Guvernul a prelungit măsura Kurzarbeit de sprijin financiar până la finalul anului 2022

Guvernul a prelungit măsura Kurzarbeit de sprijin financiar până la finalul anului 2022

Sursa: Guvernul României

Publicat de Valentina Drăgoi la 30 mai 2022, 21:36

Vești bune de la Guvern! A fost adoptată ordonanța de urgență care prelungește măsura de sprijin financiar pentru reducerea timpului de muncă, programul Kurzarbeit, până la finalul anului 2022.

Vești bune pentru angajatorii din România. Ministerul Muncii a anunțat luni că Guvernul a aprobat printr-o ordonanță de urgentă prelungirea măsurii de sprijin financiar pentru reducerea timpului de muncă (Programul Kurzarbeit), până la data de 31 decembrie 2022.

Menționăm faptul că această măsură este benefică angajatorilor, dar și altor entități economice care se confruntă cu diminuarea producției ca urmare a crizei economice de la nivel internațional, care a fost generată de creșterea inflației și de scăderea puterii de cumpărare, dar de războiul declanșat de Rusia în Ucraina.

Ce prevede Programul Kurzarbeit?

Referitor la Programul Kurzarbeit, acesta a fost inițiat de Guvern în contextul situaţiei pandemiei de coronavirus. Măsurile au fost aplicate atât pe perioada stării de urgență cât și pe perioada stării de alertă, dar și timp de trei luni de când aceasta a încetat, urmând să se încheie la data de 8 iunie.

În ceea ce privește prevederile Programului, acesta prevede acordarea în continuare a indemnizaţiei de 75% din salariul de bază brut lunar aferent orelor de reducere a programului de lucru, salariaţilor afectaţi de reducerea timpului de muncă cu cel mult 80% din durata zilnică, săptămânală sau lunară, prevăzută în contractul individual de muncă.

Cine poate solicita sprijinul?

Indemnizaţia este suportată de angajator și se achită la data plăţii salariului lunii respective. Totodată, aceasta se decontează din bugetul asigurărilor pentru şomaj. Acest sprijin poate fi solicitat de angajatorii care se află în situațiile următoare:

  • măsura afectează cel puţin 10% din numărul de salariaţi ai unităţii;
  • reducerea activităţii este justificată de o diminuare a cifrei de afaceri din luna anterioară aplicării măsurii sau, cel mult, din luna dinaintea lunii anterioare acesteia, cu cel puţin 10% faţă de luna similară sau faţă de media lunară a cifrei de afaceri din anul anterior declarării stării de urgenţă/alertă, respectiv 2019;
  • în situația în care nu se înregistrează o diminuare a cifrei de afaceri de 10%, se ia în calcul diminuarea producției realizate în luna pentru care se solicită aplicarea măsurii sau, cel mult, din luna dinaintea lunii anterioare acesteia, cu cel puţin 10% faţă de luna similară sau faţă de media lunară a producţiei din anul anterior declarării stării de urgenţă/alertă.

Programul mai prevede și că ajutorul poate fi solicitat cu scopul de a diminua riscul de excluziune socială a celor care sunt activi economic, dar aflați și în situația de a-și înceta activitatea.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.