EXCLUSIV. Ce se întâmplă cu noua lege a salarizării. Florin Manole dezvăluie detaliile din spatele noilor grile
SURSA FOTO: Dreamstime -bani
Noua lege a salarizării, tema analizată, joi, în cadrul podcastului Picătura de business. Emisiunea realizată de jurnalistul Radu Preda este un proiect de referință pentru capital.ro, evz.ro și canalul de YouTube Hai România. Invitatul special al acestei ediții a fost fostul ministru al Muncii, Florin Manole, care a explicat în detaliu modul în care a fost analizată, structurată și redactată această inițiativă legislativă extrem de așteptată de toți angajații din sectorul public.
Acordul politic și traseul parlamentar al proiectului
În cadrul discuției, fostul demnitar a subliniat importanța consensului politic actual pentru susținerea acestui proiect de lege, punctând totodată că forma finală va suferi ajustări în urma dezbaterilor publice programate pentru perioada următoare.
„Avem un acord politic pe niște principii. Ele sunt deocamdată respectate. Acordul este în continuare și el respectat. Asta apropo de conținutul legii. În finalul procedurii acesteia de transparență și după toate dezbaterile publice din zilele următoare, săptămânile următoare, cu siguranță că vor apărea multe amendamente, multe diferențe.
Cu siguranță unele vor fi tehnice. Un proiect de lege când întrunește din nou consensul celor patru partide, atunci îl vom depune în Parlament ca parlamentari. Mai mulți parlamentari de la fiecare partid. N-am stabilit încă acum dacă doi, dacă trei, dacă cinci, dar e o chestiune”, a afirmat fostul demnitar.
De ce a fost necesară modificarea vechii legislații
Fostul ministru al Muncii a realizat și o scurtă retrospectivă, explicând momentele în care vechea legislație, deși inițial evaluată pozitiv, a început să își piardă coerența din cauza numeroaselor intervenții ulterioare. Procesul de reevaluare a început deja de o bună perioadă de timp.
„Demersurile pentru partea de bază a legii au început în urmă cu trei ani, atunci când s-a făcut o ierarhizare a funcțiilor. De fapt, cred că ar trebui să începem și mai devreme.
Legea din 2017 era bună. Era bună după evaluări naționale și internaționale. După 300 de modificări, grilele au luat-o razna, nu mai semănau. Ce-ar fi fost în 2025 cu ce-a fost în 2017”, a mai precizat Florin Manole.
Criteriile tehnice din spatele noilor grile de salarizare
Pentru a pune la punct detaliile complexe ale proiectului, a existat un grup de lucru dedicat, constituit în urmă cu câțiva ani. Scopul principal a fost eliminarea factorului politic și a subiectivismului din stabilirea veniturilor, punându-se accent exclusiv pe criterii profesionale obiective.
„Deci e motivul pentru care erau necesare niște corecturi tehnice. În rearanjarea grilelor, rearanjare, ținând cont de ce? De complexitatea muncii, de nivelul de studii, de vechime, de tot felul de criterii obiective, tehnice, nimic subiectiv, nimic politic sau partinic.
Ei bine, această conversație, acest grup de lucru pentru rearanjarea grilelor a început să funcționeze de câțiva ani, au fost niște consultări pe principi al legii cu sindicatele, cu ministerele.
Deci s-au făcut niște pași încă de atunci. Încă de atunci, consultantul pentru acest proiect era oficial asumat conform PNRR-ului – Banca Mondială. Banca Mondială, care evident că avea o perspectivă strict tehnică”, a mai explicat invitatul lui Radu Preda.
Rolul Băncii Mondiale și diferența dintre decizia politică și cea tehnică
Un aspect esențial în elaborarea noului cadru legislativ îl reprezintă consultanța oferită de specialiștii internaționali. Banca Mondială, instituție cu o vastă experiență în reformele salariale din Europa de Est, colaborează strâns cu specialiștii de la Ministerul Muncii. Florin Manole a oferit ca exemplu o decizie din trecut, explicând cum deciziile politice strategice pot modifica prioritățile pur tehnice.
„De exemplu, a fost o decizie politică, bună, dar a fost o decizie politică ca în 2017 să crească atât de consistent salariile medicilor. A fost o decizie politică. Tehnic, dacă am fi respectat niște grile, poate medicii ar fi fost mai jos. Dar atunci am zis, ca guvern, ca țară, până la urmă, să oprim exodul medicilor.
O prioritate. Bun. E bine, dând la o parte genul acesta de opinii subiective, fie ele și argumentate, Banca Mondială, care a făcut foarte multe legi ale salarizării în mai tot Estul Europei și în Croația, care nu e chiar în Est, are în continuare specialiștii din Direcția de Salarizare ai Ministerului Muncii”, a conchis fostul ministru în cadrul podcastului de pe canalul Hai România.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





