EXCLUSIV. Participarea lui Nicușor Dan la „Consiliul pentru pace”, o oportunitate în relația cu SUA. Dan Andronic: Este o gură de oxigen
SURSA FOTO: Captură YouTube
O nouă ediție a podcastului „Contrapunct”, difuzat pe canalul de YouTube „HAI România!”, a adus în discuție direcția relațiilor dintre București și Washington. La masa dezbaterii s-au aflat fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu, alături de jurnaliștii Dan Andronic și Radu Coșarcă.
Participarea lui Nicușor Dan la reuniunea inaugurală a Consiliului pentru Pace este discutată în contextul relației României cu Statele Unite
Discuția din cadrul podcastului de vineri a atins și participarea președintelui Nicușor Dan la reuniunea inaugurală a Consiliului pentru Pace de la Washington D.C. Formatul, inițiat de administrația condusă de Donald Trump, a fost creat inițial pentru a sprijini reconstrucția din Gaza și ulterior extins la o misiune mai amplă de soluționare a conflictelor.
Reuniunea a reprezentat prima întâlnire oficială a acestui mecanism, iar prezența României a fost analizată din perspectiva impactului asupra relațiilor bilaterale cu Statele Unite.
În cadrul dialogului, Radu Coșarcă a susținut că, în ultimele luni, Nicușor Dan a lipsit de la mai multe evenimente internaționale relevante. El a menționat sesiunea aniversară a Organizația Națiunilor Unite, desfășurată cu ocazia împlinirii a 80 de ani de existență, precum și reuniunea de la Davos și la Conferința de Securitate de la Munchen.
Potrivit jurnalistului, aceste absențe ar fi putut avea consecințe negative în relația cu Statele Unite, în contextul în care președintele este principalul responsabil pentru politica externă.
Dan Andronic a declarat că reuniunea Consiliului pentru Pace reprezintă un proiect susținut direct de Donald Trump. El a susținut că refuzul participării la un astfel de eveniment ar fi putut avea consecințe semnificative, spre deosebire de absența de la alte reuniuni internaționale.
În opinia jurnalistului, prezența președintelui la Washington ar constitui un semnal pozitiv în contextul relațiilor bilaterale.
Călin Popescu-Tăriceanu a declarat că participarea la reuniune reprezintă un pas important. El a arătat că prezența președintelui la acest eveniment ar putea deschide noi oportunități în relația cu Statele Unite.
Radu Coșarcă: Șeful diplomației române, cel care girează toată diplomația română, președintele țării, Nicușor Dan, în patru luni de zile a ratat trei ocazii: Sesiunea ONU aniversară, când s-au împlinit 80 de ani, în octombrie anul trecut, Davos și Munchen.
Dan Andronic: Dar aici era aici era un proiect marca Donald Trump, un proiect la care președintele Trump ținea personal. Deci dacă-l refuzai și pe ăsta … Că nu te-ai dus la Davos, n-a observat nimeni.
Călin Popescu-Tăriceanu: Sunt de părere că deja este un mare pas.
Radu Coșarcă: Eu eu spun așa când când nu vii din lumea asta politică internațională, că dacă ar fi fost ministru, prim-ministru și așa mai departe era ok, dar când bifezi absențe într-una, asta în raport cu Statele Unite, sigur ar fi fost catastrofal. Și acuma să mai spun ceva. Poate fi un mare avantaj. A fost doar un început de oportunitate. De fapt, altceva nici nu s-a întâmplat, așa cum cu nonșalanță și o franchețe nepolitică, ne-a spus și președintele în celebrele, misterioasele întâlniri pe care le construia presa pe hol și așa mai departe, s-au schimbat politețuri pentru că au și durat un minut.
Dan Andronic: Nu pot să cred că tu ești naiv pentru că ești un om care înțelege mult mai bine lucrurile astea decât 99% din cei care ne privesc. Ăsta era formatul. Hai să-ți mai spun un lucru. În condițiile în care premierul Ilie Bolojan a tamponat toate interesele americane, a blocat toate proiectele americane din România, faptul că președintele Nicușor Dan s-a dus acolo este o gură de oxigen.
Despre posibilitatea unei viitoare vizite la Casa Albă și proiecte economice bilaterale
Radu Coșarcă a afirmat că participarea la reuniunea inaugurală ar putea crește șansele unei viitoare vizite oficiale la Casa Albă. El a menționat existența unor informații potrivit cărora România ar pregăti propuneri de afaceri în valoare de peste 30 de miliarde de dolari.
Potrivit afirmațiilor din podcast, astfel de inițiative ar putea fi discutate într-un cadru care ar privilegia cooperarea economică, în contextul actualelor relații bilaterale dintre România și Statele Unite.
Radu Coșarcă: E un început de oportunitate. Președintele Trump a declarat ceva foarte important. Acesta este cel mai important proiect politic din viața lui, Consiliul pentru Pace. Deci, din acest moment trebuie să înțelegem că el undeva și-a înrămat lista participanților la ședința inaugurală. Deci oricine de pe lista aia cere un favor Statelor Unite are mult mai mari șanse de ieri încoace să i se întâmple.
Dan Andronic: Și cum ar fi fost dacă nu s-ar fi dus (n.r. Nicușor Dan)?
Radu Coșarcă: Groaznic. Acum suntem mai încrezători că va avea loc o vizită la Casa Alba și există și zvonuri pozitive cum că România ar pregăti niște propuneri de business în valoare de peste 30 de miliarde de dolari. Deci ar vorbi în limbajul tranzacțional pe care Donald Trump l-a inaugurat în acest al doilea mandat. Adică exact ceea ce poate așteptam.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





