Hidroelectrica, reacție după informaţiile potrivit cărora ar fi furnizat energie gratuit unor firme şi instituţii religioase

Hidroelectrica a afirmat joi seară, într-un comunicat de presă, că informațiile referitoare la presupusa furnizare gratuită de energie către anumite entități religioase sau la presupusa intervenție politică pentru nefacturarea intenționată către firme apropiate partidelor sunt prezentate scoase din context și formulate într-un mod tendențios.

”Prezentarea în mod distorsionat a unor situaţii din perioada 2018-2022, în legătură cu care Hidroelectrica a luat măsuri legale, riscă să afecteze nejustificat imaginea unei companii care a demonstrat în mod constant integritate, profesionalism şi eficienţă operaţională. Reamintim că Hidroelectrica este o companie listată care respectă standardele de guvernanţă corporativă, asigurând transparenţă, responsabilitate şi procese decizionale conforme celor mai bune practici din industrie. În plus, structurile de conducere sunt independente şi funcţionează pe baza unor criterii clare de performanţă, garantând protejarea intereselor acţionarilor şi administrarea eficientă a resurselor”, se arată în comunicatul de presă.

Activitatea de furnizare, care reprezintă o activitate adiacentă față de core-business-ul companiei, și anume producția de energie, este coordonată de departamente specializate ce reunesc circa 150 de angajați.

”Ca în orice companie mare din domeniul energetic, procesele sunt organizate pe niveluri decizionale clar delimitate, astfel încât responsabilităţile operaţionale nu intră în atribuţiile directe ale CEO-ului, oricare ar fi acesta. Sugestia contrară este eronată şi tendenţioasă, întrucât furnizarea reprezintă o zonă tehnică de mare complexitate şi volum, administrată exclusiv de structurile de specialitate desemnate prin intermediul unor sisteme informatice complexe, corelate cu cele ale operatorilor de distribuţie”, a mai transmis compania.

Hidroelectrica: Întârzierile în facturare nu au reprezentat furnizare gratuită

Reprezentanții companiei susțin că întârzierile punctuale în facturare, la care se face referire, nu echivalează cu „furnizare gratuită”. Acestea au fost cauzate de factori obiectivi, precum pandemia și numeroasele modificări legislative ulterioare, care au afectat procesul de facturare nu doar pentru Hidroelectrica, ci pentru toți furnizorii de energie.

”Mai mult decât atât, reamintim publicului larg că în perioada pandemiei Covid, au fost emise multiple ordonanţe militare prin care se interzicea efectuarea de deconectări. De asemenea, acolo unde orice fel de suspiciuni de fraudă, s-a acţionat cu celeritate. Aşa a fost şi cazul clientului Aurora Trading, menţionat în materialele de presă, contractul cu acesta fiind încheiat în anul 2018 şi derulat în cadrul Departamentului Trading – Furnizare, devenit ulterior Departamentul Furnizare. Înainte ca aceste situaţii să fie subiect de dezbatere publică sau să apară în concluziile raportului Curţii de Conturi a României, Hidroelectrica identificase deja nereguli în activitatea de furnizare în urma acţiunilor de control/verificare dispuse la acea vreme de către CEO-ul companiei, domnul Bogdan Badea”, arată compania.

Conform oficialilor Hidroelectrica, în cazul punctual al Aurora Trust, concluziile raportului de control au stat la baza depunerii unei sesizări către DIICOT, în octombrie 2022.

”Sesizarea penală viza suspiciuni de constituire a unui grup infracţional, fals în înscrisuri sub semnătură privată, neglijenţă în serviciu şi abuz de încredere. Acest demers, iniţiat de Hidroelectrica, demonstrează fără echivoc că managementul societăţii a acţionat cu celeritate, în mod transparent, responsabil şi proactiv, fără a tolera sau ascunde nicio abatere. Ulterior, şi Curtea de Conturi a formulat sesizare penală şi pe alte speţe simiare”, se mai arată în comunicatul de presă.

Hidroelectrica respinge implicarea în dispute politice și reafirmă angajamentul față de transparență

Hidroelectrica a transmis că respinge categoric orice încercare de a o implica în conflicte politice sau în disputele dintre diverse grupuri de interese și își reafirmă angajamentul ferm față de transparență, integritate și respectarea legalității.

”De asemenea societatea rămâne fidelă intenţiei de a furniza energie românilor la un preţ corect şi sustenabil, Hidroelectrica fiind, concomitent, unul dintre cei mai mari contributori la bugetul de stat. Compania va continua să ofere publicului informaţii corecte, să coopereze cu toate instituţiile şi autorităţile abilitate, şi să ia măsuri pentru recuperarea oricăror prejudicii, apărându-şi reputaţia construită prin performanţă, integritate şi rigoare”, arată Hidroelectrica în comnunicatul de presă citat.

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat joi că a trimis Corpul de Control al ministerului la Hidroelectrica pentru a verifica toate contractele preferențiale.

Decizia survine după ce o investigație Recorder a arătat că producătorul de energie ar fi furnizat gratuit energie electrică, timp de mai mulți ani, către 20 de persoane juridice, prejudiciul fiind estimat la peste 9 milioane de lei.