Ce ar însemna categoria „junk” pentru România. Statul ar putea rămâne fără bani dacă scade ratingul de țară

Păstrarea ratingului de țară în categoria „investment grade” este esențială pentru economia României, deoarece o eventuală retrogradare în categoria „junk” ar face mult mai dificilă și mai costisitoare finanțarea statului și ar reduce interesul marilor investitori internaționali.

Ce ar însemna categoria „junk” pentru România

Economistul Ionuț Dumitru, consilier onorific al premierului interimar Ilie Bolojan, a subliniat că România beneficiază în prezent de calificativul „investment grade”, iar acest statut are o importanță majoră pe piețele financiare internaționale.

Potrivit explicațiilor oferite de economist la Digi24, numeroși investitori instituționali au politici care le permit să investească doar în instrumente financiare încadrate în categoria „investment grade”.

Diferența dintre această categorie și cea „non-investment grade”, cunoscută și sub denumirea de „junk”, este una esențială. În momentul în care o țară pierde statutul de „investment grade”, ea dispare practic din atenția multor investitori care nu mai au posibilitatea de a cumpăra obligațiunile emise de acel stat.

Economistul a explicat că România are un necesar foarte ridicat de finanțare. În acest an, statul trebuie să emită, în medie, peste 20 de miliarde de lei datorie în fiecare lună pentru finanțarea deficitului bugetar și pentru rostogolirea datoriei publice, respectiv refinanțarea obligațiilor ajunse la scadență și acoperirea necesarului suplimentar de finanțare.

Chiar dacă deficitul bugetar este în scădere comparativ cu anii anteriori, necesarul de finanțare rămâne foarte mare. În aceste condiții, păstrarea calificativului „investment grade” este considerată esențială, deoarece o eventuală retrogradare ar face finanțarea mult mai dificilă și mai scumpă.

„În primul rând, este important să înțelegem de ce contează acest rating de investment grade, adică nivelul recomandat investițiilor, pe care România încă îl are. Foarte mulți investitori de pe piețele financiare internaționale au politici investiționale care le permit să investească doar în instrumente clasificate drept investment grade. Separarea dintre investment grade și non-investment grade, adică junk, este foarte importantă pe piețele financiare, deoarece, în momentul în care ieși din categoria investment grade, dispari pur și simplu de pe radarul multor investitori care au voie să cumpere doar astfel de instrumente.

România are însă o nevoie foarte mare de finanțare. Dacă ne uităm la acest an, România trebuie să emită, în medie, peste 20 de miliarde de lei datorie în fiecare lună pentru a finanța deficitul bugetar și pentru a rostogoli datoria publică, adică pentru a refinanța obligațiile ajunse la scadență și a acoperi necesarul suplimentar de finanțare”, a spus Ionuț Dumitru.

România se află în categoria „investment grade” din perioada 2004-2005, când a obținut pentru prima dată acest calificativ

Ionuț Dumitru a amintit că România se află în categoria „investment grade” din perioada 2004-2005, când a obținut pentru prima dată acest calificativ.

Cu toate acestea, țara nu a reușit niciodată să obțină un rating superior pragului minim din această categorie.

Economistul a arătat că nici în perioadele în care indicatorii economici au fost mai favorabili agențiile de rating nu au decis îmbunătățirea calificativului. El a oferit drept exemplu anul 2015, când deficitul bugetar era de numai 0,5% din PIB.

Privind retrospectiv, Ionuț Dumitru consideră că prudența agențiilor de rating poate fi înțeleasă, deoarece după 2015 deficitul bugetar a început din nou să crească într-un ritm accelerat.

„Chiar și cu un deficit bugetar în scădere față de anii anteriori, România are un necesar foarte mare de finanțare. Pentru a-l putea acoperi, este esențial să păstreze statutul de investment grade, deoarece altfel finanțarea ar deveni mult mai dificilă și mult mai scumpă.

Trebuie spus însă că România se află în această categorie de mai bine de 20 de ani, din 2004-2005. Atunci am primit pentru prima dată calificativul investment grade. Din păcate, nu am reușit niciodată să obținem un rating superior acestui prag minim.

Agențiile de rating, de-a lungul timpului, chiar și atunci când România a avut o situație economică mai bună — de exemplu în 2015, când deficitul bugetar era de doar 0,5% din PIB — nu au avut suficientă încredere încât să îmbunătățească ratingul țării. Privind retrospectiv, este greu să le condamnăm, pentru că, după 2015, deficitul bugetar a început din nou să crească accelerat”, a mai spus Ionuț Dumitru.

Percepția investitorilor influențează costurile de finanțare

Economistul a explicat și de ce unele state europene cu un rating similar sau chiar inferior celui al României reușesc să se împrumute la costuri mai mici.

El a dat exemplul Serbiei, care, până nu demult, nici măcar nu avea statutul de „investment grade”, dar se finanța la dobânzi mai reduse decât România.

Potrivit acestuia, pe lângă ratingul acordat de agențiile de specialitate, un rol important îl are și percepția piețelor financiare. Ratingurile nu sunt modificate frecvent și reacționează cu întârziere la schimbările din economie.

În 2024, când deficitul bugetar al României a depășit 9% din PIB, agențiile de rating nu au retrogradat țara, ci au schimbat doar perspectiva de la stabilă la negativă.

În schimb, piețele financiare au reacționat imediat, iar costurile de finanțare au crescut semnificativ. Astfel, România a ajuns să plătească dobânzi apropiate de cele aferente unei țări din categoria „junk”, deși își păstrase încă statutul de „investment grade”.

În aceste condiții, România a rămas în atenția marilor investitori, însă a fost percepută ca o destinație mai riscantă, ceea ce s-a reflectat în costuri mai ridicate ale împrumuturilor.

„România are astăzi costuri de finanțare mai mari decât unele state care au un rating chiar mai slab decât al nostru. De exemplu, Serbia, care până nu demult nici măcar nu era investment grade, reușea să se împrumute mai ieftin decât România.

Pe lângă ratingul propriu-zis, contează însă și percepția piețelor financiare. Ratingurile nu se modifică foarte des, au o anumită inerție. Chiar dacă situația fiscală se deteriorează, agențiile nu reacționează imediat. În 2024, când deficitul României a depășit 9% din PIB, agențiile nu ne-au retrogradat, ci doar au modificat perspectiva de la stabilă la negativă.

Însă piețele financiare ne-au penalizat imediat. Costurile de finanțare au crescut semnificativ, astfel încât România a început să plătească dobânzi ca și cum nu ar mai fi fost investment grade, deși încă se afla în această categorie. Așadar, rămâi pe radarul marilor investitori, dar te împrumuți mai scump, pentru că ești perceput ca fiind mai riscant”, a subliniat economistul.

Necesarul mare de finanțare pune presiune asupra costurilor

Ionuț Dumitru a atras atenția că volumul foarte mare al împrumuturilor contractate de stat contribuie, la rândul său, la majorarea costurilor de finanțare.

În ultimii ani, România s-a numărat printre cei mai mari emitenți de eurobonduri din Europa Centrală și de Est, iar o cerere atât de ridicată de finanțare determină în mod natural costuri mai mari pentru împrumuturi.

Economistul consideră că simpla comparație a nivelului datoriei publice cu media europeană poate crea o imagine incompletă.

În prezent, datoria publică a României este de aproximativ 60% din PIB, sub media Uniunii Europene, care depășește 90% din PIB.

Totuși, problema este reprezentată de capacitatea economiei de a susține această datorie.

Potrivit lui Ionuț Dumitru, sistemul bancar din România este de aproximativ cinci ori mai mic decât media Uniunii Europene. Activele bancare reprezintă puțin peste 50% din PIB, în timp ce media europeană se situează între 250% și 300% din PIB.

În aceste condiții, o datorie publică echivalentă cu 60% din PIB este considerabil mai dificil de susținut într-o economie care dispune de un sistem financiar de dimensiuni mult mai reduse decât media europeană.

„Mai există un aspect important: necesarul foarte mare de finanțare. Chiar dacă ai rating investment grade, dacă trebuie să te împrumuți foarte mult, costurile cresc inevitabil. În ultimii ani, România a fost unul dintre cei mai mari emitenți de eurobonduri din Europa Centrală și de Est. Când cererea ta de finanțare este atât de mare, este firesc ca și costul acesteia să fie mai ridicat.

De aceea este înșelător să comparăm simplu nivelul datoriei publice. România are în prezent o datorie de aproximativ 60% din PIB. Cineva ar putea spune că este sub media europeană, care depășește 90% din PIB, și că nu avem motive de îngrijorare.

Problema este însă capacitatea de finanțare. România are un sistem bancar de aproximativ cinci ori mai mic decât media Uniunii Europene. Activele bancare reprezintă puțin peste 50% din PIB, în timp ce media europeană este între 250% și 300% din PIB. Prin urmare, o datorie publică de 60% din PIB este mult mai greu de susținut într-o economie cu un sistem financiar atât de redus”, a conchis acesta.