Ghid pentru cumpărătorii de locuinţe! ANPC: Verificarea actelor şi clauzelor, esenţială înainte de achiziţie
SURSA FOTO: Dreamstime - contract de vânzare-cumpărare o locuință
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) avertizează că persoanele care doresc să cumpere o locuință trebuie să verifice atent actele și situația juridică a imobilului înainte de semnarea contractului deoarece achiziția se face prin notar și implică riscuri financiare importante.
ANPC recomandă verificarea documentelor și a situației juridice a locuinței înainte de semnarea contractului de cumpărare
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) avertizează că, înainte să semnezi un contract pentru o locuință, este foarte important să verifici dacă totul este în regulă din punct de vedere legal și dacă documentele sunt corecte.
Potrivit Protecției Consumatorilor, achiziția unei locuințe este una dintre cele mai importante decizii financiare din viața unui om. De aceea, ei recomandă ca orice cumpărător să citească atent „Ghidul cumpărătorului de locuințe” înainte de a lua o decizie. Acest ghid este util pentru a înțelege pașii tranzacției, riscurile și pentru a lua decizii informate. În ghid se arată că notarul are un rol foarte important pentru ca tranzacția să fie sigură și legală. Se explică faptul că notarul:
- verifică dacă actele respectă legea și nu conțin clauze problematice;
- se asigură că părțile înțeleg ce semnează;
- verifică istoricul juridic al imobilului (dacă are datorii, litigii sau interdicții);
- verifică registrele publice;
- cere documente precum certificatul fiscal, adeverința de la asociație sau certificatul energetic.
Notarul oferă consultanță juridică neutră, redactează și autentifică actele și se ocupă de înscrierea proprietății în cartea funciară. Actele notariale au o putere juridică mare și pot fi folosite direct pentru executare, dacă e nevoie.
Înainte de a semna antecontractul, trebuie verificat dacă vânzătorul este cu adevărat proprietarul și dacă imobilul are ipoteci, interdicții sau procese. Antecontractul stabilește principalele condiții și trebuie să includă: cine sunt părțile, ce imobil se vinde, prețul, avansul, termenul pentru contractul final, modul de plată, situația juridică și data predării.
Pentru locuințele aflate încă în construcție, se precizează că antecontractul trebuie făcut la notar și înscris în cartea funciară, respectând legea privind avansul. Pentru a evita probleme, trebuie verificate documente precum autorizația de construire, procesul-verbal de recepție și certificatul care confirmă finalizarea construcției.
Contractul trebuie să arate clar: prețul total, avansul plătit, când se plătește restul banilor și în ce monedă. Pentru locuințele noi, se explică faptul că există garanții:
- 3 ani pentru calitatea lucrării;
- 10 ani pentru defecte ascunse ale construcției;
- 2 ani pentru bunurile cumpărate odată cu locuința.
Este important ca în contract să existe clauze care să protejeze cumpărătorul, cum ar fi: returnarea avansului dacă vânzătorul nu își respectă obligațiile, posibilitatea de retragere în anumite situații, penalități pentru întârzieri și descriere clară a dotărilor.
ANPC atrage atenția că, pe lângă prețul locuinței, mai apar și alte costuri, cum ar fi taxele notariale, TVA-ul, costurile de înscriere în cartea funciară și eventualele cheltuieli pentru un credit ipotecar.
Ce trebuie făcut după cumpărarea locuinței?
După ce se termină cumpărarea unei locuințe, persoanele trebuie să verifice dacă dreptul de proprietate a fost înscris în cartea funciară. De asemenea, trebuie să ia o copie a contractului autentificat, să declare locuința la fisc, să schimbe contractele pentru utilități (apă, curent, gaz) și să anunțe asociația de proprietari.
ANPC recomandă ca oamenii să ceară proiectul contractului înainte de semnare, să citească foarte atent toate clauzele și să pună întrebări notarului și vânzătorului atunci când ceva nu este clar.
ANPC avertizează că nu trebuie semnate documente dacă nu sunt înțelese. Totodată, se recomandă verificarea finalizării lucrărilor și a racordării la utilități. O tranzacție imobiliară este sigură doar dacă sunt făcute verificări atente și dacă cumpărătorul înțelege toate detaliile, cu sprijinul notarului public, care oferă protecție juridică.
„Nu semnaţi documente fără a le înţelege. Verificaţi finalizarea lucrărilor şi racordarea la utilităţi etc. Siguranţa unei tranzacţii imobiliare este condiţionată de o analiză minuţioasă şi de verificări riguroase. Cunoaşterea detaliată a tuturor aspectelor de către cumpărător, susţinută de intervenţia notarului public, asigură protecţia juridică necesară”, se menţionează în comunicatul de presă.
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





