Produsele care vor intra în România nu vor avea certificatul Uniunii Europene

În cadrul celui mai recent podcast difuzat pe canalul de YouTube ”HAI România”, jurnalistul Dan Andronic l-a avut ca invitat pe fostul ministru al Agriculturii Petre Daea. Cei doi au discutat despre viitorul agriculturii în România, în contextul Acordului Mercosur.

La un moment dat, jurnalistul Dan Andronic vorbește despre produsele care vor intra în România în urma acestui acord, subliniind că se vorbește despre faptul că nu este adevărat că produsele acestea vor trebui să respecte aceleași norme precum produsele europene.

Fostul ministru Petre Daea a explicat că, în trecut, el verifica personal calitatea produselor pe mijloacele de transport din Constanța, iar mulți considerau gestul său exagerat.

El a subliniat că discuțiile despre calitatea produselor continuă și astăzi, pentru că acestea pleacă cu certificatul de calitate emis de furnizor, nu cu certificatul european, și că nu există o procedură în Uniunea Europeană care să verifice automat produsele odată ce ajung în port.

”Țineți minte că Petre Daea era pe camioane, pe mijloacele de transport în Constanța. Și toată lumea zice, ”băi, zăpăcitul ăsta, ăsta e ministru, băi, că se urcă pe mașini să vadă”, pentru că se discuta despre calitatea îndoielnică a produselor. Și acum la fel.

Se va discuta și se va menține acest semn de întrebare pentru că pleacă de acolo produsele, nu cu certificatul din Uniunea Europeană, pleacă cu certificatul de calitate pe care îl eliberează furnizorul. Pentru că să nu ne gândim acum că vin undeva în Uniunea Europeană și se descarcă pur și simplu și se ocupă cineva din Uniunea Europeană și zice a venit în Marea Neagră, să ne prezentăm noi cu analize și să vedem ce produse sunt.

Ele certificate în momentul în care a dat drumul și este certificat de calitate, că eu le-am urmărit pe astea la Uniunea Europeană. M-am dus, am stat acolo în vamă, ”dați-mi documente, să văd, sunt înlocuite”, când spunea unii ” dom’le, ministrul ăsta ar trebui să dea un ordin, dom’le, să oprească intrarea produselor”. Păi era acord comercial semnat și parafat. Cine putea să-și permită să dea un ordin de ministru împotriva unui acord parafat?

Nu, nu, păi cine își permitea să facă o asemenea greșeală pentru că erai responsabil? Nu mai puteam vorbi astăzi noi împreună aici în condițiile în care eu blocam ceea ce legea nu îmi dădea voie să fac.

Corect. Era un abuz categoric și nici nu avea relevanță un asemenea act, iar produsele respective sunt produse perisabile. Nu le ține cineva în vamă ca să vină răspunsul de analiză peste nu știu cât timp la laboratoarele care sunt autorizate în domeniu, respectiv, indiferent în ce și unde sunt laboratoarele respective, ca să fie opozabile (…)”, spune fostul ministru Petre Daea.

dan andronic petre daea
SURSA FOTO: Capital.ro/Dan Andronic (dreapta) și Petre Daea (stânga)

Impactul acordului Mercosur asupra agriculturii românești

Ulterior, jurnalistul Dan Andronic l-a întrebat pe interlocutorul său care este impactul pe care acest acord îl va avea asupra agriculturii românești.

Fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, a explicat că preferă o abordare realistă și informată, fără pesimism sau nihilism, și și-a exprimat câteva considerații despre funcționarea pieței.

El a arătat că oferta de produse în Uniunea Europeană poate proveni din diverse țări și se distribuie prin contracte comerciale, astfel încât nu există o evidență clară a cantităților care ajung în România. Daea a subliniat că furnizorii aleg să aducă produse în România dacă le convine din punct de vedere al costurilor și al prețului de vânzare, pentru a câștiga segmentul de piață.

El a explicat apoi printr-un exemplu simplificat că, dacă într-o piață există mai multe tarabe care vând același produs, consumatorul va alege, firesc, oferta mai ieftină, iar producătorii români pot fi nevoiți fie să scadă prețul, fie să rămână cu marfa nevândută.

”Păi, haideți să ne imaginăm. Pentru că acum trăim din imaginație. Din imaginație. E firesc. Eu nu sunt omul care să am o abordare apocaliptică sau nihilistă. Am spus. Dar pentru că am citit, cunosc, simt și sunt atent, îmi îngădui să fac câteva considerații pe tema aceasta. Păi gândiți-vă că în Uniunea Europeană avem o ofertă nouă.

O ofertă nouă pe piața liberă. Ea poate fi în România, poate fi în Bulgaria, poate fi oriunde. N-ai de unde să știi că 1,5% este în Uniunea Europeană, că el nu se distribuie de vreo instituție undeva sau într-un centru de logistică în care din 1,5%, 0,1% vin în România. Nu. Ăștia vin pe contracte comerciale. Am libertate să o fac, da.

Furnizorul, cel care mi-a alimentează piața în România, stabilește cu furnizorul din Mercosur, că-i în Paraguay, că-i în Uruguay, că-i în altă parte, când au, le spune, îmi dai pentru asta? Mă costă atât, o aduc pe piață, el își face calculul, că și de acolo până aici înseamnă cheltuiala transportului, zice domnule, vin pe piață, mă avantajează să-l aduc în România. Mă avantajează. De ce? Pentru că piața produsului în România este 2 lei. Eu dacă-l aduc pe 1,80 lei de bani, sigur că am siguranța că pot și-l aduc și îl câștig.

Ce înseamnă treaba aceasta? Înseamnă ocuparea unui segment. Gândiți-vă să mergem simplist, chiar simplist, și cer îngăduința necesară celor care ne văd.

Sunt 100 de tarabe în piață de la 16 februarie cu aproximativ cu aceleași produse. Vine la 100, mai vine unul cu aceleași produse, dar, mai ieftine.

Eu de ce mă duc în piață? Mă împinge stomacul și mă ajută buzunarul. Mă duc în piață și o iau printre tarabie. Deci este la figurat vorbim, și zic, dom’le, știți, am că caut ceapa, dau un exemplu (…)  Caut produsul X. Păi îl văd la taraba asta nouă mai ieftin.

Pe întrebare se pune – ”pe care-l iau?”

Indiferent unde te duci, într-o piață indiferent, caut pantofii, dom’le, aceiași pantofi, într-un magazin și dacă îi găsești cu 2 lei mai ieftin, pe ăia îi iei. E firesc să fie. Celelalte rămân pe masă. Celelalte care? Produsele care sunt la fel și sunt ocupate de cine? De producătorii români. Păi dacă el rămâne cu marfa nevândută, are două soluții la îndemână: ori să scadă și el prețul ca să rămână, dacă mai are timp și dacă mai și poate. Zice, dom’le, nu mă mai întrec cu el, îl dau pe ăsta și ies în pierdere sau nu-l vând deloc pentru că am saturat piața, ceea ce este un semn de întrebare și cu ghilimele necesare de saturație cu 1,5 dar tocmai ăla 1,5 îmi deschide gustul pentru o piață, atenție, pentru că este o măsură care trebuie reglată tehnic și vă spun cum și vă dau și soluții acum aici.

Tocmai se obișnuiește piața cu produsul. Să obișnuiește piața cu produsul. Păi n-ați văzut dumneavoastră când a venit un produs nou și ieftin. Păi toată lumea alea, duceți-vă indiferent unde, nu vedeți ce promoții. Poți să fii în magazine și toate și vă spunem promoție la ceapă, avem cu 0,22, nu-i interesant. Dom’le, este piață pe de mergă. Te interesează că e din Turcia sau din România? Exact. Păi nu interesează.

Producătorul oricât de patriot ar fi, nu-l ajută buzunarul să fie patriot în piață”, a mai spus fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea.

Întregul podcast poate fi vizualizat mai jos.