Ilie Bolojan, întâlnire cu reprezentanții industriei auto. Au cerut eliminarea impozitului pe cifra de afaceri

Ilie Bolojan, întâlnire cu reprezentanții industriei auto. Au cerut eliminarea impozitului pe cifra de afaceri

SURSA FOTO: Dreamstime - Ilie Bolojan

Publicat de Vlad Dima la 15 decembrie 2025, 15:15

Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit luni, la Palatul Victoria, cu reprezentanții Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), care au ridicat în discuție necesitatea eliminării impozitului pe cifra de afaceri pentru sectorul auto.

Ilie Bolojan discută cu industria auto. Solicitări pentru eliminarea impozitului pe cifra de afaceri

Conform unui comunicat oficial al Guvernului, reprezentanții industriei auto din România i-au prezentat premierului o serie de provocări cu care se confruntă sectorul, printre care se numără impozitul minim pe cifra de afaceri, costul energiei electrice, programul Rabla și plafonarea prețului la energie.

Aceștia au solicitat eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri începând cu 2026, pe care îl consideră „discriminatoriu”, și au cerut ca bugetul pentru anul viitor să fie elaborat fără includerea acestei taxe.

Conform Guvernului, premierul Ilie Bolojan a acceptat să analizeze posibilitatea reducerii impozitului minim pe cifra de afaceri, sub anumite condiții, precizând însă că o asemenea măsură nu poate viza doar industria auto, ci întreaga economie. De asemenea, reprezentanții ACAROM au cerut elaborarea unei foi de parcurs pentru scăderea costurilor la energie pe următorii patru ani, iar premierul a explicat că acest lucru va fi posibil pe măsură ce capacitățile de producție naționale vor crește.

Industria auto cere reluarea programului Rabla și măsuri de sprijin pentru sector

Reprezentanții industriei auto au solicitat reluarea programului Rabla, invocând pierderile cauzate de limitarea schemei guvernamentale. Aceștia avertizează că reducerea numărului de autovehicule finanțate ar putea conduce la pierderea a aproximativ 5.000 de locuri de muncă în industrie. În 2024, programul a sprijinit achiziția a 30.000 de mașini noi, iar în 2025 au fost disponibile doar 19.000 de autoturisme.

Premierul Ilie Bolojan a declarat că programul Rabla va continua, însă la o intensitate mai redusă, iar finanțarea de stat va fi corelată cu producția națională. Limitarea programului a fost justificată prin îndeplinirea indicatorilor asumați prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și constrângerile bugetare.

Deciziile finale privind schema vor fi adoptate după aprobarea bugetului pe 2026 și vor fi discutate cu partenerii din industria auto. Totodată, în cadrul întâlnirii au fost abordate subiecte precum scutirea de impozit pentru activitățile de cercetare, modificarea Codului muncii, sprijinirea automatizării tehnologice în întreprinderile mari, programele de recalificare a angajaților și salariul minim.

La întâlnirea de la Palatul Victoria au participat, din partea ACAROM, directorul general Automobile Dacia, Mihai Bordeanu, directorul general Ford Otosan Craiova, Firat Elhuseyni, directorul general Grup Industrial de Componente (GIC) Pitești, Silviu Badea, directorul pentru afaceri publice, Renault Group România, Cristian Nevzoreanu, directorul pentru afaceri guvernamentale, Ford Otosan Craiova, Andreea Radu, administratorul și directorul juridic Bosch România, Alice Radu,  directorul general Schaeffler România și Europa de Sud-Est, Alexandru Blemovici, directorul general adjunct Rombat SA, Costel Trincă, secretarul general ACAROM, Adrian Sandu.

Din partea Guvernului au mai participat șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca, și consilierul de stat Raul-Mircea Gutin.

Informații articol
Publicat în: Info util
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.