Ilie Bolojan pregătește scenariul retragerii PSD din Guvern
Ilie Bolojan pregătește scenariul retragerii PSD din Guvern. Premierul Ilie Bolojan a comentat public scenariul unei posibile retrageri a miniștrilor desemnați de Partidul Social Democrat (PSD) din actualul guvern, precizând că Executivul are mecanisme pentru a evita blocajele instituționale.
Într-o intervenție televizată, șeful Guvernului a explicat că, în cazul în care reprezentanții PSD își depun demisiile, portofoliile rămase libere nu ar rămâne neacoperite, ci ar fi redistribuite către ceilalți membri ai Cabinetului.
Ilie Bolojan a subliniat că prioritatea Executivului este menținerea stabilității administrative, chiar și într-un context politic tensionat.
Astfel, dacă miniștrii PSD ar ieși din Guvern, atribuțiile acestora ar fi preluate temporar sau permanent de alți miniștri în funcție, pentru a asigura continuitatea deciziilor și a proiectelor aflate în derulare.
Premierul a mai sugerat că reorganizarea nu s-ar limita strict la nivel ministerial, ci ar putea afecta și zona administrației centrale, inclusiv prefecți și șefi de agenții numiți politic, în cazul în care aceștia nu își depun demisia voluntar.
„Dacă se retrag miniștrii PSD, alți miniștri vor prelua portofoliile. Dacă nu au demnitatea să demisioneze, le-o redăm noi”, spune premierul.
Ilie Bolojan a discutat cu președintele Nicușor Dan
În contextul tensiunilor din coaliția de guvernare, premierul a confirmat că a discutat situația cu președintele României, Nicușor Dan, și că va continua consultările instituționale în perioada următoare.
Potrivit acestuia, dialogul cu șeful statului este constant, iar gestionarea crizei politice presupune coordonare la cel mai înalt nivel.
„L-am informat pe președintele Nicușor Dan”, a afirmat Bolojan.
În aceeași intervenție, Ilie Bolojan a formulat critici dure la adresa PSD, pe care îl acuză că s-ar poziționa tot mai des ca o forță de opoziție în interiorul coaliției, deși face parte din guvernare.
El a susținut că, în ultimele luni, partidul ar fi contestat public deciziile la care a participat, ceea ce ar fi contribuit la o percepție de instabilitate politică.
În opinia premierului, acest tip de comportament afectează predictibilitatea guvernării și reduce eficiența aparatului administrativ.
„Până în toamna anului trecut, PSD-ul şi toate partidele din coaliţie au acţionat relativ unitar. După care, am văzut treptat, treptat a apărut o tendinţă a Partidului Social Democrat, prin comunicatorii pe care are, de a se profila ca opoziţie din interiorul coaliţiei de guvernare, criticând măsurile, fugind de orice fel de răspundere, minţind pur şi simplu cu faptul că n-au participat la o decizie sau alta, deşi din stenograme, din discuţiile din coaliţie cu martori, toate deciziile care au fost date au fost date cu toţi reprezentaţii partidurilor la masă”, a mai declarat Bolojan.
Riscul încetinirii activității instituțiilor statului
Șeful Guvernului a avertizat că lipsa unei direcții politice coerente poate duce la încetinirea activității instituțiilor statului.
El a explicat că administrația publică funcționează optim doar în condiții de stabilitate, iar incertitudinea politică poate reduce ritmul de implementare a politicilor publice.
În paralel, partenerii de coaliție — Partidul Național Liberal (PNL) și Uniunea Salvați România (USR) — își analizează propriile scenarii de lucru în eventualitatea unei reconfigurări guvernamentale.
„Prin urmare, ceea ce s-a întâmplat şi s-a accelerat în această perioadă, a fost crearea unui climat practic de instabilitate politică, de a încerca să arunce vina pentru ceea ce nu s-a intâmplat bine şi era inevitabil, subliniez. Asta a fost o tehnică pe care au folosit-o (…) de o lună de zile, practic dinainte de aprobarea bugetului, vedem doar discuţii cum schimbăm guvernul. E de natură să aibă nişte efecte negative pentru această ţară”, a mai declarat premierul.

Cu cine ar putea fi înlocuiți miniștrii PSD
Întrebat dacă intenționează să înlocuiască miniștrii PSD cu tehnocrați, în eventualitatea retragerii acestora din Guvern, scenariu vehiculat în spațiul public, premierul a explicat că Executivul va acționa strict în limitele prevăzute de legea fundamentală.
El a precizat că, într-o primă etapă, portofoliile vacante vor fi preluate de alți membri ai Cabinetului, pentru a evita blocaje instituționale și pentru a asigura continuitatea guvernării.
„Vom proceda conform Constituției. Cel puțin într-o primă etapă alți membri ai cabinetului vor prelua portofoliile. Este important ca Guvernul să lucreze în perioada următoare. Trebuie să asigurăm funcționarea guvernamentală, să absorbim banii din PNRR, pentru care trebuie să adoptăm câteva pachete legislative.
Fără o stabilitate, care să genereze predictibilitate la vot, cu o turbulență în Parlament, există riscul să nu îndeplinim aceste jaloane și să nu luăm banii”, a precizat Bolojan.
Premierul a susținut, de asemenea, că tensiunile din coaliție și eventualele scenarii de criză politică ar avea, în opinia sa, o motivație predominant politică, nu administrativă.
„În afară de asta, un alt motiv pentru care PSD acţionează în felul acesta, să dinamiteze practic guvernarea, este dorinţa de a avea un premier confortabil. Unii dintre oamenii din conducerea PSD şi-ar dori probabil un premier de tip marionetă, am mai spus asta.
Asta înseamnă că acest premier să fie cu nota de plată pentru ceea ce se face, iar în spatele lui oamenii pricepuţi în guvernările de tip subteran să poată să şurubărească prin guvernare. Or eu în această perioadă m-am luptat să fac ordine în finanţele ţării”, a afirmat Bolojan.
Explicație privind posibila demitere a secretarilor de stat PSD
Premierul a afirmat că, în opinia sa, situațiile în care reprezentanți ai Guvernului critică public șeful Executivului prin mesaje sau postări nu sunt compatibile cu funcționarea normală a unui cabinet. El a susținut că, în astfel de cazuri, dacă persoanele respective nu aleg să își dea demisia, este necesară eliberarea lor din funcție.
Acesta a explicat că membrii unui guvern au responsabilitatea de a respecta atât deciziile politice ale Executivului, cât și o conduită publică adecvată, iar în lipsa acestor condiții, înlocuirea lor devine, în opinia sa, o soluție rațională. Totodată, a precizat că nu este necesară schimbarea întregii echipe guvernamentale pe criterii de apartenență politică, însă cei care nu se aliniază politicilor Guvernului nu ar trebui să rămână în funcții.
Premierul a subliniat și că Guvernul își continuă activitatea atâta timp cât nu este demis printr-o moțiune în Parlament.
„În condițiile în care ai oameni care reprezintă Guvernul care îl critică pe premier prin postări, ceea ce nu se face în niciun guvern din lumea asta, dacă nu au demnitatea să demisioneze, trebuie să le-o redai, eliberându-i din funcție.
Oamenii care nu înțeleg că a fi într-un guvern înseamnă și un act de responsabilitate și decență publică, decizia rațională este să îi înlocuiești. Nu trebuie înlocuiți toți oamenii doar pentru că provin dintr-un partid sau altul, dar dacă nu fac politica Guvernului nu au ce căuta acolo.
Cât timp Guvernul nu este demis de către Parlament prin moțiune, el va funcționa.
Un alt motiv pentru care sunt tensiunile pe care le vedem ține de un deranj generat de mine în calitate de premier. Dacă nu astupi niște găuri, dacă nu elimini niște pierderi cronice, n-ai făcut nimic. Dacă Oradea s-a schimbat, este pentru că în primul an am închis toate pierderile și toate robinetele”, spune Ilie Bolojan.

