Cum vedeți rolul societății civile românești în contextul Forumului Economic Mondial de la Davos?
Din perspectiva unei organizații neguvernamentale specializate în prevenirea traficului de persoane și a exploatării, rolul nostru la Forumul Economic Mondial de la Davos depășește cadrul național, deoarece traficul de persoane este un fenomen global, care afectează societăți și economii din întreaga lume. Prezența noastră în acest context are ca obiectiv aducerea în prim-plan a acestei problematici în dialogul global despre dezvoltare economică, sustenabilitate și coeziune socială, dar și prezentarea de soluții inovatoare, bune practici și inițiative cu impact real, care pot fi scalate la nivel regional sau global.
În acest cadru, organizațiile societății civile pot funcționa ca un liant esențial între sectorul public, mediul privat și comunități, contribuind la formularea și implementarea unor politici mai incluzive, mai responsabile și mai ancorate în realitățile din teren.
Raportul Global privind Riscurile 2026 subliniază interconectarea riscurilor. Cum se manifestă această interconectare în realitatea traficului de persoane?
Se reflectă foarte clar în realitatea traficului de persoane, care nu apare izolat, ci la intersecția mai multor crize simultane. Traficul de persoane este alimentat de factori economici, sociali, geopolitici și tehnologici care se potențează reciproc: sărăcia și inegalitățile, migrația forțată, conflictele armate, schimbările climatice, dar și transformările rapide ale pieței muncii și digitalizarea.
De exemplu, instabilitatea economică și lipsa oportunităților cresc vulnerabilitatea anumitor grupuri, migrația – internă sau transfrontalieră – expune oamenii la exploatare, iar conflictele și dezastrele climatice slăbesc capacitatea statelor de a proteja populațiile afectate. În același timp, tehnologia joacă un rol ambivalent: este folosită de rețelele de trafic pentru recrutare și control, dar poate deveni și un instrument-cheie pentru prevenire și identificare timpurie.
Această interconectare arată că traficul de persoane nu poate fi abordat exclusiv prin măsuri penale sau sectoriale. El trebuie înțeles ca un risc sistemic, legat de modul în care sunt gestionate riscurile economice, sociale și de securitate la nivel global.
În contextul crizelor climatice, conflictelor armate și migrației forțate, care sunt cele mai mari provocări în prevenirea exploatării persoanelor vulnerabile?
Cea mai mare provocare în prevenirea exploatării persoanelor vulnerabile este viteza cu care vulnerabilitatea se instalează, comparativ cu capacitatea sistemelor de protecție de a răspunde. Oamenii sunt forțați să se deplaseze rapid, își pierd mijloacele de trai, rețelele de sprijin și accesul la informație, ceea ce creează un teren fertil pentru exploatare.
Fragmentarea răspunsului instituțional este o altă provocare. Crizele sunt adesea tratate separat (ca urgențe umanitare, de securitate sau de mediu) fără a integra riscul de exploatare și trafic de persoane încă din faza de prevenire. Astfel, lacunele dintre politicile de migrație, protecție socială, ocupare a forței de muncă și combatere a criminalității organizate sunt rapid exploatate de rețelele infracționale.
În acest context, prevenirea eficientă presupune trecerea de la intervenții reactive la abordări proactive și integrate, care să includă identificarea timpurie a riscurilor, acces rapid la informație și servicii, implicarea supraviețuitorilor în decizii și consolidarea ecosistemelor.
Ce strategii inovatoare folosește eLiberare pentru a integra prevenirea traficului de persoane în răspunsurile umanitare și de protecție?
eLiberare face acest lucru prin modelul de protecție KOMPASS. A fost dezvoltat inițial ca un răspuns țintit pentru sprijinirea refugiaților ucraineni din România și protejarea acestora împotriva fenomenului. Modelul combină coordonarea comunitară și consolidarea capacității actorilor din prima linie, creșterea gradului de conștientizare, evaluarea vulnerabilităților și planuri individualizate de siguranță, precum și asistență și mecanisme eficiente de referire către servicii, integrând prevenirea încă din fazele timpurii ale intervenției umanitare.
Impactul este clar și măsurabil. În România, peste 4.300 de refugiați au beneficiat de planuri individuale de siguranță, aproximativ 19.000 de persoane au fost informate prin sesiuni de conștientizare, iar aproape 2.000 de profesioniști din prima linie au fost instruiți, contribuind direct la identificarea și sprijinirea victimelor traficului de persoane. KOMPASS a fost ulterior adaptat și implementat în mai multe țări (Republica Moldova, Ucraina, Grecia și în taberele de refugiați din Uganda), demonstrând că prevenirea traficului de persoane poate fi integrată sistemic, scalabil și cu rezultate concrete în răspunsurile umanitare și de protecție.
