Părinții se întreabă adesea: „Cum ne putem proteja copiii de dependența de ecrane, fără să transformăm fiecare moment într-un conflict?” Sorana Mocanu, psiholog clinician, psihoterapeut și expert în sănătate mintală la „Narada”, ne arată că soluția nu este interdicția totală, ci construirea unor rutine clare și realiste. De la reguli simple pentru somn și spații fără telefoane, la diferențierea consumului pasiv de cel creativ, fiecare decizie mică contează.
Interviul oferit pentru Capital.ro ne oferă exemple concrete și strategii care funcționează în viața de zi cu zi, pentru părinți și copii deopotrivă.
Ce pot face concret părinții, în viața de zi cu zi, pentru a reduce efectele negative ale ecranelor fără să transforme totul într-un conflict permanent? Reguli simple, rutine, exemple personale, alternative realiste
Sorana Mocanu, psiholog clinician, psihoterapeut și expert în sănătate mintală: – Cred că primul lucru pe care trebuie să îl clarificăm este că ecranele nu devin o problemă pentru că există, ci pentru că ajung să ocupe spațiul pe care ar trebui să îl ocupe alte experiențe esențiale pentru dezvoltare: somn, mișcare, conversație, plictiseală creativă, contact real. De aceea, soluția nu este interdicția totală, ci reașezarea lor într-un cadru sănătos și previzibil.
Concret, părinții pot începe prin a crea ancore zilnice clare. Nu telefonul este primul lucru dimineața și nu ecranul este ultimul lucru înainte de somn. Creierul copilului are nevoie de o perioadă de dezactivare pentru a intra în somn profund. Dacă ultimul stimul este un flux rapid de imagini, comparații și emoții intense, corpul rămâne activat. De aceea, o regulă simplă precum fără ecrane cu o oră înainte de culcare poate avea un impact major asupra somnului și dispoziției.
La fel de important este spațiul fizic. Dormitorul fără telefon nu este o pedeapsă, ci o protecție. Noaptea este momentul în care tentația verificării notificărilor crește, iar autocontrolul scade. Un copil care adoarme la 23:30 pentru că a stat pe telefon nu va avea aceeași capacitate de concentrare a doua zi. Mulți părinți observă iritabilitate și lipsă de energie fără să facă legătura directă cu rutina digitală de seară.
Un alt pas concret este diferențierea între consum pasiv și utilizare activă. A crea ceva – un proiect video, un colaj, un text – implică procese cognitive diferite față de derularea automată a conținutului. În conversațiile cu părinții, îi încurajez să pună o întrebare simplă: Ai creat ceva sau doar ai consumat? Nu pentru a judeca, ci pentru a muta atenția spre calitatea experienței digitale.
Reducerea conflictului depinde foarte mult de ton și de model. Dacă părintele cere limitarea ecranelor, dar este permanent pe telefon, mesajul devine contradictoriu. Copiii nu reacționează la discursuri, ci la coerență. Un adult care spune: „Îmi închid telefonul acum ca să te ascult” transmite mai mult decât orice regulă impusă.
Un instrument extrem de eficient este contractul negociat înainte de tensiune. Nu în momentul în care copilul deja stă de două ore pe telefon, ci într-un moment calm. Se stabilesc împreună: cât timp este rezonabil, în ce intervale, ce se întâmplă dacă regula nu este respectată. Când copilul participă la stabilirea cadrului, percepe regula ca fiind mai justă și are o probabilitate mai mare să o respecte.
La fel de important este să vorbim despre emoțiile din spatele utilizării. De multe ori, telefonul nu este doar divertisment, ci reglare emoțională. Copilul intră online când este plictisit, anxios, respins sau obosit. Dacă părintele intervine doar pe comportament (Lasă telefonul!) fără să abordeze emoția (Cum te simți acum?), conflictul va reapărea sub altă formă. O întrebare precum Ce ai simțit când ai postat și nu ai primit reacții? deschide un dialog despre validare și stima de sine, nu doar despre timp petrecut pe ecran.
Alternativele trebuie să fie reale, nu idealizate. Nu toți copiii vor dori brusc să citească o oră. Dar o plimbare scurtă zilnică, un joc de societate o dată pe săptămână sau o cină fără telefoane pot deveni ritualuri stabile. Creierul copilului are nevoie de experiențe repetitive, previzibile, care oferă conexiune și siguranță. Când aceste ritualuri există, dependența de stimularea digitală scade natural.
În final, obiectivul nu este să avem copii fără ecrane, ci copii care știu să se oprească. Autoreglarea nu se construiește prin control extern permanent, ci prin limite clare, repetate calm, prin conversații și prin model personal consecvent. Conflictul apare atunci când regula este haotică sau când adultul oscilează între permisivitate și interdicție bruscă. Consecvența liniștită este mult mai eficientă decât lupta.
Reducerea efectelor negative ale ecranelor nu înseamnă eliminarea lor din viața copilului, ci învățarea unei relații sănătoase cu ele. Iar această relație se construiește zilnic, prin mici decizii repetate, nu prin intervenții dramatice.
Cum funcționează, mai exact, programul „Nu tot ce zboară se mănâncă” în școli?
Sorana Mocanu, psiholog clinician, psihoterapeut și expert în sănătate mintală: – Ce fac elevii diferit după ce participă la el? Exemple practice de exerciții sau schimbări de comportament observate.
Programul Extra Lab Skills for the Future, susținut prin campania „Nu tot ce zboară se mănâncă”, se desfășoară în prezent în 10 școli și implică aproximativ 100 de elevi, fiind un proces educațional practic prin care aceștia învață să gândească critic și să navigheze responsabil în mediul digital.
Nu este o lecție teoretică despre fake news, ci un proiect pe termen mai lung: elevii lucrează în echipe, participa la workshopuri despre diferența dintre fapte și opinii, manipularea emoțională și responsabilitatea online, iar apoi creează propriul conținut media pe teme relevante pentru ei și colegii lor.
Ca exemplu concret, o echipă poate alege tema frica de note și stresul înainte de examene. Elevii discută mai întâi ce îi stresează pe colegi și ce situații apar frecvent înainte de teste. Apoi caută informații sigure- statistici, studii despre cauzele anxietății și metodele recomandate de specialiști pentru a o gestiona sau pentru a învăța mai eficient. În urma cercetării, construiesc un mesaj clar, argumentat: explică problema, prezintă dovezi și concluzii și propun soluții practice pentru colegi. Produsul final poate fi un videoclip scurt, un poster digital sau un podcast ușor de înțeles și atractiv pentru întreaga școală si publicul larg.
O altă temă poate fi folosirea telefoanelor care distrag de la învățare. Elevii observă cât timp pierd colegii pe telefoane în timpul orelor și cum afectează asta concentrarea. Ei discută datele colectate, cauta studii si date recente pe acest subiect, pot realiza chiar interviuri cu colegii și creează un produs digital, poster sau video, cu recomandări pentru folosirea responsabilă a telefonului sau un apel la acțiune, cum ar fi un challenge prin care telefoanele să fie predate la intrarea în școală. Profesorii mentori le oferă feedback pe claritatea mesajului și respectarea regulilor de etică digitală, iar elevii fac ajustările necesare înainte de a publica și promova materialul responsabil. Exemplele menționate sunt doar cu caracter orientativ, pentru ca un principiu al proiectului este ca elevii să își aleagă temele.
Programul prinde viață prin activități concrete de la teorie la practică: elevii analizează postări virale pentru a identifica manipularea, compară titluri clickbait cu informația reală, creează videoclipuri sau afișe care explică cum verifici o informație și discută cu colegii despre felul în care circulă zvonurile online. Astfel, devin creatori de conținut responsabil care întărește mesajul campaniei: „Nu tot ce zboară se mănâncă”.
După participare, elevii devin consumatori activi de informație: verifică știrile din mai multe surse, observă titlurile înșelătoare, disting între dovezi și opinii și își pun întrebări înainte de a da „share”. În echipă, învață să își asume roluri, să își susțină ideile cu argumente și să accepte feedback constructiv. Prin colaborarea și crearea de conținut în echipă, își exersează rezistența la frustrare, acceptarea ideilor celorlalți și scopul comun, simțind că vocea lor contează și mesajul lor este relevant.
Programul vine cu provocări pentru profesori, care trebuie să se adapteze și să vorbească o limbă comună cu elevii atunci când vine vorba de digital sau AI. Totuși, obiectivul este ca, la final, în cele zece școli în care se derulează proiectul, să rămână un exercițiu permanent de stimulare și dezvoltare a gândirii critice. În contextul discuțiilor recente despre accesul copiilor la rețelele sociale, proiectul pleacă de la premisa că nu interzicerea este solutia, ci informarea, conștientizarea și oferirea de alternative.
Extra Lab urmărește să-i apropie pe elevi unii de alții, să îi învețe să discute deschis pe teme de interes, să creeze împreună și să devină vocea generațiilor lor, nu una a dependenților de ecrane, ci a celor care știu să folosească informația și rețelele sociale în mod responsabil. Mai mult, elevii învață să vadă beneficiile lucrului în echipă și cum pot influența, informa și motiva pozitiv mediul școlar și pe colegii lor.
Dacă ar fi să transmiteți un singur mesaj părinților și profesorilor care simt că au pierdut controlul în fața tehnologiei, care ar fi acela?
Sorana Mocanu, psiholog clinician, psihoterapeut și expert în sănătate mintală: – Cred că aș vrea să le transmit următorul lucru: nu ați pierdut controlul, sunteți doar pe un teritoriu nou, pentru care nimeni nu ne-a pregătit complet. Tehnologia s-a schimbat mai repede decât ritmul în care am învățat noi, ca adulți, să o înțelegem, iar sentimentul de neputință vine, de multe ori, nu din faptul că „am pierdut copiii”, ci din faptul că încercăm să folosim instrumente vechi pentru o realitate nouă.
Controlul nu înseamnă supraveghere totală, nu înseamnă parole verificate zilnic sau interdicții radicale care explodează la prima confruntare. Controlul real înseamnă relație. Un copil care vorbește despre ce vede online, despre ce simte când postează, despre ce îl sperie sau îl atrage, este un copil încă în relație. Iar relația este cel mai puternic factor de protecție pe care îl avem. Ceea ce putem face, ca părinți și profesori nu este să scoatem complet copiii din online, ci să îi ajutăm să își construiască instrumente interne: autoreglare, discernământ, gândire critică, toleranță la frustrare.
Acestea nu se dezvoltă într-o zi și nu se dezvoltă printr-o singură regulă, ci prin consecvență calmă. Dacă simțiți că ați pierdut controlul, primul pas nu este să strângeți mai tare șurubul interdicțiilor, ci să vă apropiați mai mult de copil, să puneți întrebări înainte să puneți limite, să ascultați înainte să corectați. Copiii nu au nevoie de adulți perfecți care să știe tehnologie sau să aibă toate răspunsurile la orice, au nevoie ca noi să fim prezenți, iar prezența consecventă, chiar imperfectă, cântărește mai mult decât orice aplicație de control parental.
