Hidroelectrica relansează procedura pentru alegerea șefilor plini. Condițiile care trebuie să fie îndeplinite de candidați

Hidroelectrica relansează procedura pentru alegerea șefilor plini. Condițiile care trebuie să fie îndeplinite de candidați

SURSA FOTO: Facebook, Hidroelectrica - Logo-ul Hidroelectrica

Publicat de Vlad Dima la 20 martie 2026, 20:00

Hidroelectrica a relansat oficial procedura de selecție pentru ocuparea funcțiilor de directori titulari, la aproximativ patru luni după eșecul anterior al procesului. Noii șefi ai companiei ar putea fi desemnați în cel mult două luni și 10 zile, în cazul în care procedura se desfășoară și se finalizează cu succes, potrivit documentelor oficiale ale companiei.

Hidroelectrica relansează selecția directorilor titulari: condiții pentru candidați și termen estimat de finalizare

Hidroelectrica, companie de stat și cel mai mare producător național de energie electrică, precum și lider pe piața concurențială a furnizării, a anunțat vineri reluarea procedurii de selecție pentru ocuparea funcțiilor de director general (CEO) și director financiar (CFO). Decizia vine după ce procesul anterior, care avea termen limită pe 28 noiembrie, nu a fost finalizat cu succes.

Anunțul actual survine în contextul în care, la începutul lunii februarie, compania a lansat procedura de achiziție a serviciilor de recrutare, menite să sprijine Consiliul de Supraveghere și Comitetul de Nominalizare și Remunerare în identificarea și selecția candidaților pentru cele două poziții din Directoratul Hidroelectrica S.A., funcții ocupate în prezent cu titlu interimar.

Candidații interesați trebuie să îndeplinească o serie de condiții stabilite în cadrul procesului de recrutare, criteriile vizând experiența profesională, competențele manageriale și cerințele specifice funcțiilor de conducere.

Hidroelectrica stabilește condițiile pentru candidații la funcțiile de CEO și CFO

Hidroelectrica a anunțat vineri, printr-o informare publicată pe site-ul oficial și transmisă către public și acționari prin Bursa de Valori București, declanșarea procedurii de selecție pentru ocuparea celor două poziții din Directorat: Director General (CEO) și Director Financiar (CFO).

Documentele puse la dispoziție de companie includ criteriile și condițiile pe care candidații trebuie să le îndeplinească, acestea fiind stabilite în conformitate cu prevederile OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit documentelor oficiale, candidaţii la postul de membru al Directoratului (CEO) pe care dorim să îi selectăm în procesul de selecție trebuie să întrunească în mod obligatoriu următoarele condiții:

a) au studii universitare absolvite (minim echivalent ISCED 6 – diplomă de licență) în domeniul științelor inginerești sau al științelor economice;
b) au experiență profesională de minim 7 ani;
c) au experienţă relevantă de cel puțin 5 ani în consultanţă în management sau în funcţii de conducere exercitate la nivelul autorităţilor publice ori în funcţii de administrator, respectiv de director, precum şi orice alte funcţii de conducere în cadrul întreprinderilor publice ori societăţilor din sectorul privat;
d) nivel de utilizare limba engleză – nivel mediu (B1-B2);
e) nu se află în conflict de interese care să îi(le) facă incompatibili(e) cu exercitarea funcției de irector al societății;
f) nu au fost destituiți sau revocaţi pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale într-o funcţie din cadrul unor instituţii publice sau al unor întreprinderi cu capital majoritar de stat în ultimii 5 ani;
g) îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 31/1990 și OUG nr. 109/2011 referitoare la calitatea de membru al directoratului;
h) nu au înscrisuri în cazierul fiscal;
i) nu au înscrisuri în cazierul judiciar;
j) au o stare de sănătate corespunzătoare funcției pentru care candidează, atestată printr-o adeverință medicală;
k) îndeplinesc toate criteriile cerute prin O.U.G. nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu completările și modificările ulterioare.

Condiții care trebuie întrunite de candidați la postul de membru al Directoratului (CFO)

a) au studii universitare absolvite (minim echivalent ISCED 6 – diplomă de licență) în domeniul științelor economice;
b) au experiență profesională de minim 7 ani;
c) au experienţă relevantă de cel puțin 5 ani în consultanţă în management sau în funcţii de conducere exercitate la nivelul autorităţilor publice ori în funcţii de administrator, respectiv de director, precum şi orice alte funcţii de conducere în cadrul întreprinderilor publice ori societăţilor din sectorul privat;
d) au experiență de minim 5 ani în management sau în funcții de conducere în domeniul managementului financiar (director/manager economic, director/manager financiar, contabil șef), exercitate în cadrul societăților comerciale publice sau private, regiilor autonome;
e) experiență în domeniul Standardelor Internaționale de Raportare Financiară – IFRS;
f) au cel puțin o specializare/certificare profesională activă: auditor financiar (membru CAFR) și/sau expert contabil (membru CECCAR) și/sau consultant fiscal (membru CCF) și/sau membru ACCA-UK (schema profesională) și/sau membru CFA (Charterholder, Regular);
g) nivel de utilizare limba engleză – nivel mediu (B1-B2);
h) cunosc limba română – nivel avansat (C1-C2);
i) nu se află în conflict de interese care să îi(le) facă incompatibili(e) cu exercitarea funcției de director al companiei;
j) nu au fost destituiți sau revocaţi pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale într-o funcţie din cadrul unor instituţii publice sau al unor întreprinderi cu capital majoritar de stat în ultimii 5 ani sau nu au avut încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 5 ani;
k) îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 31/1990 și OUG nr. 109/2011 referitoare la calitatea de director;
l) nu au înscrisuri în cazierul fiscal;
m) nu au înscrisuri în cazierul judiciar;
n) au o stare de sănătate corespunzatoare funcției pentru care candidează, atestată printr-o adeverință medicală;
o) îndeplinesc toate criteriile cerute prin O.U.G. nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu completările și modificările ulterioare.

Candidații interesați au la dipoziție o lună pentru a depune dosarele de candidatură, respectiv până la data de 20 aprilie, ora 17:00

Procesul de selecție a candidaților are următoarele etape:

Depunerea dosarelor de candidatură: 30 zile de la data publicării anunțului de recrutare
Realizarea listei lungi: 5 zile de la expirarea perioadei de depunere a candidaturilor
Evaluarea dosarelor și realizarea listei scurte: 5-10 zile de la elaborarea listei lungi
Depunerea Declarațiilor de Intenție: 15 zile de la comunicarea includerii pe lista scurtă
Interviurile de selecție finală: 3-10 zile de la depunerea Declarației de Intenție

Informații articol
Publicat în: Economie
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.