EXCLUSIV. Înfrângerea USR-ului în București are un impact politic pe măsură. Adrian Severin: Aici este cea mai mare grupare neomarxistă
SURSĂ FOTO: YouTube/HAI România - Dan Andronic și Adrian Severin au dezbătut alegerile pentru Primăria Capitalei
Luni, 8 decembrie, platforma „HAI România!” a devenit scena unei dezbateri tăioase, găzduită de jurnalistul Dan Andronic. Invitatul ediției este Adrian Severin, fost ministru de Externe și europarlamentar, o voce cunoscută pentru analizele sale pragmatice asupra relațiilor internaționale și a scenei politice interne.
Dan Andronic și Adrian Severin au dezbătut alegerile pentru Primăria Capitalei într-o nouă ediție a podcastului „Contrapunct”. Tema nu este privită doar din perspectiva administrării orașului, ci și ca un indicator al direcției politice a țării.
Adrian Severin spune că scrutinul din București a fost realizat în urma unei lovituri de stat
Adrian Severin a analizat în cadrul podcastului de pe canalul de YouTube „HAI România!” strategiile partidelor mari, într-un context în care bucureștenii oscilează între promisiunile electorale și dificultățile administrative. Bucureștiul generează aproximativ un sfert din PIB-ul României, iar câștigarea primăriei este considerată adesea o etapă decisivă pentru viitoare candidaturi la alegerile prezidențiale sau pentru consolidarea poziției în interiorul coaliției de guvernare.
„Eu am văzut foarte multe comentarii, inclusiv comentariile dumneavoastră la cald și altele, toate sunt interesante, toate sunt logice. De aceea aș introduce un element mai puțin comentat și observat și ca să folosesc chiar formula dumneavoastră, cred că aceste alegeri au fost decise de Donald Trump și nu de Călin Georgescu. Pentru că, în primul rând, alegerile în România aproape că nu mai conteaza, adica cuvantul alegeri este impropriu folosit. Alegerile sunt un procedeu democratic, ori la noi Constituția este suspendată. Noi am făcut acest exercițiu în siajul unei lovituri de stat care nu este încheiată, care nu e reparată. Prin urmare, urma să iasă cine trebuia să iasă.
Sigur că între timp s-au luat măsuri ca să nu se mai ajungă la o situație atât de încurcată încât să fie necesară o nouă anulare a votului, dar votul nu contează. Este clar, ni s-a zis că nu contează, ni s-a demonstrat că nu contează, ce să mai mă uit la toate jocurile de aici. Însă, pot spune următorul lucru. În Europa, de peste ocean, vine un val extraordinar de mare, la care tartorii din România trebuie să se adapteze. Deci, dincolo de faptul că toți își doresc puterea, toți își doresc să se țină de scaun, toți își doresc să fie pe acolo, pe undeva, sau cel puțin să nu fie la pușcărie, pentru că pentru unii a nu fi la guvernare înseamnă a fi la închisoare. Deci, n-are rost să dăm nume pentru că au fost deja date, nu le păstrăm secrete, numai ca să nu pierdem timpul cu ele. Aici ne trebuie o adaptare. Adaptarea însemna trimiterea la plimbare a USR-ului (n.red. de la guvernare) prin niște pași”, a explicat fost ministru în cadrul podcastului.
Valoarea simbolică a ceea ce se întâmplă în București are un impact politic pe măsură
De asemenea, Adrian Severin a subliniat un alt aspect foarte important. Potrivit fostului ministru, valoarea simbolică a ceea ce se întâmplă în București este extrem de mare și are un impact politic pe măsură, în contextul în care „fieful USR-ului este aici, în București”.
„Primul pas care era de făcut era acesta cu scrutinul sau cum să-l numesc, cu procedura aceasta electorală pentru municipiul București. (…) Așa cum ați spus și dumneavoastră, au spus și alții, valoarea simbolică a ceea ce se întâmplă în București este extrem de mare și are un impact politic pe măsură. Mai mult decât atât, pentru USR simbolul este, cum să spun, ridicat la cub, nu la pătrat, pentru că fieful USR-ului este aici, în București. Aici este cea mai mare grupare, în mod obiectiv, neomarxistă, neobolșevică, numiți-o cum vreți, soroșistă. Știți? Cred că suntem de acord că Bucureștiul este baza pentru această miștare”, a completat Adrian Severin.
Întreaga ediție a podcastului poate fi urmărită aici.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





