George Simion pune condiții pentru negocieri cu PSD și PNL: Trei lucruri vrem de la acești domni care au dus România acolo unde este
SURSA FOTO: Dreamstime - George Simion
Criza politică declanșată după retragerea sprijinului pentru premierul Ilie Bolojan aduce noi poziționări din partea partidelor. Liderul AUR, George Simion, a anunțat public condițiile în care formațiunea sa ar putea intra în negocieri cu PSD sau PNL.
George Simion spune că AUR va negocia doar dacă trei legi sunt adoptate de Parlament
Liderul AUR, George Simion, a transmis, într-o postare pe rețelele sociale, că partidul său are trei cerințe clare pentru a începe negocieri politice. El a arătat că AUR dorește reducerea numărului de parlamentari la 300, eliminarea subvențiilor pentru partide și introducerea alegerilor locale în două tururi.
Simion a explicat că aceste măsuri pot fi adoptate rapid, întrucât există deja proiecte de lege care pot fi votate în Biroul Permanent al Camerei Deputaților. El a precizat că partidul nu va intra în negocieri informale și că își propune să respecte votul alegătorilor și direcția economică pe care o consideră necesară.
„Să nu vă îndoiți de noi. Trei lucruri le vrem de la acești domni care au dus România acolo unde este, în hău, în prăpastie. Pentru azi.
Unul, cum au votat românii, 300 de parlamentari. Doi, renunțarea la subvențiile pentru partidele politice.
Trei, alegerea primarilor și președinților de consilii județene în două tururi. Pentru toate aceste lucruri se poate da vot în Biroul Permanent al Camerei Deputaților, sunt proiecte de lege și se pot adopta”, a spus George Simion într-un clip postat pe Facebook.
De asemenea, acesta a menționat că formațiunea este dispusă să discute atât cu PSD, cât și cu PNL, însă doar după ce aceste trei condiții sunt acceptate și votate.
„Nu vom purta negocieri pe sub masă, nu facem decât să ne respectăm alegătorii și să acționăm în direcția punerii pe roate a economiei, care a fost distrusă de către ei.
Dacă vor accepta, ori unii, ori alții, ca cele trei legi să fie votate, după aceea putem discuta despre altceva”, a spus Simion.
Într-un mesaj anterior, George Simion a arătat că parlamentarii AUR ar putea susține o moțiune de cenzură inițiată de PSD, dacă există o solicitare oficială și o negociere în acest sens. El a subliniat că nu va susține automat o astfel de inițiativă fără discuții prealabile.
„Dacă liderii PSD o să aibă aceeași atitudine înfumurată și cred că lumea se învârte în jurul lor …Trebuie să discute cu noi înainte. (…)
Să sărim așa când zice PSD nu e în caracterul meu Nu vreau să fiu un idiot util”, a spus Simion, luni, înainte ca PSD să dea votul prin care a retras sprijinul politic al premierului Bolojan.

Ilie Bolojan și reacțiile din Guvern în contextul crizei politice declanșate de PSD
Criza politică a început după ce PSD a decis retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan și i-a cerut demisia. În același timp, miniștrii social-democrați urmează să se retragă din funcții.
Premierul a anunțat că nu își va da demisia și că a primit mandat din partea liberalilor să negocieze formarea unui guvern minoritar împreună cu USR, UDMR și reprezentanții minorităților.
„Nu am inițiat nicio discuție în acest sens. Mandatul de negociere e să discutăm cu partidele care sunt azi în Coaliție: USR, UDMR și minorități. Situația parlamentară e complicată, cu o pulverizare politică.
Formula de guvernare minoritară are nevoie de anumite condiții, astfel încât să nu treacă o moțiune. Nu îmi place să blufez. În funcție de evoluțiile din zilele următoare, se va vedea care sunt soluțiile parlamentare pentru o guvernare funcțională”, a adăugat Bolojan.
Ilie Bolojan a explicat că, în acest moment, nu există un mandat pentru negocieri cu AUR și că discuțiile sunt limitate la partidele care au făcut parte din coaliția de guvernare. El a arătat că situația parlamentară este complicată și că o formulă de guvernare minoritară are nevoie de condiții care să asigure stabilitatea și să evite trecerea unei moțiuni de cenzură.
„Nu veți vedea niciodată de la mine jigniri și etichete puse pe un partid sau altul. Eu încerc să am relații de respect cu partidele, pentru că ei reprezintă oameni”, a adăugat Bolojan.
În același context, președintele Nicușor Dan a convocat consultări la Palatul Cotroceni, invitând partidele care au făcut parte din coaliția de guvernare. Opoziția nu a fost inclusă în această rundă de discuții.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





