EXCLUSIV. Mitică Dragomir, la un pas de moarte după Revoluție: M-au băgat într-o celulă cu geamuri sparte, gheață de 30-40 cm în ea

În cadrul podcastului „EVZ Play”, Mitică Dragomir ne povestește cum prietenii deveniți dușmani i-au năvălit casa, cum a fost arestat și ținut în frig extrem, și cum s-au confiscat bijuterii și sume uriașe de bani din casa sa.

Mitică Dragomir a fost la un pas de moarte după Revoluția din 1989

Mitică Dragomir a rememorat, în cadrul podcastului „EVZ Play” de pe canalul de YouTube „HAI România!”, episoade dramatice trăite în primele zile de după Revoluția din Decembrie 1989, vorbind despre arestarea sa, despre trădarea unor foști apropiați din sistem și despre modul în care autoritățile au confiscat bunuri și sume mari de bani.

În dialogul cu Robert Turcescu și Dan Andronic, fostul președinte al LPF a relatat că, la începutul lunii ianuarie 1990, după ce revenise de la Brașov, a observat o desfășurare impresionantă de forțe în jurul casei sale. El a spus că mai bine de 20 de milițieni, înarmați cu arme automate, au înconjurat locuința și au forțat intrarea, sub amenințarea armelor, fiind coordonați chiar de un fost prieten apropiat, Mircea Bucur, ajuns ulterior general.

Dragomir a explicat că intervenția a fost extrem de violentă, membrii familiei sale fiind bruscați, iar copilul său leșinând de frică. Acesta a susținut că a încercat să le explice forțelor de ordine că fusese apropiat de ei și că îi ajutase înainte de Revoluție, însă fără rezultat. El i-a catalogat pe cei implicați drept oportuniști, care își schimbaseră tabăra imediat după căderea regimului comunist.

Fostul oficial din fotbal a mai povestit că a fost dus la poliție și ținut timp de 10–12 ore într-o cameră goală, fără acces la toaletă, după care i-au fost confiscate bunurile din casă. Potrivit lui Dragomir, percheziția a vizat în special bijuteriile soției sale, despre care unul dintre foștii săi prieteni știa exact unde erau ascunse.

El a afirmat că locuința a fost practic golită, iar în procesele-verbale obiectele de valoare erau descrise vag, fără a se menționa natura reală a metalelor sau pietrelor prețioase.

Robert Turcescu: – Mie mi se pare fabulos un eveniment de atunci din primele zile ale Revoluției. Niște băieți, foști prieteni de-ai dumitale,  năvălesc la un moment dat în casa familiei Dragomir. Trântesc, te trântesc pe jos, pe doamna la fel, copilul… și încep să strige „Scoate bijuteriile!”

Mitică Dragomir: – Fii atent, Roberto! Pe data de 3 ianuarie eu am plecat la Brașov, era o zăpadă mare. Pe data de 4 ianuarie am făcut în curte la mine un grătar cu ăsta care m-a arestat. Și… am făcut un grătar acolo cu ăsta care e general acum, generalul Bucur, care era prietenul meu și eu l-am ajutat să ajungă șeful economicului pe județ. Eu, eu, eu m-am dus la Nuță și am spus: „Tati…” Eram pe bune cu toți. Îți dai seama, sta ei mai mult cu mine decât cu adjuncții lor lor pentru că eu eram plăcut.

Ba le spuneam un banc, ba le spuneam ceva, ba le duceam câte o casetă cu un film bun, cu de astea. Știam cum să mă fac plăcut. Și a treia zi, fii atent aici, îi spun lui Romică Pașcu: „Bă, hai la cimitir, mergi cu mine la cimitir?” Și el îmi zice: „Mai stai un picuț.”, îmi zice Romică Pașcă: „Mai stai un picuț că să se îmbrace și Magda.” Eu mai stau o jumătate de oră, nevastă mea s-a îmbrăcat, era nervoasă, mă uit pe geam… Stam pe o stradă cu opt vile. Patru pe stânga, patru pe dreapta, închis așa. Și când mă uit, băi fraților, văd milițieni din cinci în cinci metri cu kalașnicoavele.

Robert Turcescu: – Veniseră să te aresteze 20 de inși?

Mitică Dragomir: – Domnule, peste 20 de inși… și bum bum bum în poartă și când mă uit Mircea Bucur, prietenul meu: „Dă drumul banditule că te împușcă eu.” Eu zic: „Bă, ești tâmpit? Cum să mă împuști, nebunule ce ești? Păi, fratele meu, cum?” El: „Bă, n-auzi? Te împuști dacă nu dai drumul.” M-am dus, am dat drumul. Au năvălit în casă, pe copil l-au îmbrâncit, i-a venit rău, era mic. A leșinat când i-a văzut pe ăia. Eu le-am zis „Bă, sunteți nebuni?! Sunt de al vostru. Acum câteva zile v-m ajutat pe toți. Ce aveți cu mine?”

Robert Turcescu: – Ei trecuseră de partea poporului.

Mitică Dragomir: – Niște escroci toți. Lipsă de caracter. M-au dus la poliție acolo și m-au băgat într-o cameră la etaj unde nu era nimic, nicio mobilă. Și m-au ținut acolo vreo 10, 12 ore. Mă rugam să mă ducă la toaletă și nu m-au dus. Și atunci am făcut acolo ca să se ducă lichidul (urina) pe holul lor, înțelegi? Ăia imediat au venit: „Ia uite ce ai făcut!” Eu zic: „Păi, bă, mânca-v-aș gura, ce aveți, bă, cu mine? Nici la toaletă nu mă duceți. N am făcut nimic. Că v-am promovat. Cei care sunteți aici sunteți promovați de mine, nebunilor.” Mi-au luat tot din casă.

Robert Turcescu: – Mie mi s-a părut fabulos episodul ăla. Vreau să-mi explici cum s-a întâmpla chestia asta. Căutau bijuteriile?

Mitică Dragomir: – Păi ăsta de era prietenul meu știa inelele nevestei mele, știa broșele nevestei mele, știa tot ăsta. Mircea Bucur, fii atent.

Robert Turcescu: – Dar le ascunse-și undeva.

Mitică Dragomir: – Da, în faldurile unei perdele. Noaptea, eu am mai cărat din marfă cu niște fini de ai mei.  Bă, dar fii atent aici. Au golit casa. Au lăsat numai scândurile. Spart tot. N-ai văzut în viața ta.

Robert Turcescu: – Le-au luat ei sau le-au depozit undeva?

Mitică Dragomir: – Au făcut proces verbal și spuneau: „broșe cu pietre albe” Nu spuneau că sunt briante, îți dai seama? „metal galben” Nu spunea că e aur. Era zăpada de 1 m și 18° afară. N-am s-o uit toată viața. M-au transportat de la Brașov la București într-o mașină… unde erau -50°, iar eu eram într-un pulover, fără haină pe mine, că nu m-au lăsat. Bă, am crezut că mor. Mă, știi cum eram? Înghețat. M-au dus la IGP, m-au băgat într-o celulă cu geamurile sparte și era gheața între 30 și 40 de cm în ea. Și m-au băgat acolo. De la Brașov am făcut vreo șapte ore, cred pentru că nu se putea circula, era zăpada mare. M-au dus la IGP, la beciul domnescul, unde erau toți mahării acolo.

Dragomir avea șansă să fugă în Turcia după Revoluția din 89, dar a refuzat

Mitică Dragomir a relatat și despre transferul său forțat de la Brașov la București, în condiții extreme, fără haine de iarnă, într-o perioadă cu temperaturi foarte scăzute și ninsori abundente. Ajuns la Inspectoratul General al Poliției, acesta a spus că a fost închis într-o celulă cu geamuri sparte și cu gheață pe podea, în așa-numitul „beci domnesc”, unde se aflau și alte personaje importante ale vremii, inclusiv Zoia Ceaușescu.

El a indicat că șefii de atunci ai arestului erau Tudor Stănică și colonelul Lupu și a povestit despre un conflict direct cu Stănică, pe care l-a acuzat că, înainte de Revoluție, ar fi beneficiat de bunuri luate de la el fără plată. Situația s-ar fi schimbat abia după intervenția unei femei aflate temporar într-o funcție de conducere, care ar fi atras atenția asupra condițiilor inumane de detenție.

La un moment dat, i s-a sugerat să fugă din țară cu banii pe care îi avea, însă a refuzat de teama represaliilor asupra familiei sale. El a precizat că sumele respective nu erau bani personali, ci fonduri ale clubului, provenite din activități comerciale, inclusiv din vânzarea de electronice, practici care, potrivit lui, erau comune în acea perioadă și folosite pentru susținerea cluburilor sportive.

Dan Andronic: – Cine era șeful acolo? Tudor Stănică sau cine era?

Mitică Dragomir: – Tudor Stănică. Tudor Stănică și cu colonelul Lupu.

Robert Turcescu: – Zoie Ceaușescu era tot acolo?

Mitică Dragomir: – Da. Dimineața am crezut că mor și am început să bat în ușă: bum bum bum bum. Vine Tudor Stănică cu o haită după el așa. Și eu spun: „Băi, ai ordin să mă omori aici în pușcărie?” Dar el: „Taci, hoțule!” Zic: „Băi, hoț ești tu că ai luat player de la mine, ai luat casete, filme, veneai și luai whisky de la mine și țigări fără să plătești nimic.” Era acolo o doamnă, acum este avocată, o pusese comandantă acolo și aia imediat a zis: „Stați, domnul Stănică, că nu se poate. Nu se poate să vă purtați așa. Ia uitați ce gheață e pe jos. Cum puteți să-l țineți aici în gheață?” Și i-am spus: „Băi, ori omoară, ori ia mă de aici că altfel spun tot ce știu despre voi.”

Bă, când a auzit asta, în joc de gleznă m-au scos și m-au dus undeva unde era parchet pe jos. Era cald,  dar era groaznic, îți dai seama. Ă, eu puteam să scap după câteva zile, dar eu ce făcusem? Nea Marin era șeful Poliției Capitale, îmi spune: „Mitică, ia banii și fugi în Turcia.” Eu: „Băi, nea Marine, păi mi-a murit copilul acum doi, trei ani de zile în urmă, îmi omoară ăștia familia. Bă, cum să plec cu banii? Dacă mă prind cu ei la graniță? Mă împușcă și mi ia banii. Nu plec. Trimite pe cineva ca să-i predau.” El: „Ce să-i predai? Ești nebun? Cine îți ia banii?” Eu aveam un dulap de bani, toate monezile lumii și îi spun: „Domnule, trimite revoluționari.”

Robert Turcescu: Unde erau banii? La club.

Mitică Dragomir: – La club, da. Erau banii negri ai clubului.

Robert Turcescu: – 2 milioane de dolari?

Mitică Dragomir: – Mulți! Aveam un sac de ruble.

Robert Turcescu: – De unde veneau banii ăștia?

Mitică Dragomir: – Vindeam playere. Nu erau banii mei, ai lui Mitică Dragomir, erau banii clubului.

Dan Andronic: – Adică se făcea bișniță pentru club?

Mitică Dragomir: – Sigur că da! Nu eram singurii care făceam.