Franța, pregătită să participe la apărarea partenerilor din Golf

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a declarat că Parisul este gata să sprijine statele aliate din Golf și Iordania, în conformitate cu acordurile existente.

Franţa este pregătită să participe la apărarea ţărilor din Golf şi a Iordaniei, ţinte ale loviturilor din partea Iranului, „în conformitate cu acordurile care o leagă de partenerii săi şi cu principiul apărării colective legitime”.

Oficialul a transmis un mesaj ferm de solidaritate față de statele afectate de atacurile iraniene.

„Franţa îşi exprimă toată susţinerea şi deplina solidaritate cu ţările prietene, care au fost ţinte deliberate ale rachetelor şi dronelor Gardienilor Revoluţiei şi care au fost târâte într-un război pe care nu ele l-au ales – Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Irak, Bahrain, Kuweit, Oman şi Iordania”, a declarat Jean-Noel Barrot într-o conferinţă de presă.

Parisul cere dezbatere în cadrul ONU

Șeful diplomației franceze a criticat modul în care au fost lansate atacurile asupra Iranului, considerând că acestea ar fi trebuit discutate în forurile internaționale.

El a afirmat că atacurile „unilaterale” ale Israelului şi SUA asupra Iranului ar fi trebuit să fie analizate în organismele multilaterale, precum Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU).

„Toată lumea ar fi putut să-şi asume responsabilităţile pentru că doar prin prezentarea în faţa Consiliului de Securitate (al ONU) utilizarea forţei poate dobândi legitimitatea necesară”, a declarat Barrot după o reuniune la Ministerul francez de Externe.

400.000 de francezi în regiune și apel la „detensionare”

Potrivit oficialului francez, situația este monitorizată și din perspectiva protecției cetățenilor.

„Aproximativ 400.000 de francezi locuiesc sau sunt în trecere în 12 din regiunea” afectată de conflict, a indicat el, precizând că până acum nu au fost raportate victime în rândul cetățenilor francezi.

„Dispozitivul nostru este deja organizat local pentru a facilita ieşirile pe cale terestră atunci când este posibil, ceea ce nu este cazul în toate ţările respective”, a explicat ministrul.

În același timp, Jean-Noel Barrot a făcut apel la „detensionare”, avertizând că „Escaladarea militară trebuie să înceteze cât mai repede posibil”.

„Prelungirea nelimitată a operaţiunilor militare fără un scop precis implică riscul declanşării unui proces care ar putea antrena Iranul şi regiunea într-o perioadă lungă de instabilitate”, a insistat acesta.

Referindu-se la situația din Liban, ministrul a declarat:

„În Liban, (gruparea) Hezbollah a comis o mare greşeală, pentru care populaţia a plătit în această dimineaţă preţul cu zeci de morţi şi zeci de mii de persoane strămutate, angrenând-o într-un conflict în care autorităţile, la fel ca poporul libanez, refuză să fie atrase”, făcând apel la Hezbollah „să pun capăt imediat acestor operaţiuni” împotriva Israelului.

Germania nu se va alătura operațiunii SUA și Israel

În paralel, Germania a transmis că nu va participa la operațiunea militară împotriva Iranului.

Ministrul german de Externe, Johann Wadephul, a declarat că Berlinul „nu are intenţia de a participa” la acțiunile militare.

Spre deosebire de Regatul Unit, care a permis SUA să utilizeze baze din regiune, Germania nu dispune de infrastructură militară similară în zonă.

„De asemenea, nu avem resursele militare necesare”, a explicat oficialul german, subliniind însă că militarii germani „s-ar apăra dacă ar fi atacaţi”. Unităţi ale Bundeswehr-ului sunt staţionate în prezent în Iordania şi Irak.

„Din perspectiva germană, nu vor exista alte măsuri dincolo de acestea”, a adăugat el.

Îndoieli privind legalitatea atacului și avertismente la adresa Iranului

Întrebat dacă ofensiva împotriva Iranului încalcă dreptul internațional, Wadephul a admis că „desigur, există îndoieli în legătură cu asta, nu există nicio îndoială în această privinţă”.

Totodată, oficialul german a argumentat că „Iranul reprezintă o ameninţare considerabilă, nu doar pentru Israel şi regiunea respectivă, ci şi pentru Germania şi Europa”.

El a invocat „programul de rachete balistice semnificativ al Teheranului”, subliniind că „acestea sunt rachete cu o rază care ameninţă de asemenea Europa”.

Ministrul a mai susținut că regimul iranian „a fost întotdeauna hotărât” să „acţioneze împotriva Europei şi a intereselor europene”, menționând inclusiv amenințări teroriste și atacuri cibernetice împotriva Germaniei, precum și sprijinul acordat de Teheran Rusiei în războiul din Ucraina.