Greșeala lui Nicușor Dan de 1 Decembrie. N-ar fi trebuit decorat. Fost consilier al lui Băsescu: Scandalos și iresponsabil gestul actualului Președinte
SURSA FOTO: Administrația Prezidențială - Nicuşor Dan
Profesorul de Științe Politice Cătălin Avramescu a criticat public decizia președintelui Nicușor Dan de a-l decora pe veteranul Ion Vasile Banu. Fostul ambasador în Finlanda consideră gestul drept unul grav și cere clarificări din partea Administrației Prezidențiale.
Avramescu califică decorarea lui Ion Vasile Banu drept „scandaloasă și iresponsabilă”
Cătălin Avramescu a transmis că decorarea lui Ion Vasile Banu de către Nicușor Dan reprezintă un gest pe care îl consideră scandalos și iresponsabil. El a arătat că președintele a acordat o singură decorație de 1 Decembrie și a explicat public motivele pentru acest gest, invocând ideea de apărare a libertății și dragostea de țară.
Profesorul a susținut că Ion Vasile Banu nu se afla pe front pentru a apăra libertatea sau democrația și a amintit că acesta s-a înrolat în armată în anul 1939, perioadă în care România se afla sub dictatura regală.
În acest context, Avramescu i-a sugerat președintelui să îi concedieze pe consilierii care au avizat decretul de decorare și să își ceară scuze public.
„Scandalos și iresponsabil gestul actualului Președinte de a-l decora pe Ion Vasile Banu. Nicușor Dan a acordat, anul acesta de 1 Decembrie, o singură decorație. A declarat: «Avem o datorie faţă de cei care au apărat libertatea… domnul Ion Vasile Banu reprezintă esenţa a ceea ce înseamnă dragostea de ţară».
Îi sugerez Președintelui să îi concedieze imediat pe consilierii care i-au pus pe birou decretul de decorare și să își ceară scuze românilor și tuturor oamenilor decenți. Ion Vasile Banu nu era pe front pentru a apăra libertatea și democrați. Ion Vasile Banu s-a înrolat în 1939, pe vremea dictaturii regale”, a scris Cătălin Avramescu, luni, într-un mesaj postat pe Facebook.
Critici legate de activitatea militară din timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În mesajul publicat pe rețelele sociale, Cătălin Avramescu a precizat că Ion Vasile Banu a fost militar atât în perioada statului național-legionar, cât și în timpul regimului condus de Ion Antonescu. El a arătat că ofițerul ar fi făcut parte din Regimentul 89, unitate afiliată Diviziei 13.
Potrivit lui Avramescu, aceste structuri nu ar fi avut misiuni legate de apărarea libertății, ci au participat la ofensiva din est împotriva Uniunii Sovietice, într-un context definit drept un război rasial. Profesorul a menționat că Divizia 13 a operat în anul 1941 în Transnistria, regiunea Odessa și sudul Ucrainei, zone în care armata română a fost implicată în crime de război.
El a mai afirmat că Regimentul 89 s-a aflat în zona Odesei în perioada 22–24 octombrie 1941, interval asociat cu masacre în rândul populației evreiești.
„Așa arată un «luptător pentru libertate», domnule Nicușor Dan? Mai grav este altceva. Ion Vasile Banu a fost, din câte înțeleg, parte a Regimentului 89, la rândul său parte a Diviziei 13. Aceste unități nu luptau pentru libertate și democrație. Ele au intrat în URSS ca parte a unui război rasial, de exterminare, ordonat de Adolf Hitler.
Divizia 13 a operat în 1941 în Transnistria, regiunea Odessa și sudul Ucrainei. Acolo armata română a fost implicată, adesea în colaborare strânsă cu Einsatzgruppen, unitățile de ucigași ai SS-ului, în crime de război de proporții apocaliptice. Regimentul 89 a fost prezent în zona Odessa între 22 și 24 Octombrie 1941, când au fost masacrați zeci de mii de evrei. Înțeleg de la Nicușor Dan că ne îndeamnă «ne plecăm cu respect în fața sa» – a lui Ion Vasile Banu”.
„Îi sugerez lui Nicușor Dan să se uite lung la aceste două fotografii”
Cătălin Avramescu a explicat că unele fotografii istorice arată soldați români implicați în deportări și acțiuni împotriva populației evreiești în anul 1941. El a subliniat că aceste imagini ilustrează rolul armatei române în acele evenimente și contrazic discursul despre eroism și democrație.
„Pentru ce, domnule Dan? Îi sugerez lui Nicușor Dan să se uite lung la aceste două fotografii. Ambele au fost făcute în 1941. În prima, vedem evrei deportați în Transnistria. Priviți la uniforma soldatului care îi mână spre lagărul de concentrare. A doua este făcută în Chișinău, unde evreii sunt scoși din case tot de soldați din armata despre care Nicușor Dan ne dă acum lecții patriotice”.
Într-o postare ulterioară, Avramescu a oferit detalii suplimentare despre contextul istoric al campaniei militare din est. El a arătat că participarea României la război s-a făcut alături de Germania nazistă și a invocat ordinele militare ale mareșalului Ion Antonescu, care menționau explicit colaborarea cu armata germană.
„Soldații români însă erau în URSS la ordinul lui Adolf Hitler, într-un război de exterminare rasială. Acest scop era pe deplin însușit de dictatorul Ion Antonescu, care semnase Pactul Tripartit la 27 Septembrie 1940. Și nu pentru a recupera «trupul sfârtecat al țărișoarei» – în fond atunci Antonescu a angajat România în război alături de cei care au rupt Ardealul în urma dictatului de la Viena (30 August 1940).
Citez din ordinul de zi în care Antonescu scria: «Ostași, Vă ordon: Treceți Prutul!”. Bufonii care tot citează aceste cuvinte ar face bine să citească tot textul. Unde găsim, printre altele, adevărata motivație a atacului de la 22 Iunie 1941: «Fiți vrednici de cinstea pe care v-a făcut-o istoria, Armata Marelui Reich și neîntrecutul ei comandant Adolf Hitler»”.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





