28 ianuarie 1990, ziua în care postdecembrismul românesc s-a fracturat
Duminica de 28 ianuarie 1990 a marcat un moment critic în istoria României post-revoluționare, când tensiunile dintre Frontul Salvării Naționale (FSN) și partidele istorice reînființate (PNȚ-CD, PNL) au ieșit la suprafață cu o claritate dureroasă. Această zi a dezvăluit fisurile profunde ale Revoluției și a prefigurat turbulențele politice care urmau să definească anii ’90, notează jurnalistul Dan Andronic într-un nou articol publicat pe Evz.ro.
Conflictul a început să se contureze încă din 23 ianuarie, când Ion Iliescu a anunțat că FSN va participa la alegerile din 20 mai, contrar promisiunii inițiale de a rămâne o structură provizorie. Ca reacție, opoziția a inițiat un protest legal, obținând autorizația oficială de la Primăria Capitalei, pentru a-și exprima nemulțumirea față de candidatura FSN.
Dimineața zilei de 28 ianuarie, câteva sute de muncitori s-au adunat în zona Banu Manta, reprezentând principalele platforme industriale ale Bucureștiului. Provenind de la unități precum I.M.G.B., I.C.T.B., Grivița Roșie sau Electroaparataj, aceștia afișau pancarte care combinau mândria revoluționară cu respingerea partidelor istorice: „Frontul s-a născut sub gloanțe”, „Nu străinii!”, „Republica și 23 sunt alături de F.S.N.”.
Discursurile susținute atât de muncitori, cât și de personalități culturale, consolidau ideea că FSN era singura garanție a stabilității sociale și economice. Pentru mulți muncitori, partidele istorice reprezentau o amenințare externă. Cornelia Matei, muncitoare și mamă a trei copii, reflecta frica concretă a clasei muncitoare:
„Ne-am crescut copiii în frig, fără hrană… Nu vrem ca cei care au stat la căldură în străinătate să vină acum și să ne dea lecții”.
Piața Victoriei, considerată ”epicentrul” tensiunilor
Pe la prânz, Piața Victoriei a devenit scena principală a confruntării. Susținătorii FSN s-au adunat pe partea stângă, protejați de cordoane de ordine, scandând „Nu ne vindem țara!”. Coloanele opoziției au intrat pe partea dreaptă, cu pancarte ce atacau direct legitimitatea noii puteri: „F.S.N. = P.C.R.”, „Ieri Ceaușescu, azi Iliescu!”, „Alegeri fără Front!”. Discursurile liderilor opoziției subliniau continuitatea vechilor structuri comuniste și cereau retragerea FSN din competiția electorală pentru a garanta alegeri libere.
Deși atmosfera era încă pașnică, tensiunea era palpabilă. Protestatarii opoziției au folosit gesturi simbolice, precum genoflexiunile la strigătul „Comuniștii în picioare!”, pentru a sublinia diferența de atitudine față de trecut și prezent.
Pe măsură ce ziua a avansat spre seară, Piața Victoriei a fost scena escaladării violenței. Grupuri înarmate au înlocuit discuția democratică cu intimidarea liderilor istorici și a intelectualilor. Minerii aduși din Târgu Jiu și Rovinari au participat la aceste acțiuni, prefigurând ceea ce ulterior va fi denumit mineriada.
Televiziunea Română, controlată de FSN, a impus o cenzură subtilă, refuzând să transmită imagini de la protestele opoziției sub pretextul „ceții”, ceea ce a contribuit la consolidarea narațiunilor manipulative și la dezinformarea publicului.
„De-o parte a mesei erau Ion Iliescu, Petre Roman, iar în spatele lor se plimbau Dan Iosif, Ion Cârciumaru şi Cazimir Ionescu. De cealaltă parte a mesei erau Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, Călin Popescu-Tăriceanu, Dinu Patriciu, Sergiu Cunescu, Dudu Ionescu, Ion Raţiu, Liviu Petrina, Iftene Pop, Gavrilă Copil, Avramescu de la PSDR şi lângă el eram eu. În timpul discuţiilor, pe uşă se tot intra şi ieşea.
M-am uitat să văd cine este în cealaltă cameră, fiind plasat în partea stângă a mesei rotunde, aproape de cei de la FSN, şi l-am văzut pe Silviu Brucan, care probabil că le dădea indicaţii.
Din această perioadă a rămas expresia celebră a lui Ion Iliescu, care s-a adresat Seniorului folosind un limbaj suburban: «Dar nu ne puneţi sula-n coaste, dom’le Coposu cu propuneri pe care să le acceptăm necondiţionat!»“, îşi aminteşte Ion Andrei Gherasim în Adevărul.
Libertatea câștigată în decembrie 1989 nu a fost suficientă pentru a uni societatea românească
Această duminică a demonstrat că libertatea câștigată în decembrie 1989 nu a fost suficientă pentru a uni societatea românească. Diviziunile sociale, frica de „străini” și manipularea maselor au devenit trăsături definitorii ale primilor ani de democrație.
Decizia FSN de a candida și victoria lui Ion Iliescu în alegerile din mai 1990 s-au conturat într-un context de neîncredere, manipulare și tensiune ideologică, trasând direcțiile conflictuale care aveau să marcheze întreaga decadă.
Articolul complet poate fi citit AICI.
