EXCLUSIV. Top roluri în Banking, Insurance și IT în România în 2026. Ce caută angajatorii?
SURSA FOTO: Pexels.com - Joburi
În 2026, cererea de joburi în Banking, Insurance și IT în România se concentrează pe roluri hibride care combină competențe financiare și digitale, arată Dragoș Gheban, Managing Partner, Catalyst Solutions, într-un interviu în exclusivitate pentru Capital.ro. Angajatorii caută specialiști în analiza datelor, AI, cloud, cybersecurity și integrare fintech, precum și profesioniști capabili să transforme datele și tehnologia în soluții concrete pentru business. Rolurile entry-level și programele de internship rămân disponibile, în special în servicii suport, audit și proiecte de digitalizare.
Care sunt cele mai căutate roluri în 2026 în Banking, Insurance și IT în România?
În 2026 vedem o cerere mare atât pe roluri tehnice, cât și pe roluri financiare „clasice” care au fost puternic augmentate cu tehnologie. Companiile caută oameni care înțeleg atât produsele financiare, cât și modul în care acestea sunt livrate prin platforme digitale și automatizare.
Câteva dintre pozitiile deschise pe www.hipo.ro, in Banking & Insurance, sunt: Banking Advisor și Consilier Creditare pentru segmentul de persoane fizice, Workout Credit Analyst, Projects Banking Analyst, Business Analyst, Senior Internal Auditor, roluri de underwriting și operațiuni în reasigurare, dar și roluri tehnice axate pe tehnologie și date (Technology, Data, Property & Casualty, Operations în cadrul SCOR și al altor jucători mari).
În IT / Tech & AI se caută în special roluri senior și de arhitectură: Principal Solution Architect, Senior Back End Developer, Senior Cloud Engineer, Scrum Master, Manager IT Applications, specialiști în cybersecurity, Data Analyst / Data Scientist, AI Engineer și experți în automatizare (NLP, RPA).
La nivel de statistici, domeniile IT Software, IT Hardware și Internet/eCommerce cumulează peste 37% din joburile deschise, iar rolurile din contabilitate/finanțe, asigurări și bănci ajung la aproape 20% din numărul total de posturi disponibile.

Ce competențe specifice caută angajatorii în candidați pentru rolurile hibride între business și tehnologie?
Rolurile hibride (product, data, business–IT) sunt în plină creștere, pentru că pun la aceeași masă zona de business, tehnologia și analiza de date. Angajatorii urmăresc candidați care pot traduce obiectivele de business în soluții digitale concrete și pot lucra cu date și cu echipe tehnice.
Pe partea de competențe tehnice, contează în special: AI și Machine Learning (pentru personalizarea serviciilor și identificarea fraudei), Data Analytics, lucrul cu API-uri și platforme digitale, experiență cu soluții cloud și cunoștințe de securitate cibernetică. Aceste abilități sunt baza pentru roluri precum Product Owner în fintech, Data Product Manager sau Business Analyst cu focus pe date.
La capitolul competențe de business, se caută product management pentru soluții fintech și digitale, proiectare de customer experience (CX) end-to-end, optimizarea proceselor financiare și o bună înțelegere a cadrului de reglementare. În paralel, soft skills precum gândirea strategică, agilitatea în fața schimbării, colaborarea cross-funcțională și orientarea spre inovație fac diferența între un profil mediu și unul de top.
Există roluri pentru entry-level sau programe de internship pentru studenți și absolvenți?
În zona de BPO & Shared Services întâlnim frecvent joburi de Customer Service cu limbi străine, roluri de contabilitate, analiză de date sau IT support, la care se adaugă programe de internship în HR și în alte departamente-suport. În domeniul financiar & audit, companii mari de consultanță derulează programe de internship în audit, iar firmele prezente la Angajatori de TOP, pe 27-28 martie la Sala Palatului, vin cu poziții pentru absolvenți în contabilitate și finanțe.
Și în Energie & Renewables companiile recrutează stagiari pentru proiecte de energie regenerabilă, digitalizare și eficiență energetică, oferind studenților șansa de a lucra pe proiecte, cu impact pe termen lung.
Cum s-au schimbat cerințele pentru rolurile financiare sau de asigurări în contextul digitalizării și al transformării industriei?
Rolurile din banking și asigurări se mută treptat de la procesare manuală și back-office clasic la analiză, consiliere și lucru cu platforme digitale. Volumul de operațiuni tranzacționale este tot mai mult preluat de automatizare, în timp ce oamenii se concentrează pe relația cu clientul și pe decizii de business.
Procesele repetitive sunt automatizate, iar profesionistii din domeniu petrec mai mult timp în zona de interpretare a datelor, proiectare de produse și consultanță. În paralel, modelul API-first și Open Banking aduce în prim-plan competențe de lucru cu API-uri, integrare cu fintech-uri, înțelegerea riscurilor de securitate și a cerințelor de conformitate.
Apar și cerințe noi: competențe de data analytics, AI/ML pentru modelare de risc și detectarea fraudei, familiaritate cu tehnologiile cloud, dar și o bună înțelegere a reglementărilor digitale și a cerințelor de raportare automatizată.
Ce tehnologii sunt cele mai relevante pentru rolurile viitoare (AI, Machine Learning, Data Analytics, Cloud, Blockchain)?
În majoritatea rolurilor viitoare nu vorbim despre o singură tehnologie „vedetă”, ci despre un mix de competențe digitale. Candidatul ideal reușește să lege aceste tehnologii de un context de business clar.
AI și Machine Learning sunt esențiale pentru personalizarea serviciilor, analiza comportamentală, detecția și prevenirea fraudelor, automatizarea proceselor prin NLP și RPA, dar și pentru forecasting în energie sau retail. Data Analytics rămâne fundamentul pentru decizii informate: analiză de date financiare, prevenirea fraudelor, raportare, optimizare de procese, de multe ori cu instrumente precum Python, SQL, Power BI sau alte platforme de BI.
Cloud și infrastructura distribuită sunt relevante pentru migrarea aplicațiilor și a datelor, asigurând scalabilitate, colaborare și securitate, în timp ce cybersecurity devine un pilon obligatoriu în orice organizație digitalizată. În Banking & Insurance, blockchain și zona de digital assets apar tot mai des în discuție, fie ca proiecte pilot, fie ca direcții strategice pe termen mediu.
Cum influențează digitalizarea și Open Banking apariția unor noi tipuri de joburi în Banking & Insurance?
Digitalizarea și Open Banking reconfigurează arhitectura de roluri din sectorul financiar, nu doar îmbunătățesc procesele existente. Apar poziții noi sau extinse, dar și joburi hibride în care aceeași persoană poartă simultan „pălăria” de business, de produs și de date.
Printre rolurile noi sau extinse se numără specialiștii în API și integrare cu fintech-uri, analiștii de date focalizați pe modele comportamentale și segmentare avansată, experții în experiența utilizatorului pentru aplicațiile de mobile și internet banking sau specialiștii în fraud & risk analytics. În multe organizații, aceste roluri lucrează direct cu echipele de produs și IT.
În același timp, vedem tot mai multe joburi flexibile, în care profesionistul combină analiza financiară cu înțelegerea produsului digital, a journey-ului de client și a datelor generate în timp real. Acest tip de profil are un avantaj clar în fața rolurilor strict operaționale.
În ce măsură angajații au oportunitatea să participe la proiecte inovatoare sau digitale?
Pentru multe companii din banking, insurance, tech și energie, proiectele de transformare și inovare nu mai sunt „nice to have”, ci devin linia principală de dezvoltare a business-ului. Angajații au șansa să participe la astfel de inițiative încă din faze relativ timpurii în carieră.
SCOR, de exemplu, prezintă hub-ul din București drept „motor al transformării” globale și are planuri să ocupe peste 300 de roluri în tehnologie, date și reasigurare, cu accent explicit pe proiecte de transformare și inovație. În zona Tech AI și Energy Renewables, companii precum Vodafone România, Veeam Software, Allianz Technology, PPC Romania, ENGIE Romania și alți jucători vin cu proiecte pe AI, cloud, securitate și sustenabilitate, în care echipele lucrează la soluții de ultimă generație pentru piețe internaționale.
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





