Ministerul Dezvoltării va aplica pentru prima dată la chirii indexarea cu inflația prevăzută de lege

Ministerul Dezvoltării anunță că va actualiza tariful de bază al chiriilor, așa cum legea prevede că ar fi trebuit să se întâmple anual. Ultima ajustare a fost realizată în 2007, iar în lipsa actualizărilor succesive, nivelul chiriilor a rămas mult sub valoarea reală generată de inflație. Oficialii estimează că, în urma aplicării noilor formule, chiriile se vor dubla în majoritatea cazurilor.

Măsura vizează imobilele care fac parte din domeniul public sau privat al statului. Sunt excluse de la aceste modificări locuințele ANL destinate tinerilor, precum și cele administrate de Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, pentru care chiriile sunt stabilite pe baze legale distincte.

În prezent, unele chirii pentru locuințele de stat sunt de ordinul zecilor de lei

Documentele prezentate arată că în anumite cazuri chiria este extrem de redusă. Pentru un apartament de aproximativ 50 de metri pătrați, cu două camere, chiria actuală este de doar 42 de lei pe lună. După actualizare, aceasta ar urma să ajungă la 94 de lei.

Un apartament cu trei camere va avea o chirie majorată de la 67 la 150 de lei, iar pentru o locuință de circa 120 de metri pătrați chiria ar putea ajunge la 226 de lei lunar, potrivit datelor citate de stirileprotv.ro.

Proiectul prevede și restricționarea utilizării locuințelor de serviciu. Acestea vor putea fi ocupate doar pe durata exercitării funcției sau activității profesionale, urmând ca dreptul de folosință să înceteze odată cu ieșirea din sistemul respectiv.

locuință, chirie
SURSA FOTO: Dreamstime – Chirie

Ministrul Dezvoltării spune că actualizarea chiriilor nu face decât să respecte legea

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat că neactualizarea chiriilor a încălcat prevederile legale în vigoare. Potrivit acestuia, sumele practicate în prezent sunt mult sub orice reper de piață, indiferent de localitate sau zonă, iar măsura propusă reprezintă aplicarea strictă a indexării cu inflația acumulată în ultimii 18 ani.

„Chiria nu s-a actualizat deși legea obligă. Este evident că aceste sume sunt mult sub orice fel de preț al pieței indiferent de zona și de localitatea în care se situează aceste imobile și atunci noi nu am făcut altceva decât ceea ce scrie în lege. Am propus să fie pus în aplicare, adică actualizare nivelului chiriei cu inflația din ultimii 18 ani”, spune ministrul Cseke Attila.

Proiectul introduce plafoane de chirie în funcție de veniturile familiilor

Pentru locuințele sociale, chiria nu va putea depăși 10% din venitul net lunar al familiei, calculat ca medie pe ultimele 12 luni. În cazul celorlalte categorii de chiriași, plafonul va fi de 15% pentru cei cu venituri sub salariul mediu net și de 25% pentru cei care au venituri peste acest nivel.

Datele Institutului Național de Statistică arată că statul român controlează aproximativ 1% din totalul locuințelor existente în țară. Proiectul de act normativ se află în prezent în procedură de transparență decizională și urmează să fie adoptat de Guvern după parcurgerea etapelor legale.