Firea vrea să fie iar primar! Decizia luată de fostul edil al Capitalei
Deși alegerile locale au trecut și se apropie cu pași repezi cele parlamentare, iar fostul edil dorește să obțină un loc în Senatul României, aceasta nu renunță și declară că va candida din nou pentru funcția de primar. Gabriela Firea consideră că „în administrația publică locală am un cuvânt de spus”, având în vedere experiența sa de 4 ani de la Primăria Generală.
Prim-vicepreşedintele PSD Gabriela Firea a declarat, joi, întrebată dacă Sorin Grindeanu va fi propunerea de premier a PSD, că nu a fost luată încă o decizie în acest sens, menţionând că ea doreşte să candideze din nou, după 4 ani, la alegerile locale.
„Noi aşa am decis, din momentul în care colegii noştri care au lucrat la programul de guvernare pe capitole şi secţiuni împreună cu domnul profesor Dâncu, colegul nostru Sorin Grindeanu să contribuie, ca noi toţi, dar şi să ajute la promovarea programului de guvernare. Nu a fost luată nicio decizie în acest sens, şi anume care este propunerea PSD pentru funcţia de prim-ministru. Însă ceea ce pot să vă spun încă de pe acum este că noi muncim şi suntem primii care am prezentat un program de guvernare profesionist (…), venim cu o ofertă clară pentru populaţie şi ne dorim să câştigăm alegerile şi să guvernăm.
Ce decizii politice vor fi luate ulterior, e cu totul altceva, dar noi vrem să câştigăm şi să guvernăm pentru că avem oameni capabili în PSD, care pot să guverneze mult mai bine decât o face acum PNL”, a afirmat Gabriela Firea la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al PSD.
Firea: Peste 4 ani candidez din nou la locale
Întrebată dacă vizează o funcţie în Guvern, dacă PSD câştigă alegerile parlamentare, Gabriela Firea a spus că doreşte să candideze din nou, peste 4 ani, la alegerile locale.
„Eu îmi doresc cu ajutorul voturilor bucureştenilor să reuşesc să ajung senator, acum sunt candidat, să ajung senator în Senatul României, să îi reprezint acolo cu cinste, să fiu vocea lor în continuare.
Îmi doresc ca peste 4 ani de zile, dacă voi fi sănătoasă, să candidez din nou la alegerile locale, pentru că eu cred că în administraţia publică locală am un cuvânt de spus, în urma experienţei pe care am căpătat-o în aceşti de 4 ani la Primăria Capitalei şi, din punctul meu de vedere, avem colegi foarte pregătiţi în PSD care să ocupe toate portofoliile guvernamentale”, a adăugat Firea.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.