EXCLUSIV Makaveli, candidatul „anti-sistem” de la Primăria Capitalei: E bună școala vieții, dar trebuie să mai și citești

Într-un nou episod al podcastului moderat de Dan Andronic, invitat este Makaveli, pe numele real Virgil Zidaru. Considerat de unii un fenomen al internetului, iar de alții un exponent al „anti-sistemului”, acum încearcă să pătrundă în politica mare. Discuția cu Andronic scoate la lumină fragmente din biografia lui și motivele pentru care vrea să ajungă la primăria Capitalei.

Revolta față de „înaltă societate” și motivul candidaturii

Întrebat să explice de ce a decis să candideze, Virgil Zidaru a spus că gestul său este unul de revoltă îndreptată către cei pe care îi numește „înaltă societate”, despre care crede că i-au ignorat mereu pe cei care provin din medii modeste.

El a afirmat că mulți oameni fără studii superioare sau fără resurse sunt priviți ca fiind lipsiți de valoare și a menționat că se referă la cei pe care îi consideră parte din „joasa speță”, categorie în care se include.

„Da, un gest de revoltă împotriva înaltei societăți. În primul rând care tot timpul nu au dat doi bani pe cei ca mine. Că asta a fost situația și au avut impresia că noi nu putem să facem nimic, să rezolvăm nimic, deși cred că am face mult mai mult că ei. Cei din joasa speța societății”, spune Virgil Zidaru.

Zidaru a adăugat că, din punctul lui de vedere, cei aflați la conducere îi percep pe oamenii simpli ca fiind „ai nimănui”, iar populația largă nu ar beneficia de sprijinul real al statului.

„Așa ne consideră ei, noi care nu avem atâtea facultăți și atâtea diplome, sute, mii de diplome. Știm foarte bine că cei de la conducere ne consideră ai nimănui. De fapt, poporul ăsta e al nimănui. 80% din el este al nimănui. Statul nu dă 2 lei”, spune acesta.

A simțit lipsa acestui sprijin încă din copilărie

Makaveli a povestit că a rămas fără părinți de la o vârstă fragedă și că a crescut în condiții foarte grele. El a relatat că a locuit perioade îndelungate în uscătoria unui bloc și în subsolul unei clădiri din Craiova, în cartierul Craiovița Nouă.

Mergea la școală din aceste spații improvizate și primea ajutor ocazional de la dirigintă și de la părinții colegilor, care îl mai sprijineau cu mâncare sau îl lăsau să se spele.

Zidaru a mai spus că, în toată perioada aceea, nu a primit sprijin material din partea statului, nici măcar un pachet de alimente sau o pătură pentru iarnă. A amintit că situații ca a lui nu erau izolate, estimând că zeci sau sute de mii de tineri au trecut prin experiențe asemănătoare.

„Eu am crescut, am avut ghinionul să rămân fără mamă, fără părinți și am crescut mult timp într-o uscătorie de bloc și într-un subsol. Fiind copil pe la 12 ani în Craiovița Nouă, Craiova. Și am mers la școală, de exemplu, în clasa 7-a și într-o optă mergeam de acolo, din subsol, din uscătorie.

Avea grijă și doamna dirigintă, îmi aducea mâncare la școală și părinții copiilor cu care eram prieteni. Mai mergeam, mă mai spălam pe la părinții copiilor. Și eu nu știu să fi venit statul să-mi fi dat vreun corn sau vreo pătură să pun pe mine iarna. Și ca mine, cred că au fost zeci de mii, sute de mii de tineri”, spune Makaveli.

De la „școala vieții” la poeziile lui Coșbuc

Discuția a ajuns și la educație. Andronic i-a spus, în glumă, că de multe ori cei care învață să se descurce în viață ajung să îi angajeze pe cei cu multe diplome. Zidaru a fost de acord că experiența de viață este importantă, dar a spus că nu este suficientă.

El a explicat că a încercat să compenseze lipsa sprijinului cu multă autodisciplină și că, în perioada petrecută în uscătorie, obișnuia să citească.

Makaveli a povestit că a fost, în acei ani, un mare admirator al lui George Coșbuc. Spunea că, în lipsa altor activități, lectura era o evadare și îi alimenta imaginația, ajutându-l să treacă mai ușor peste dificultățile zilnice.

„E bună școala vieții, dar trebuie să mai și citești, trebuie să te mai și informezi, trebuie să mai și studiezi niște chestii, că nu poți doar așa cu școala vieții. Citeam acolo în uscătorie, când eram mic, eram fan Coșbuc. Nici nu aveai ce să faci în vremea aia, 98, 99, 2000, 2001. Îmi plăcea să citesc, adică îmi făceam niște filme din poeziile lui Coșbuc.”