EXCLUSIV Egiptul se pregătește pentru inaugurarea Marelui Muzeu Egiptean. Data de 1 noiembrie va aduce la Cairo lideri din întreaga lume

EXCLUSIV Egiptul se pregătește pentru inaugurarea Marelui Muzeu Egiptean. Data de 1 noiembrie va aduce la Cairo lideri din întreaga lume

SURSA FOTO: Nour El Refai

Publicat de Ramona-Sandrina Ilie la 24 octombrie 2025, 21:55

Egiptul va inaugura pe 1 noiembrie 2025 Marele Muzeu Egiptean (GEM), cel mai mare muzeu arheologic din lume, amplasat lângă platoul Giza. Evenimentul, la care vor participa delegații din zeci de țări, marchează finalul unui proiect de peste două decenii, devenit simbol al renașterii culturale și turistice a Egiptului. Autoritățile au declarat că inaugurarea trebuie să reflecte „statura globală” a instituției, un reper arhitectural și științific pentru întreaga regiune.

Marele Muzeu Egiptean, un proiect de amploare națională și intenațională

Marele Muzeu Egiptean, situat la poalele piramidelor din Giza, este considerat cel mai mare muzeu arheologic din lume dedicat unei singure civilizații. Proiectul a fost conceput la începutul anilor 2000, cu o investiție totală estimată la peste 1 miliard de dolari, finanțată din fonduri guvernamentale egiptene și prin sprijin internațional, în special din partea Japoniei.

Construcția complexului, cu o suprafață de aproximativ 480.000 de metri pătrați, a durat mai bine de 20 de ani și a implicat o echipă internațională de arhitecți, cercetători și conservatori.

Proiectul a fost semnat de biroul Heneghan Peng Architects, fiind proiectat să se alinieze geometric cu Marea Piramidă a lui Keops, un detaliu arhitectural simbolic ce leagă trecutul de prezent.

Colecția muzeului va include peste 100.000 de artefacte, dintre care aproximativ 5.000 de piese din tezaurul lui Tutankhamon, expuse pentru prima dată în întregime. Expunerea completă, inclusiv celebra mască de aur a faraonului, este programată pentru 4 noiembrie 2025, la 103 ani de la descoperirea mormântului de către arheologul britanic Howard Carter.

GEM a primit premii internaționale înainte de inaugurare

Deși inaugurarea oficială urmează abia în 2025, muzeul a fost deja recunoscut la nivel global pentru standardele sale arhitecturale și ecologice. În timpul fazei de testare, începută în octombrie 2024, GEM a primit trei distincții internaționale majore.

Primul a fost Premiul Internațional Versailles, acordat de UNESCO la Paris, care a inclus GEM printre cele mai frumoase muzee din lume pentru anul 2024, datorită modului în care îmbină patrimoniul local cu eficiența ecologică și impactul pozitiv asupra mediului.

Tot în 2024, muzeul a câștigat premiul „Best Project” la nivel global în cadrul galei FIDIC Users Awards, desfășurată la Londra, devenind primul proiect egiptean premiat de această organizație.

În plus, a obținut certificarea internațională EDGE Advance pentru clădiri verzi, acordată de International Finance Corporation (IFC), parte a Grupului Băncii Mondiale — titlu care îl consacră drept primul muzeu verde din Africa și Orientul Mijlociu.

Odată cu apropierea inaugurării, muzeul a lansat și un nou site oficial

Odată cu apropierea inaugurării, muzeul a lansat și un nou site oficial – visit-gem.com – care oferă o experiență digitală imersivă sub motto-ul „o civilizație în mișcare”. Platforma, bilingvă și intuitivă, include opt secțiuni principale – de la „Visit” și „Collection” până la „Mixed Reality Experience” și „Research” – și propune o combinație între turism, educație și cercetare.

Ramses II
SURSA PHOTO: Karim Osama

Prin intermediul modulelor de realitate augmentată (AR) și realitate virtuală (VR), vizitatorii pot explora digital temple, morminte și artefacte reconstruite tridimensional, într-o formă menită să aducă patrimoniul egiptean mai aproape de publicul global.

Site-ul include și secțiunea „GEM Experience”, care prezintă ofertele culturale și de relaxare din cadrul complexului: restaurante tematice, magazine de suveniruri artizanale și grădini cu plante inspirate din flora Egiptului antic, precum lotusul, papirusul și acacia.

Tot aici va funcționa Centrul de Educație și Inovare, destinat elevilor și studenților, cu programe axate pe legătura dintre patrimoniu, știință și creativitate.

Marele Muzeu Egiptean, o inaugurare de anvergură internațională

Ceremonia oficială de inaugurare este stabilită pentru 1 noiembrie 2025, iar guvernul egiptean o descrie drept un „eveniment excepțional”, menit să marcheze rolul Egiptului ca punte între trecutul antic și lumea contemporană.

Evenimentul va fi prin invitație și va reuni delegații, lideri și oficiali din întreaga lume – inclusiv din România – pentru a marca momentul istoric. După ceremonie, muzeul va fi deschis publicului larg.

GEM, fațada și interiorul
SURSA FOTO: Nour El Refai

Pregătirile pentru această inaugurare au fost coordonate de mai multe ministere, inclusiv cel al Turismului și Antichităților, Ministerul Apărării și cel al Transporturilor, cu accent pe siguranță, logistică, trafic și amenajarea zonei. Autoritățile au cerut o execuție „fără cusur” a tuturor detaliilor, de la decor la fluxul de acces al invitaților.

În cadrul unei ședințe la Cairo, președintele Abdel Fattah el-Sisi a cerut ca deschiderea muzeului să reflecte „standardul global al instituției”, insistând ca „fiecare detaliu — de la peisajul din jur până la organizare — să fie impecabil”.

Alături de premierul Mostafa Madbouly și ministrul Sherif Fathy, el a revizuit planurile finale privind logistica, transportul și amenajarea spațiilor exterioare.

Pregătiri logistice și infrastructură de susținere

Pentru a gestiona fluxul de invitați și vizitatori, autoritățile egiptene au accelerat mai multe proiecte de infrastructură în jurul complexului muzeal. Potrivit presei egiptene, lucrările la drumul înelului mare al orașului Cairo (Greater Cairo Ring Road) au fost intensificate, asigurând conexiuni rapide între centrul capitalei și zona Giza.

În paralel, sistemul de transport rapid BRT (Bus Rapid Transit), cu 48 de stații planificate, a intrat în faza de testare, urmând să deservească traseele principale care duc spre muzeu. Autoritățile egiptene consideră această rețea esențială pentru gestionarea traficului în perioada inaugurării.

GEM, vedere piramide
SURSA FOTO: GEM

Aeroportul Sphinx, aflat la doar 12 kilometri de Platoul Giza și de muzeu, a fost inspectat în detaliu, fiind desemnat poarta principală de acces pentru delegațiile internaționale.

Totodată, a fost verificată și „Promenada turistică”, care va conecta direct muzeul de piramide, oferind un traseu pietonal modern și un cadru spectaculos pentru procesiunile oficiale.

Premierul Mostafa Madbouly a efectuat personal mai multe vizite de lucru pentru a verifica stadiul acestor proiecte, subliniind importanța respectării termenelor înainte de 1 noiembrie.

Mostafa Madbouly vizitează lucrările la GEM
SURSA FOTO: Arhivă, Ramona-Sandrina Ilie

O nouă eră pentru turismul egiptean

În contextul unei industrii turistice care contribuie cu aproape 9% la PIB-ul Egiptului, autoritățile estimează că Marele Muzeu Egiptean va deveni una dintre principalele atracții ale țării, cu aproximativ 15.000 de vizitatori pe zi, de aproape trei ori mai mult decât media vechiului muzeu din Piața Tahrir. În total, se estimează peste cinci milioane de vizitatori anual.

Premierul Madbouly a declarat recent că deschiderea GEM „marchează o etapă esențială în strategia de relansare a turismului cultural și o reafirmare a identității Egiptului ca centru mondial al civilizației”.

La rândul său, ministrul Sherif Fathy a menționat că muzeul „va oferi o experiență complet nouă, care îmbină patrimoniul, educația și inovația”.

Informații articol
Despre autor
Ramona-Sandrina Ilie

Sunt jurnalist cu peste 18 ani de experiență în presa scrisă și online, specializată în realizarea de interviuri, reportaje și articole de actualitate. De-a lungul carierei, am colaborat cu mai multe redacții și publicații, printre care Orient Românesc, Termene.ro, Elita României, Timpul, Moldova Invest, Curentul Internațional, Revista Timpul, Webcultura, Lumina, Vrancea Media și platforma lui Stelian Tănase. Am abordat o gamă variată de subiecte - de la economie, politică și business până la cultură, educație și teme sociale -, punând accent pe documentarea riguroasă și pe prezentarea clară și echilibrată a informației. Pe lângă activitatea jurnalistică, am participat la evenimente culturale și editoriale naționale și internaționale, am realizat interviuri cu personalități din diverse domenii și am dezvoltat proiecte editoriale, educaționale și culturale proprii. Sunt autor și coautor al mai multor cărți de poezie și proză, precum și al unor proiecte de documentare rezultate în urma cercetării de teren, a experienței directe și a interesului constant pentru istorie, cultură și societate. Motto de viață: „Cum realizăm imposibilul? Cu entuziasm!” – Paulo Coelho

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.