EXCLUSIV Radu Coșarcă pune sub lupă diploma lui Ionuț Moșteanu: Este un tip îndrăzneț, întreprinzător, descurcăreț. S-a gândit să își facă o diplomă
Podcast „7 x 7”, publicat vineri, 28 noiembrie 2025, pe canalul de YouTube „HAI România!” (SURSA FOTO: Capital.ro)
În cea mai recentă ediție a podcastului „7×7”, Radu Coșarcă și Dan Andronic au discutat pe larg despre scandalul legat de diploma ministrului Apărării, Ionuț Moșteanu, pe care cei doi îl consideră reprezentativ pentru modul în care funcționează mecanismele de responsabilitate publică. Dialogul a inclus și teme externe sensibile, precum posibilele scenarii privind evoluția războiului din Ucraina, planurile de pace atribuite lui Donald Trump și reacția autorităților române la incidentele provocate de dronele rusești care au traversat spațiul aerian național.
Radu Coșarcă pune sub lupă diploma lui Ionuț Moșteanu
Într-o nouă ediție a emisiunii „7×7”, Radu Coșarcă și Dan Andronic au discutat teme sensibile legate de politica și administrația românească, analizând atât contextul geopolitic, cât și vulnerabilitățile interne ale țării. Podcastul a abordat, printre altele, scandaluri politice interne, situația economică și militară a României, dar și aspecte legate de pregătirea profesională a oficialilor din guvern.
În cadrul discuției, Coșarcă a adus în prim-plan problema CV-ului ministrului Moșteanu, despre care a spus că ar conține informații false. El a precizat că documentul indica absolvirea facultății Ateneum, ceea ce nu corespunde realității.
„Se pare că domnul Moșteanu și-a prezentat un CV fals”, a spus Radu Coșarcă.
El a explicat că documentul conținea informații eronate despre studiile universitare, indicând absolvirea facultății Ateneum, ceea ce nu corespunde realității.
Dan Andronic a comentat că informațiile par confirmate și că dezvăluirile recente au determinat ministrul să publice diploma obținută la Bioterra. El a subliniat că problema principală a fost diferența dintre universitatea indicată inițial și cea reală, ceea ce ridică întrebări privind corectitudinea datelor prezentate.
Coșarcă a oferit și contextul în care Moșteanu a modificat CV-ul, explicând că intenția sa era să devină consilier al ministrului Transporturilor.
„Dar ne-a și explicat. El urma să devină consilierul ministrului transporturilor. Și a fi spus că pe acest Dan Costescu, „era singurul ministru pe care îl cunoșteam, așa că l-am sunat, am spus că vreau să-l ajut, el a fost de acord și a spus, vino consilier la mine”.
Ca să fii consilier la un ministru, ai nevoie de o diplomă de studii superioare. Și atunci, domnul Moșteanu, asta, asta mă bucură mult că ministrul Apărării din România este un tip îndrăzneț, întreprinzător, descurcăreț. Asta ar trebui să ne dea curaj. S-a gândit să-și facă o diplomă, să-și confecționeze un CV”, a continuat Coșarcă.
Dan Andronic a punctat, referindu-se la calificările profesionale ale ministrului, că Moșteanu are studii în inginerie economică și inginerie managerială, subliniind că titulatura poate fi confuză pentru public și ridică întrebări despre competențele necesare în funcția ocupată.
„Dar omul e pregătit pentru postul ăsta pentru că e… Ce-a terminat facultatea de inginerie este inginer economic, inginerie managerială. Da. Nu știu cum e ingineria managerială, eu știam că inginerul se ocupă cu altceva decât cu managementul, dar în sfârșit… Înseamnă că e și ăla care e șeful inginerilor, nu? Sau cum, ce e, inginerie menergerială?”, a spus analistul politic Andronic.
Standardele politice și lipsa demisiilor de onoare în România
Moderatorii au abordat și problema demisiilor de onoare în politica românească. Dan Andronic a remarcat că, în România, bunul simț nu pare să fie un criteriu de sancționare a neregulilor administrative sau profesionale, și că, de regulă, oficialii nu demisionează chiar și în situații de încălcare a regulilor.

„Da, Moșteanu… are diploma, n-are diploma, dar, în mod, pot să spun o singură chestie. Bun simț n-are. Că la toate scandalurile astea, La noi, nu știu dacă ai observat, în politica românească nu există ideea de demisie de onoare. Dintr-un singur motiv, că nu există onoare, nu că nu există demisie”, a spus Andronic.
Radu Coșarcă a explicat că acest caz reprezintă un precedent, fiind primul în care apar diplome inventate și facultăți fantomă în administrația românească.
„Nu există onoare, dar, iarăși, e un serviciu. Sigur că nu e cazul. Pentru ce? Dacă toată lumea face așa? Da ce, e primul caz de diplome inventate și facultăți fantomă?”, a spus el.
El a mai completat că, deși documentele oficiale ar trebui să fie tratate cu demnitate, societatea românească permite astfel de derapaje, iar experiența profesională nu garantează automat competența în domenii precum protecția mediului sau conducerea armatei.
„Chestiunea e că e un cerc vicios. Societatea permite astfel de derapaje. Dacă ești inginer, nu înseamnă că te pricepi să protejezi mediul sau să conduci armata”.
Dan Andronic a comentat și standardele diferite aplicate în mass-media și asupra modului în care sunt tratate cazurile similare, evidențiind un dublu standard în evaluarea oficialilor cu diplome sau fără. El a subliniat că, în opinia sa, reacțiile publicului și ale ziariștilor sunt adesea influențate de afilierile politice sau de simpatii, iar ceea ce este criticat într-un caz poate fi ignorat în altul.
„Dar tu crezi că Cristian Tudor Popescu a sărit și a cerut demisia ministrului? Tu crezi că toată liota aia de… ziariști progresiști au spus ceva? Asta e problemă. De ce? Păi dacă al lor spune că are diplomă, înseamnă că e de ștept. Dacă al lor n-are diplomă, înseamnă că e un tâmpit și un hoț. Al nostru e deștept. De ce vă văd dacă aș fi ministru fără diplomat?”, a spus jurnalistul.
Importanța educației și a experienței în funcțiile publice
Radu Coșarcă a subliniat rolul esențial al studiilor universitare în formarea liderilor și în dezvoltarea gândirii logice, argumentând că educația formală nu se limitează doar la acumularea de cunoștințe tehnice sau teoretice. El a explicat că parcurgerea unei facultăți obișnuiește mintea cu procese raționale și metodice, antrenează capacitatea de analiză și de planificare pe termen lung și oferă o disciplină interioară necesară pentru luarea deciziilor complexe.
„Orice facultate, orice instituție de studii superioare, indiferent de domeniul în care te pregătește, în primul rând… te educa, în al doilea rând, îți mobilează cumva creierul și îl obișnuiește cu raționamente logice, deprinzi… cursul facultății, făcând diverse proiecte foarte sofisticate, o disciplină interioară, construcția unor… proiecte pe baze logice, pe etape care se succed, respectarea unor algoritmi și așa mai departe. Deci, indiferent că ești inginer, medic, avocat, ai șanse să fii un conducător, un lider, un ministru, un secretar de stat, un expert mult mai bun dacă ai trecut printr-o facultate”.
Dan Andronic a pus în discuție „facultatea vieții”, sugerând că experiența practică nu poate substitui educația formală, iar Coșarcă a completat că, în România, progresele după 35 de ani de libertate democratică se datorează în mare parte conjuncturilor internaționale care au facilitat aderarea la UE și NATO, mai degrabă decât conducătorilor autohtoni.
„Facultatea vieții, da noi avem și această vorbă. Păi, viața ne-a arătat că nu prea e bună. Iată în ce situație suntem după 35 de ani de libertate și de guvernare democratică. Sigur că România a avansat foarte mult, dar aș spune că aproape nu e meritul celor care ne-au condus, ci e meritul faptului că… Anumite conjuncturi internaționale ne-au adus în cele două cluburi UE și NATO, știi?”, a răspuns Coșarcă.
Radu Coșarcă a atras atenția asupra situației economice și fiscale
Moderatori au trecut apoi la analiza vulnerabilităților interne ale României. Radu Coșarcă a atras atenția asupra situației economice și fiscale, subliniind că România se confruntă cu cea mai mare inflație din Uniunea Europeană, cu un deficit bugetar ridicat și cu niveluri semnificative ale TVA-ului.
„Noi acum însă avem o mare problemă dacă am fi… preajma unor conflicte importante militare sau în fața unor crize economice despre care se vorbește din ce în ce mai serios. Suntem, ca de obicei, extrem de nepregătiți cu cea mai mare inflație din Uniunea Europeană, cu cel mai mare deficit bugetar. Și cu cel mai mare TVA. Și, de exemplu, și cu cel mai mare TVA și să nu uităm… complet lipsiți de strategii, de viziune de dezvoltare”, a spus el.
El a precizat că lipsa unei viziuni strategice și a unor planuri coerente de dezvoltare ar putea pune țara în dificultate în cazul unor conflicte militare majore sau al unor crize economice. Dan Andronic a remarcat că, deși România a înregistrat progrese, neadaptarea la perioadele istorice favorabile riscă să transforme oportunitățile în pierderi.
Sunt jurnalist cu peste 18 ani de experiență în presa scrisă și online, specializată în realizarea de interviuri, reportaje și articole de actualitate. De-a lungul carierei, am colaborat cu mai multe redacții și publicații, printre care Orient Românesc, Termene.ro, Elita României, Timpul, Moldova Invest, Curentul Internațional, Revista Timpul, Webcultura, Lumina, Vrancea Media și platforma lui Stelian Tănase. Am abordat o gamă variată de subiecte - de la economie, politică și business până la cultură, educație și teme sociale -, punând accent pe documentarea riguroasă și pe prezentarea clară și echilibrată a informației. Pe lângă activitatea jurnalistică, am participat la evenimente culturale și editoriale naționale și internaționale, am realizat interviuri cu personalități din diverse domenii și am dezvoltat proiecte editoriale, educaționale și culturale proprii. Sunt autor și coautor al mai multor cărți de poezie și proză, precum și al unor proiecte de documentare rezultate în urma cercetării de teren, a experienței directe și a interesului constant pentru istorie, cultură și societate. Motto de viață: „Cum realizăm imposibilul? Cu entuziasm!” – Paulo Coelho
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





