Frații Dedeman mută strategic. Dragoș și Adrian Pavăl continuă expansiunea externă
SURSĂ FOTO: Adevărul
Lanțul de bricolaj Praktiker Hellas intră într-o nouă etapă de dezvoltare după certificarea plății integrale a majorării capitalului social. Operațiunea, realizată de Pavăl Holding, consolidează poziția companiei pe piața elenă și susține un amplu program de investiții în magazine, digitalizare și active imobiliare.
Frații Dedeman fac o nouă mutare. Capital consolidat după majorarea de 14,05 milioane euro
Certificarea plății integrale a majorării capitalului social cu 14,05 milioane de euro, înregistrată recent la Registrul General al Comerțului din Grecia, marchează un moment important pentru evoluția Praktiker Hellas. Infuzia de capital a fost realizată de Pavăl Holding, noul proprietar al rețelei, care a preluat lanțul DIY de la fondul de investiții Fairfax în iulie anul trecut.
În urma operațiunii, capitalul companiei ajunge la 22,1 milioane de euro, nivel considerat adecvat pentru susținerea investițiilor planificate pe termen mediu.
Direcțiile principale ale planului de investiții
Strategia noilor acționari vizează atât întărirea structurii financiare, cât și modernizarea operațională. Planul include:
-investiții în active imobiliare
-achiziția de echipamente tehnologice și operaționale
-dezvoltarea infrastructurii digitale
-optimizarea proceselor interne
Un accent deosebit este pus pe renovarea magazinelor existente, fără a fi exclusă extinderea rețelei prin noi unități.
În prezent, Praktiker Hellas operează 17 magazine, dintre care 6 în regiunea Attica, iar restul în orașe-cheie precum Salonic, Volos, Patras, Corfu, Larissa sau Rhodos.
Programul de investiții prevede și intensificarea procesului de digitalizare. Frații Adrian și Dragoș Pavăl urmăresc modernizarea magazinului online Praktiker, precum și îmbunătățirea sistemelor IT dedicate achizițiilor și managementului rețelei.
Obiectivul declarat este creșterea eficienței operaționale și optimizarea costurilor.
Practici Dedeman replicate în Grecia
Modelul de business implementat de Pavăl Holding în România prin Dedeman urmează să fie transpus și pe piața elenă. Strategia include consolidarea relațiilor cu furnizorii locali și extinderea portofoliului de produse.
Totodată, compania analizează introducerea în magazinele Praktiker din Grecia a unor produse sub marcă proprie fabricate în România.
În perioada următoare este așteptată finalizarea tranzacției pentru preluarea a opt proprietăți care găzduiesc magazine Praktiker. Activele au intrat anterior în portofoliul Eurobank, iar achiziția lor face parte din acordurile stabilite la momentul preluării lanțului de la Fairfax.
Mișcarea va permite reducerea cheltuielilor operaționale prin eliminarea costurilor cu chiria.
Majorări salariale și noi angajări
Planurile Pavăl Holding includ și măsuri dedicate resursei umane. Compania anunță:
-creșteri salariale peste nivelul minim legal
-bonusuri lunare
-programe de formare profesională
-recrutarea a aproximativ 100 de angajați
Pe termen mai lung, nu este exclusă schimbarea identității comerciale a rețelei. Pavăl Holding ar putea lua în calcul rebrandingul magazinelor Praktiker sub brandul Dedeman, în linie cu strategia de consolidare regională.
Mișcările din Grecia vin într-un context de expansiune accelerată și pe piața locală. Carrefour, cel mai mare retailer alimentar din Europa, a anunțat vânzarea operațiunilor din România către Pavăl Holding, într-o tranzacție evaluată la 823 de milioane de euro.
Compania românească confirmă intrarea în negocieri exclusive:
„Pavăl Holding, vehiculul de investiţii al familiei Pavăl şi acţionar majoritar al Dedeman, anunţă semnarea unui acord de negociere exclusivă cu Grupul Carrefour pentru preluarea operaţiunilor din România. Această etapă marchează extinderea portofoliului grupului către un nou segment strategic: retailul alimentar”, transmite grupul.
Dragoș Pavăl: Carrefour, un model inspirațional
Președintele Pavăl Holding, Dragoș Pavăl, a explicat rațiunea strategică a tranzacției:
„Am urmărit dintotdeauna cu interes evoluţia modelului de business dezvoltat de Carrefour. Ideea de a reuni o ofertă extinsă de produse într-un singur loc a reprezentat un reper important pentru noi şi ne-a inspirat inclusiv în modul în care am dezvoltat Dedeman. Totodată, Carrefour România a deschis drumuri importante în relaţia cu producătorii locali, promovând autenticitatea produselor româneşti. Este o filosofie în care ne regăsim pe deplin deoarece un business sănătos creşte doar alături de comunitatea care îl susţine.”
Dragoș Pavăl a subliniat importanța echipei existente:
„Pornim cu încredere, ştiind că echipa Carrefour România reuneşte profesionişti cu experienţă şi procese interne bine puse la punct. Această echipă reprezintă fundamentul pe care vom continua să construim, să dezvoltăm parteneriatele locale şi să le oferim clienţilor o experienţă de cumpărături modernă, eficientă şi adaptată nevoilor lor.”
Deși Pavăl Holding și-a diversificat investițiile în ultimii ani – inclusiv în Grecia, prin Praktiker Hellas – compania afirmă că România rămâne piața centrală de dezvoltare.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





