pentru alte mașini similare/mai scumpe/mai mari/mai poluante?
– cât pentru două apartamente în București?

Priviți tabelul, legea, Monitorul Oficial al statului eșuat român. Aceasta este dovada că nu s-a întâmplat nici o reformă. Fiindcă la mine dacă ar veni un student cu un asemenea tabel în lucrarea de licență, l-aș ruga să îl refacă, însă în statul român pe nimeni nu a interesat; statul român a legiferat bătaia de joc.

Așa că pentru ce să plătești biruri? Pentru nulități? Pentru indolenți? Pentru a fi umilit? Rezistența în fața opresiunii fiscale este legitimă”, mai scrie economistul în postarea sa.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.