EXCLUSIV Mirel Curea, despre Davos și absența lui Nicușor Dan: Eu și râd, dar sunt și foarte îngrijorat

EXCLUSIV Mirel Curea, despre Davos și absența lui Nicușor Dan: Eu și râd, dar sunt și foarte îngrijorat

SURSA FOTO: Captură YouTube

Publicat de Iulian Luca la 20 ianuarie 2026, 18:35

În timp ce la Davos se adună anual lideri politici și economici din toată lumea, România a ales să nu fie reprezentată de președintele țării. În podcastul „HAI România!”, Dan Andronic și Mirel Curea au comentat motivul invocat de consilierul prezidențial Marius Lazurca pentru faptul că Nicușor Dan nu merge la forum.

Motivul pentru care Nicușor Dan nu merge la Davos

Dan Andronic a spus că la Davos participă aproximativ 850 de lideri din zona economică, plus în jur de 400 de lideri politici, ONG-uri și alte organizații. În total, el a vorbit despre circa 1.200 de persoane, fără să mai pună la socoteală delegațiile extinse și echipele din jurul lor.

În acest context, jurnalistul a ironizat ideea că o eventuală delegație românească ar fi „aglomerat” și mai mult evenimentul. A amintit și numele mai multor persoane care ar fi putut însoți președintele, subliniind că explicația pentru neparticipare a venit de la consilierul prezidențial Marius Lazurca.

Andronic a reluat ideea transmisă public despre motivul pentru care Nicușor Dan nu merge la Davos, spunând că acesta nu vrea să se plimbe prin lume fără rost, în timp ce în țară sunt lucruri importante. Tot el a sugerat că, după o asemenea justificare, ar fi fost de așteptat să existe o reacție rapidă, inclusiv o posibilă demisie în decurs de 24 de ore.

Dan Andronic: Sunt 850 de lideri din zona economică și vreo 400 de lideri politici, ONG-uri și așa mai departe. Deci, cum vă spuneam, numai aceștia sunt vreo 1.200, iar dacă mai venea și Nicușor Dan cu Țoiu, cu Ivan, cu Burnete, îl lua și pe Lazurca ce făceau?

Vă dați seama că exploda Davosul. Plus că omul nu umblă „teleleu”, așa ne-a spus Consilierul Prezidențial, cel care era considerat un diplomat desăvârșit și care ne-a explicat care e motivul pentru care nu se duce Nicușor Dan la Davos. (…)

Deci ar fi trebuit să urmeze o demisie în 24 de ore pentru că, pe lângă faptul că Nicușor Dan este un om serios care nu umblă „teleleu” la Davos cum au umblat atâția alții, de la Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Adrian Năstase. Traian Băsescu nu cred că a fost.

Mirel Curea a spus că declarația a fost o greșeală gravă și a provocat îngrijorare

Mirel Curea a intervenit și a spus că o asemenea justificare nu este doar amuzantă, ci și îngrijorătoare. El a explicat că, dacă soarta țării depinde într-o oarecare măsură de astfel de persoane.

Curea a insistat că declarația este iresponsabilă și că nu poate fi făcută de cineva aflat într-o poziție sensibilă, mai ales pe o zonă care ține de securitate. El a mai spus că un astfel de mesaj ajunge rapid în atenția celorlalte state, pentru că toate țările au structuri care urmăresc astfel de poziționări și declarații oficiale.

Mirel Curea: Dacă soarta țării depinde într-o oarecare măsură de cetățenii aceștia ar fi doar de râs. Eu și râd, dar sunt și foarte îngrijorat. Asta este o declarație de o iresponsabilitate … Cum să faci o asemenea declarație? Sigur că declarația asta a lui a ajuns pe la toate cancelariile. Toate țările, au niște servicii de astea care cu asta se ocupă.

Dan Andronic a părut surprins și a spus că nu îl vede ca pe un om „bătut în cap”. Mirel Curea a continuat însă pe un ton tăios și a afirmat că doar cineva nepregătit poate formula public o asemenea motivare, mai ales într-un context internațional.

El a explicat ironic faptul că președintele României nu poate fi tratat ca un lider de scară de bloc, iar consilierul său pe securitate nu ar trebui să vorbească despre participarea la Davos ca despre o plimbare inutilă.

Dan Andronic: Dar nu pare un tip bătut în cap

Mirel Curea: Ba da. Este absolut bătut în cap. Doar un om grav bătut în cap poate să spună așa ceva. Eu am avut o postare ieri pe tema asta în care spun că Nicușor Dan este totuși președintele României, nu al unei asociații de locatari din bloc de garsoniere Confort 4, iar consilierul lui pe probleme de securitate, deci nu consilierul lui pe probleme de pictură, de benzi desenate, de desene animate, spune că nu se duce pentru că refuză și nu umblă „teleleu” prin lume. Știut fiind că la Davos se vor duc fel de fel de hahalere pe care e bine să le eviți ca să nu te compromiți.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.