Din cuprinsul articolului

Gelu Voican Voiculescu confirmă plecarea agenților sovietici în 1990

Într-o ediție specială a „Evenimentului Istoric” de pe canalul de YouTube „HAI România!”, Gelu Voican Voiculescu, una dintre figurile cheie ale evenimentelor din decembrie 1989, ne oferă o mărturie despre momentele care au schimbat soarta României. De la confirmarea prezenței trupelor speciale sovietice (Spetsnaz) pe teritoriul țării, până la formarea FSN, Voiculescu scoate la lumină fațete necunoscute ale istoriei recente.

În această ediție specială, Voiculescu ne povestește cum a asistat personal la plecarea garniturilor de tren cu agenți sovietici în 1990, ne explică numărul de morți (862) înregistrați după fuga lui Nicolae Ceaușescu și cine se face vinovat de haosul creat și ne dezvăluie, totodată, cum a ajuns „un grup de necunoscuți” să conducă țara și care a fost rolul real al generalilor Stănculescu și Gușă.

Voiculescu a susținut că infernul comunist nu putea fi reformat și că ideea unei „reformări” a sistemului era, la acel moment, o iluzie întreținută inclusiv la Moscova. El a explicat că Silviu Brucan nu a fost primit de Mihail Gorbaciov, așa cum s-a afirmat ulterior, ci doar de un reprezentant al structurilor Partidului Comunist Sovietic responsabile cu relațiile cu „partidele prietene”. Potrivit lui Voiculescu, mesajul transmis lui Brucan ar fi fost acela că schimbările pot fi făcute, dar fără a fi atins principiul partidului unic.

În acest context, Voiculescu a afirmat că primul gest al noii puteri a fost tocmai renunțarea la partidul unic și trecerea la pluripartidism, moment în care Brucan nu ar mai fi avut posibilitatea să se opună. El a subliniat că nu s-a dorit o demonizare a membrilor de partid sau a ideii de comunism, pentru a nu provoca reacții de teamă sau rezistență, mai ales în condițiile în care Ceaușescu nu ar fi avut o doctrină proprie și nici susținători fanatici dispuși să lupte până la capăt pentru el.

Voiculescu: – Domnul Andronic, infernul nu poate fi reformat.

Andronic: – Așa este.

Voiculescu: – Chiar dacă Brucan mințea că a fost primit de Gorbaciov… Gorbaciov care a negat chestia asta, dar a fost primit la MC de un  reprezentant al forului care se ocupa de legăturile cu partidele prietene. Deci, în cadrul partidului bolșevic era un secretar, ceva, care răspundea de partidele prietene.

Andronic: – Nu uitați că Brucan fusese coleg la Washington cu Anatoly Dobrynin, fostul ambasador, cel mai longeviv ambasador al URSS-ului la Washington, care la acel moment făcea parte din structura CC al PCUS. El se ocupa de relații internaționale. Brucan l-a sunat de la New York pe Dobrynin când s-a dus la Moscova.

Voiculescu: – Da, dar Brucan a venit din Anglia la Viena și a fost preluat acolo și dus la Moscova fără să i se pună vreun semn de pașaport și așa mai departe și l-au adus tot așa. Ei bine, atunci când a fost acolo, acel reprezentant al legăturilor cu partidele prieteni i-a spus: „Faceți ce știți, dar nu vă atingeți de partidul unic.”

Andronic: – Da, pentru că încă exista iluzia reformării sistemului.

Gelu Voican Voiculescu afirmă că Partidul Comunist Român și partidele de după 1990 s-au construit pe oportunism, nu pe doctrină ideologică

Voiculescu a reamintit că Partidul Comunist Român fusese inițial o structură marginală, impusă cu sprijinul Armatei Roșii, și că ulterior s-a consolidat mai degrabă prin oportunism decât prin convingeri ideologice. În opinia sa, același tip de oportunism a caracterizat și construcția partidelor politice după 1990, inclusiv pe cei care s-au strâns în jurul lui Ion Iliescu, fără a avea o doctrină social-democrată clară.

Voiculescu: – Primul lucru pe care l-am făcut noi a fost exact să începem cu renunțarea la… să trecem la pluripartidism și așa mai departe. Brucan n-a mai putut să zică nimic atunci. A fost oarecare discuție, dar eram prea mulți și prea radicali. Ei bine, ne-am abținut de la a ataca ideea de comunism și membrii de partid comuniști, nu știu ce, ca să nu-i îngrijorăm, pentru că ei știam că nu erau niște fanatici. De altfel, trebuie să vă spun și faptul că Ceaușescu n-a avut o doctrină. Nu a existat un ceaușism care să aibă niște fanatici dispuși să lupte până la moarte pentru el. (…) Dar nu uitați că comunismul a fost adus de armata sovietică. Partidul comunist având 800 de membri și mulți în închisori. Până în 1000. Păi și atunce exista o forță comunistă în România? Nu.

Andronic: – Ea s-a construit ulterior.

Voiculescu: – Da, dar tot din niște oportuniști.

Andronic: – Dar vi se pare că după 1990 partidele s-au construit altfel?

Voiculescu: – Nu, nu.

Andronic: – Cei care au venit lângă Ion Iliescu credeți că aveau chiar o doctrină social democrată?

Voiculescu: – Nu.

Andronic: – Păi, despre asta e vorba. Politica presupune o doză mare de oportunism.

Voiculescu: – S-au și pretat la „Nu spune social democrat, ci democrat socială.” pentru că era partidul lui Cunescu care venea în succesiunea Partidului Real Social Democrat al lui Titel Petrescu.

Gelu Voican Voiculescu susține că Revoluția din 1989 a pornit de la revolta muncitorilor din Timișoara, nu de la Tőkés

Referindu-se la natura evenimentelor din decembrie 1989, Voiculescu a respins ideea că declanșarea acestora ar fi pornit de la cazul pastorului László Tőkés, considerându-l doar un pretext. El a afirmat că adevărata cauză a fost explozia de nemulțumire și exasperare a muncitorilor din marile uzine din Timișoara. Totuși, a admis că revolta nu a avut o extindere națională uniformă, deși au existat mișcări și în alte orașe precum Lugoj, Reșița sau Oradea.

În privința rolului Armatei, Voiculescu a declarat că a fost martor direct al momentelor-cheie din 22 decembrie și a contestat teza potrivit căreia generalul Victor Stănculescu i-ar fi „predat” puterea lui Ion Iliescu. El a susținut că Iliescu nu a fost chemat la Ministerul Apărării, ci că l-a contactat personal pe Stănculescu, iar întâlnirea nu a fost o surpriză pentru acesta.

Voiculescu a descris haosul instituțional din conducerea Armatei, arătând că existau mai mulți prim-adjuncți ai ministrului Apărării, o situație pe care a catalogat-o drept un simulacru de organizare. În opinia sa, adevăratul succesor al generalului Vasile Milea ar fi trebuit să fie șeful Statului Major, generalul Ștefan Gușă, care însă a ales să rămână în sediul Comitetului Central alături de șeful Securității, Iulian Vlad. Această coabitare ar fi contribuit, paradoxal, la evitarea unor confruntări armate majore între Armată și Securitate, pe fondul confuziilor și dezinformărilor din acele zile.

Andronic: – Haideți să revenim puțin la ideea de revoluție că aice vreau să… aș vrea să punctez ceva că: n-a fost o revoluție pură și vă spun de ce. În primul rând,  vorbim de momentul de declanșare a ceea ce s-a întâmplat în decembrie ’89 pleacă de la pastorul Tokes. Da?

Voiculescu: – Nu pleacă de la ăla, a fost un pretext. Pleacă de la explozia de nemulțumire și de exasperare a celor de la uzinele alea din Timișoara.

Andronic: – Cred că lucrurile astea s-ar fi putut întâmpla și la Iași, că știți că au mai încercat, s-a mai încercat o variantă la Iași. A fost Spartachiada și s-a închis repede discuția acolo pe revoluție.

Voiculescu: – Urma să fie o mare adunare în piața Unirii acolo și Securitate care știa totul a reușit să blocheze și să… Au fost arestați șase conducători și așa mai departe.

Andronic: – Vorbim de evenimentele de la Timișoara, de revolta de la Timișoara, revolta timișorenilor, doar a timișorenilor, pentru că ea nu se extinde în alte orașe.

Voiculescu: – Da, dar dacă luați manifestul timișorenilor, e un manifest revoluționar.

Andronic: – Așa este. Da. Ceea ce vreau să vă spun, la câtă istorie știu eu, o revoluție este întotdeauna precedată, dar întotdeauna inevitabil de o schimbare de mentalitate la nivel de masă. Dacă ar fi existat această schimbare de mentalitate, oameni care ar fi vrut într-adevăr să schimbe parcursul societății, n-ar fi existat numai Timișoara. Vorbim de revolta de la Timișoara, vorbim de reacția armatei care produce ceea ce produce la Timișoara…

Voiculescu: – Da, dar uitați Lugojul, uitați Reșița, uitați Oradea.

Andronic: – Nu avem Brașov. Eu vă dau niște orașe din România în care nu s-a întâmplat nimic. Dacă ar fi existat acest butoi de pulbere prezent în toate orașele, ar fi izbucnit. Eu asta încerc să vă spun. Ceea ce a făcut armata acolo și cu Securitatea, că n-au făcut singuri până la urmă, ei erau mai mulți, ca să zic așa. Chiar am recitit zilele trecute cartea de interviu a lui Virgil Măgureanu cu Alex Mihai Stoenescu, pentru că amândoi știu fiecare o altă față. Nu vreau să spun că unul sau altul are dreptate. Chiar și evenimente pe care le trăiesc doi oameni în același timp sunt văzute diferit. Este absolut normal. Acolo se vorbește foarte clar de modul în care armata a preluat puterea și i-a dat-o lui Ion Iliescu. Este este teza lui Stănculescu, care a spus la un moment dat public că regretă că i-a dat puterea lui Ion Iliescu. Deci, eu nu cred că a fost o revoluție la modul absolut…

Gelu Voican Voiculescu acuză că generalul Stănculescu a acționat ca ministru al Apărării fără numire oficială

În ceea ce-l privește pe generalul Stănculescu, Voiculescu a afirmat că acesta s-ar fi comportat ca ministru al Apărării fără a fi numit oficial și că ar fi indus în eroare opinia publică în legătură cu ordinele date Armatei. Potrivit lui, retragerea trupelor în cazărmi nu a fost decisă de Stănculescu, ci de Ilie Ceaușescu, care ar fi mizat pe fraternizarea Armatei cu manifestanții, lucru care s-a și întâmplat.

Declarațiile lui Gelu Voican Voiculescu readuc în prim-plan controversele legate de caracterul Revoluției din 1989, de rolul real al Armatei și de modul în care un „grup de necunoscuți”, așa cum îl descrie el, a ajuns să preia conducerea României în haosul creat după fuga lui Nicolae Ceaușescu.

Voiculescu: – Am fost martor ocular. Eram un pas înapoi, Stănculescu ne-a ieșit în cale pe scările urcând către cabinetul defunctului Milea și a dus mâna la chipiu și asta a însemnat predarea puterii?

Andronic: – Nu. În momentul în care l-a chemat pe Iliescu la Ministerul Apărării Naționale, atunci a fost.

Voiculescu: – Dar nu l-a chemat. Iliescu din casa Scântei, înainte să plece acasă de la Hegeduș din birou, pe telefonul scurt 262 care mi l-a dat și mie Stănculescu în 22 și am fost foarte mirat că am și eu un număr… Nici nu știam cum că există astea. A sunat la Stănculescu. Deci, nu l-a chemat. N-a fost o surpriză pentru Stănculescu, că Stănculescu era doar șeful departamentului de înzestrare a armatei. În momentul ăla noi trăim situații de un ridicul grotesc. Aveam trei prim-adjuncți ai ministrul Apărării. Ori noțiunea de prim-adjunct e că primul e unic. De drept era Șeful Statului Major în ierarhia militară.

Ilie Ceaușescu, care era cu Direcția Superioară Politică a Armatei, frate, normal că a fost și el făcut prim-adjunct. Iar Stănculescu, care se ducea în străinătate să vândă armament și așa mai departe, a spus: „Domnule, pot să mă duc numai cu gradul de general.” Și atunci i-au dat și lui prim-adjunct al Apărării Naționale. Dar toate astea sunt niște simulacre pentru că adevăratul prim-adjunct a fost Șeful de Stat Major. Dar din nu știu ce motive, Ștefan Gușă, în loc să stea la cabinetul Șefului de Stat Major, unde avea șeful de operațiune, avea toate pârghiile, a stat în CC, alături de Iulian Vlad.

Sigur că momentul ăla a fost benefic, a fost fast, pentru că fiecare vorbea pe alte circuite, li se spuneau din partea cealaltă tot felul de minciuni și dezinformări, iar ei uitându-se unul la altul își șopteau și se întrebau ce e adevărat și în felul ăsta s-au evitat foarte multe tentative de a încăiera armata cu trupele de Securitate pentru faptul că au fost împreună acolo. Dar repet, singurul care putea fi succesorul lui Milea a fost Ștefan Gușă. Mai mult, cercetările au stabilit că Stănculescu, care într-adevăr din pragul ușii, Ceaușescu i-a spus: „Stănculescule, armata să și facă datoria.” Asta nu înseamnă că l-a numit decât subînțeles ministrul în locul lui Milea. Stănculescu a luat o așa și s-a comportat ca atare și a mințit cu 25 de minute. A spus că el a ordonat retragerea în cazări și oprirea…

Andronic: – Păi, venea o coloană de blindate spre București.

Voiculescu: – Trei. Au intrat în suburbii. Lucrul ăsta l-a făcut Ilie Ceaușescu la ora 10 fără 5 minute.. El a ordonat, având convingerea că armata va fraterniza cu revoluționarii, ceea ce s-a și întâmplat. El era acoperit de un ordină 37, nota telefonică 37 pe care a dat-o în jurul orei 11:00 și acolo spunea: „Armata ascultă comanda. Comanda e la comanda comandantului suprem.” sau „Armata respectă ordinele comandantului suprem.”, dar pe de altă parte nu comandantul suprem a ordonat retragerea și el s-a substituit și a făcut acest lucru.