Radu Miruță: Tăierile de cheltuieli din sectorul public trebuie să aibă un termen limită clar

Ministrul Radu Miruță a explicat că actualul pachet de măsuri bazat pe reduceri de cheltuieli nu poate fi aplicat pe termen nedefinit. Potrivit ministrului, tăierile trebuie să fie consistente, dar să se oprească până la finalul acestui an sau cel târziu la construirea bugetului pentru anul viitor.

El a arătat că statul nu poate acoperi dezechilibrele bugetare doar transferând povara către mediul privat. În opinia sa, este obligatoriu ca reducerea cheltuielilor să vizeze și aparatul de stat, nu doar companiile care produc valoare economică.

„Declarația mea că nu poți să trăiești doar din a tăia este în susținerea propunerii domnului Bolojan de a tăia de la ăia care trebuie să compenseze pierderea, pentru că nu poți, în statul ăsta, să aduni banii de care ai nevoie doar punând pe umerii mediului privat.

Trebuie să tai și de la stat. Și din cheltuielile statului”, a explicat ministrul Economiei la Antena 3 CNN.

Impozitul minim pe cifra de afaceri este o măsură greșită

Ministrul Economiei a declarat că impozitul minim pe cifra de afaceri afectează grav firmele și că această politică trebuie corectată. El a precizat că, la nivelul coaliției, se discută o reducere treptată a acestui impozit, ca etapă înainte de eliminarea completă.

Radu Miruță a explicat că o scădere a impozitului la 0,5% ar reduce semnificativ numărul firmelor afectate.

„Convingerea mea este că proiectul IMCA (impozitul minim pe cifra de afaceri – n.r.) este o greșeală și trebuie eliminat. Discutăm acum, în coaliție, dacă trebuie să se reducă treptat, prima oară la 0,5%, și peste un an să se reducă de tot”, a declarat ministrul Economiei.

Conform calculelor realizate la nivelul ministerului Economiei, aproximativ 37% dintre companiile care sunt în prezent lovite de această taxă nu ar mai fi afectate, ceea ce ar diminua presiunea asupra mediului de afaceri.

„Dacă s-ar reduce la 0,5%, 37% dintre firmele afectate astăzi n-ar mai fi afectate. Asta e calculul pe care l-am făcut, adică ar scădea cam cu 40% numărul celor afectați”, a explicat Miruță.

taxe, impozite
SURSA FOTO: DREAMSTIME / Taxe, impozite

Salariul minim nu poate fi majorat fără legătură cu capacitatea economiei

Ministrul a atras atenția că salariul minim nu poate fi crescut prin simplă decizie politică, fără a ține cont de realitatea economică. El a explicat că salariile și prețurile nu pot fi ajustate prin voință politică, ci doar în măsura în care economia poate susține aceste costuri.

„Aprecierea mea este că prețurile sau salariul minim nu cresc sau scad dacă țip eu, ca politician, la ele. Trebuie ca economia să aibă capacitatea să suporte asta, pentru că e un risc foarte mare”, a spus Radu Miruță.

Radu Miruță a subliniat că o creștere forțată a salariului minim pune o presiune directă asupra angajatorilor. În special firmele mici și mijlocii sunt expuse riscului, în condițiile în care multe dintre ele funcționează deja cu marje foarte reduse.

„Creșterea salariului minim pune presiune pe angajator și, la un moment dat, dacă apeși prea tare, s-ar putea să îngenunchezi pe toți și să se prăbușească și ceea ce angajatorul ăla injecta în economie să dispară complet. Atunci vei avea o problemă mult mai mare”, a explicat ministrul.

Presiunea excesivă asupra firmelor poate genera efecte în lanț

Ministrul Economiei a avertizat că apăsarea excesivă asupra angajatorilor poate duce la blocaje economice. El a arătat că, în momentul în care firmele nu mai pot susține costurile, acestea pot reduce activitatea sau pot dispărea, iar contribuțiile lor la buget se pierd.

Radu Miruță a recunoscut că situația este una extrem de delicată și că deciziile trebuie luate cu prudență. El a subliniat că multe companii sunt deja la limită, iar măsurile fiscale și salariale greșit calibrate pot adânci dificultățile economice existente.

„Este un risc foarte mare și este un mers pe sârmă. Mulți nu mai pot duce”, a concluzionat ministrul Economiei.