Nicușor Dan: Haideţi să-i dăm primarului general banii şi autoritatea de a semna pe urbanism

Nicușor Dan a adăugat că dorește ca referendumul de la sfârșitul anului trecut să fie implementat. De asemenea, Dan a precizat că nu consideră că eșecul lui Cătălin Drulă reprezintă o înfrângere personală, subliniind că o adevărată înfrângere ar fi ca România să nu mai fie primită în Europa.

Președintele a fost întrebat despre așteptările pe care le are de la noul primar general al Capitalei și despre modul în care comentează analiza unor analiști bucureșteni care consideră rezultatele drept o înfrângere pentru el.

”Cu titlu general, eu cred că şi dumneavoastră, media, şi românii investesc foarte multă energie în momentul alegerilor, momente care sunt emoţionale şi mult mai puţină energie în a urmări. De fapt, democraţia este realizarea mandatului de către aleşi, mandatul pe care l-au dat oamenii prin vot şi e mai important mandatul decât votul. Dar, spunând asta, o înfrângere pentru mine ar însemna să nu ne mai primească nimeni în Europa, sau să nu intrăm în OSCE sau fel de fel de lucruri, nicidecum ce se întâmplă la nişte alegeri locale în Bucureşti”, a spus preşedintele Nicuşor Dan.

Acesta a subliniat că Ciprian Ciucu are un mandat și că problemele Bucureștiului sunt de natură structurală, „deoarece, timp de 25 de ani, Primăria Capitalei nu a beneficiat de finanțare adecvată și nu a putut investi în mari proiecte de infrastructură, iar banii au fost cheltuiți pe diverse lucruri la nivelul sectoarelor, precum parcuri mici, garduri, flori sau borduri”.

”Eu, aşa cum m-am pronunţat deja, vreau ca acel referendum de la sfârşitul anului trecut, să fie pus în practică, astfel încât primarul Bucureştiului să aibă toată puterea pe care i-o dă un vot. Bucureştienii au zis că vrem să fie domnul Ciucu, foarte bine, haideţi să-i dăm primarului general banii şi autoritatea de a semna pe urbanism, pentru ca să gestioneze oraşul ăsta”, a mai spus şeful statului.

Nicuşor Dan, reacție după ce Ciucu a spus că ar fi votat cu Ana Ciceală

Președintele Nicușor Dan a fost întrebat la Paris cu cine a votat la alegerile pentru Primăria Capitalei, după ce Ciprian Ciucu, noul primar ales, afirmase în seara scrutinului că, potrivit informațiilor primite de la persoane apropiate președintelui, Dan ar fi votat cu Ana Ciceală.

”În orice meserie ai, când deschizi gura trebuie să te şi bazezi pe ce vorbeşti. Cam asta e singurul comentariu pe care pot să-l fac”, a comentat Nicuşor Dan.

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, câștigător al alegerilor pentru Primăria Capitalei, a declarat că a auzit din anturajul președintelui că acesta ar fi votat cu Ana Ciceală la scrutinul de duminică. Ciucu a precizat însă că nu poate confirma această informație și că menționarea ei a fost o scăpare.

”Nu pot verifica informaţia. Cred că deja am greşit că am spus acest lucru şi vreau să repar acest lucru, acum. Când greşesc, o să observaţi în comportamentul meu de acum înainte, pot să recunosc”, a mai spus Ciucu, în seara alegerilor.