Guvernul mizează pe stabilitate fiscală și fonduri europene în 2026. Ministrul Nazare: Cred în muncǎ susţinutǎ, rigoare şi construcţia consecventǎ a surselor de dezvoltare
SURSA FOTO: Facebook / Alexandru Nazare
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, afirmă că anul 2026 începe sub semnul încrederii și al stabilizării fiscal-bugetare, după un 2025 încheiat cu rezultate solide. Oficialul susține că disciplina bugetară și gestionarea mai eficientă a banilor publici au permis direcționarea unor sume importante către investiții și economie.
Rezultate financiare la final de 2025
Ministrul Finanțelor a transmis că privește ”cu încredere şi optimism” spre anul 2026, subliniind că stabilizarea fiscal-bugetară va fi unul dintre pilonii centrali ai perioadei următoare. Potrivit acestuia, anul 2025 a fost încheiat cu rezultate consistente obținute ”prin rigoare bugetară, decizii asumate şi un management mai eficient al banilor publici”.
În ultima zi a anului, Trezoreria Statului a continuat să sprijine investițiile publice, prin plăți totale de 1,7 miliarde de lei, din care 1,3 miliarde de lei au fost alocate proiectelor finanțate din fonduri europene. De asemenea, la final de 2025 au fost direcționate aproximativ 4 miliarde de lei pentru investiții în dezvoltare locală și apărare, 2 miliarde de lei pentru obligațiile statului față de mediul de afaceri, prin rambursarea concediilor medicale, precum și 1 miliard de lei pentru domenii-cheie precum energia, mediul, apărarea și afacerile externe.
După ultima rectificare bugetară, Ministerul Finanțelor a reușit să direcționeze suplimentar 12 miliarde de lei în economie. Ministrul subliniază că toate aceste măsuri au fost posibile datorită unei abordări prudente și coerente în gestionarea finanțelor publice, rezultatele obținute reprezentând baza de la care România pornește în 2026.
Obiectivele anului 2026: OCDE și fonduri europene
Alexandru Nazare arată că anul 2026 va fi unul decisiv în parcursul României spre aderarea la OCDE, considerată o nouă ancoră strategică de stabilitate și credibilitate internațională, cu efecte directe în reducerea costurilor de finanțare și atragerea investițiilor stabile.
În același timp, investițiile publice vor rămâne principalul motor de creștere economică, prin continuarea proiectelor finanțate din PNRR, accelerarea celor din Politica de Coeziune 2021–2027 și alocări consistente pentru infrastructură, energie, sănătate, educație și dezvoltare locală. Oficialul apreciază că 2026 va fi, în sfârșit, anul în care fondurile europene vor avea un impact major asupra economiei României.
Mai multă predictibilitate pentru mediul de afaceri
Ministrul consideră că ”stabilizarea fiscal-bugetarǎ va fi, de asemenea, unul din elementele cheie ale anului”, subliniind că 2026 va aduce mai multă predictibilitate și claritate pentru antreprenori și mediul de afaceri.
Totodată, îmbunătățirea percepției României pe piețele externe, alături de digitalizarea și eficientizarea administrației publice, vor contribui la consolidarea încrederii investitorilor și a cetățenilor în stat, cu efecte pozitive asupra economiei și societății.
În mesajul publicat pe Facebook, ministrul Finanțelor a concluzionat: ”Intrăm în noul an cu responsabilitate, seriozitate şi optimism. Nu cred în miracole, dar cred în muncǎ susţinutǎ, rigoare şi construcţia consecventǎ a surselor de dezvoltare”.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





