Poziția oficială a guvernului francez rămâne fermă, chiar dacă Bruxellesul a făcut concesii suplimentare
Guvernul Franței consideră în continuare inacceptabil acordul dintre Uniunea Europeană și blocul sud-american Mercosur, chiar dacă Comisia Europeană a introdus modificări la cererea Parisului. Declarația a fost făcută de Maud Bregeon, purtătoarea de cuvânt a executivului francez, într-un interviu acordat postului France Info.
Aceasta a recunoscut că au existat „progrese”, după ce Franța a transmis trei cerințe clare Comisiei Europene, însă a subliniat că actuala formă a acordului nu poate fi acceptată. Potrivit oficialului francez, discuția nu este încheiată, chiar dacă în Consiliul UE s-ar putea contura o majoritate favorabilă adoptării.
„Acest acord nu este încă acceptabil”, a subliniat, joi, purtătorul de cuvânt al Guvernului francez.
Bregeon a arătat că procesul decizional include și alte etape și a exprimat încrederea că Parlamentul European ar putea bloca acordul, fie printr-un vot negativ, fie printr-o sesizare la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Parlamentul European este văzut de Paris drept ultimul obstacol major în calea acordului comercial
Purtătoarea de cuvânt a guvernului francez a insistat că nu poate fi presupusă automat existența unei majorități în Parlamentul European. Ea a afirmat că eurodeputații au o responsabilitate majoră și că poziția acestora va fi decisivă pentru viitorul acordului.
„Eurodeputaţii au o mare responsabilitate şi nu se poate considera de la sine înţeles că ar fi o majoritate în Parlamentul European”, a afirmat purtătoarea de cuvânt.
În plan politic, situația rămâne tensionată. Germania și Spania susțin acordul, iar Italia pare să se fi alăturat acestui grup, fapt ce ar putea asigura o majoritate suficientă la nivelul Consiliului UE, chiar și fără sprijinul Franței și Poloniei. O decizie finală este așteptată vineri.
🚨 ALERTE INFO
– Les premiers tracteurs viennent d’entrer dans Paris. Face à un dispositif policier débordé, les autorités font appel à des renforts de toute l’Île-de-France.
Un ❤️ si tu soutiens le mouvement
— – Le Direct Info 🔴 (@LeDirectInfo) January 8, 2026
Protestele fermierilor francezi scot în stradă nemulțumirile legate de concurența sud-americană
În paralel cu negocierile politice, mai multe zone din Paris au fost blocate de fermieri care contestă acordul UE–Mercosur. Membrii sindicatului agricol Coordination Rurale au organizat acțiuni de protest în puncte simbolice și pe artere importante ale capitalei.
Agricultorii se tem că piața franceză va fi invadată de produse agricole mai ieftine din America de Sud, ceea ce ar pune o presiune suplimentară pe fermele locale, deja afectate de costuri ridicate și marje reduse de profit. Ei susțin că agricultura este tratată ca un sector secundar, în timp ce alte industrii beneficiază de sprijin politic consistent.
Pe lângă componenta comercială, fermierii critică și politicile guvernamentale privind gestionarea focarelor de boli contagioase la bovine. Aceștia consideră că sacrificarea animalelor este o măsură disproporționată și cer orientarea către campanii de vaccinare, pentru a limita pierderile economice.
Protestele au loc la scurt timp după ce Comisia Europeană a anunțat un pachet amplu de sprijin financiar pentru agricultorii din Uniune și propuneri de reducere a taxelor de import pentru anumite îngrășăminte, măsuri menite să atenueze opoziția față de acordul cu Mercosur.