Forum Just.AI: Memorandum pentru primul mecanism național privind integrarea AI în sistemul judiciar din România

Forum Just.AI: Memorandum pentru primul mecanism național privind integrarea AI în sistemul judiciar din România

SURSA FOTO: Administratia Prezidentiala-justai

Publicat de Vlad Dima la 9 mai 2026, 10:43

Participanții la Forumul Just.AI – Inteligența artificială în serviciul sistemului judiciar, organizat la inițiativa președintelui Nicușor Dan, au semnat un memorandum care stabilește baza constituirii primului mecanism național permanent de dialog interinstituțional și expertiză multidisciplinară. Acesta va avea rolul de a elabora principii, standarde și propuneri pentru integrarea responsabilă a inteligenței artificiale în sistemul judiciar din România, potrivit Administrației Prezidențiale.

Administrația Prezidențială: Sistemul judiciar din România discută integrarea responsabilă a AI în justiție

Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de Administrația Prezidențială, pentru prima dată, toate instituțiile sistemului judiciar din România s-au reunit la invitația președintelui Nicușor Dan, împreună cu reprezentanți europeni, cercetători și parteneri din mediul privat.

Întâlnirea a avut ca obiect stabilirea principiilor privind integrarea responsabilă a inteligenței artificiale în actul de justiție.

Prima ediție a Forumului „Just.AI – Inteligența artificială în serviciul sistemului judiciar” a marcat începutul unui demers strategic de durată privind modul în care noile tehnologii pot sprijini funcționarea justiției fără a afecta valorile fundamentale ale statului de drept, potrivit Administrației Prezidențiale.

Evenimentul, parte a proiectului „Săptămâna Europeană la Palatul Cotroceni”, a reunit reprezentanți ai tuturor instituțiilor din sistemul judiciar — instanțe, parchete și organe de cercetare penală — alături de mediul academic, sectorul tehnologic, profesii juridice și experți internaționali în dezvoltarea și reglementarea inteligenței artificiale.

În mesajul transmis participanților, președintele Nicușor Dan a subliniat că inteligența artificială este deja utilizată în activități considerate până recent exclusiv umane, evidențiind că provocarea principală nu mai este dacă aceste tehnologii vor fi integrate, ci în ce condiții, cu ce reguli, limite și garanții.

Totodată, șeful statului a reafirmat că actul de justiție trebuie să rămână o responsabilitate umană, bazată pe independență, imparțialitate și respectarea drepturilor fundamentale.

Forumul Just.AI: Memorandum pentru primul cadru național de integrare a inteligenței artificiale în justiția din România

Forumul s-a încheiat prin semnarea Memorandumului „Just.AI – Inteligența artificială în serviciul sistemului judiciar”, document care marchează asumarea la nivel național a primului cadru instituțional amplu de cooperare și reflecție strategică între autoritățile și organizațiile participante.

Potrivit comunicatului, documentul stabilește bazele constituirii primului mecanism național permanent de dialog interinstituțional și expertiză multidisciplinară, destinat elaborării de principii, standarde și propuneri privind integrarea responsabilă a inteligenței artificiale în sistemul judiciar din România.

Instituțiile semnatare vor desemna reprezentanți permanenți în grupurile de lucru, care își vor începe activitatea în următoarele săptămâni.

În prima etapă va fi realizată o evaluare a nevoilor sistemului judiciar, prin consultări cu magistrați, organe de cercetare penală și personal auxiliar.

Până în octombrie 2026, grupurile de lucru vor elabora rapoarte de diagnostic instituțional privind prioritățile operaționale, riscurile utilizării AI și direcțiile de modernizare digitală a justiției. Documentele vor fi publice și supuse consultării societății civile și profesioniștilor din domeniu.

Ulterior, în 2026 și începutul lui 2027, vor fi analizate soluții tehnologice pentru sistemul judiciar, inclusiv posibile proiecte pilot în instanțe și parchete selectate.

Rezultatele vor fi prezentate la a doua ediție a Forumului „Just.AI”, programată în 2027, când va fi publicat un raport integrat și un plan național de acțiune.

”Prin acest demers, România îşi afirmă obiectivul de a participa activ la dezbaterea europeană şi internaţională privind utilizarea inteligenţei artificiale în domeniul justiţiei, într-o abordare centrată pe om, bazată pe încredere, transparenţă şi responsabilitate instituţională. Administraţia Prezidenţială apreciază disponibilitatea şi implicarea tuturor instituţiilor, organizaţiilor profesionale, partenerilor academici şi reprezentanţilor mediului tehnologic care au contribuit la desfăşurarea acestei prime ediţii”, scrie în comunicat.

UNBR semnează Memorandumul „Inteligența artificială în serviciul sistemului judiciar” la Palatul Cotroceni

Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) a semnat, pe 5 mai 2026, la Palatul Cotroceni, memorandumul interinstituțional „Inteligența artificială în serviciul sistemului judiciar”, în cadrul Forumului dedicat utilizării AI în justiție, organizat sub egida Administrației Prezidențiale.

Documentul a fost semnat de reprezentanți ai principalelor instituții din sistemul judiciar, ai autorităților publice, precum și ai instituțiilor din domeniul digitalizării și securității cibernetice, alături de mediul academic și tehnologic. Din partea UNBR, semnătura a fost asigurată de președintele Traian Briciu.

Inițiativa marchează începutul unei abordări coordonate la nivel național privind integrarea inteligenței artificiale în justiție, cu scopul de a analiza modul în care noile tehnologii pot fi utilizate fără a afecta valorile fundamentale ale actului de justiție.

Mesajul central al discuțiilor a fost că inteligența artificială poate sprijini eficientizarea sistemului judiciar, însă nu poate înlocui judecata umană, iar decizia finală trebuie să rămână în responsabilitatea oamenilor.

Memorandumul stabilește că utilizarea AI va avea un rol strict auxiliar și introduce un cadru de lucru structurat, bazat pe grupuri interinstituționale permanente, evaluări periodice, proiecte pilot și consultări extinse, pentru o implementare graduală și controlată a tehnologiilor în sistemul judiciar.

În cadrul forumului, președintele UNBR Traian Briciu a deschis însă o întrebare esențială:

„Cât timp va mai putea omul să exercite efectiv controlul asupra acestor instrumente? Pe măsură ce sistemele de inteligență artificială devin tot mai performante și furnizează soluții din ce în ce mai sofisticate, există riscul ca dependența de acestea să erodeze treptat capacitatea umană de analiză și sinteză. Nu este doar o problemă tehnologică, ci una de educație și responsabilitate profesională. Dezbaterea nu mai este despre dacă trebuie folosită inteligența artificială – acest lucru este deja inevitabil. Miza reală devine modul în care este folosită și, mai ales, capacitatea profesioniștilor dreptului de a rămâne în control. În acest context, rolul educației devine esențial. Fără o formare adecvată, există riscul ca inteligența artificială să nu fie doar un instrument, ci un substitut al gândirii juridice”.

Participarea Uniunii Naționale a Barourilor din România la acest proces confirmă o poziționare clară: tehnologia trebuie integrată, dar în condiții care să păstreze standardele profesionale, responsabilitatea și garanțiile fundamentale ale dreptului la apărare.

Radu Marinescu, după lansarea Just.AI: „Am susținut ferm digitalizarea”

Fostul ministru al Justiției, Radu Marinescu, și-a exprimat sprijinul pentru inițiativa Administrației Prezidențiale privind introducerea inteligenței artificiale în sistemul judiciar. Într-o postare publicată sâmbătă pe Facebook, acesta a subliniat că digitalizarea justiției a reprezentat una dintre prioritățile mandatului său la conducerea ministerului.

„Când am venit în Ministerul Justiţiei am susţinut ferm necesitatea ca digitalizarea şi utilizarea inteligenţei artificiale să fie între soluţiile viitorului pentru celeritate, eficientă, calitate şi modernizare în actul de justiţie şi în toată activitatea instituţională din sfera de competenţă a ministerului. Am accelerat procedurile privind obiectivele PNRR ale digitalizării justiţiei şi am deschis calea pentru proiectele de inteligenţă artificială. Salut iniţiativa Administraţiei Prezidenţiale şi interesul acesteia pentru progresul justiţiei prin utilizarea tehnologiei moderne”, scrie acesta.

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.