Ce înseamnă, de fapt, să fii dat în judecată? Este începutul unei proceduri sau o condamnare? Cum se poate apăra cineva fără experiență juridică și mai ales ce drepturi are o persoană cu venituri mici?
În cadrul unui interviu acordat pentru Capital.ro, Vlad Mureșan, avocat în cadrul societății „Buju Stanciu & Asociații”, ne explică clar, pas cu pas, cum funcționează procesul civil: de la primirea citației și drepturile esențiale ale pârâtului, la modalitățile de apărare, colectarea probelor și mecanismele de ajutor public judiciar.
Ce înseamnă, de fapt, să fii dat în judecată? Este o condamnare sau doar începutul unei proceduri? Ce drepturi are cineva cu venituri mici?
Vlad Mureșan, avocat în cadrul societății „Buju Stanciu & Asociații”: A fi „dat în judecată” nu înseamnă că ai fost deja condamnat sau că cineva a stabilit că ești vinovat. Înseamnă doar că o altă persoană – fie ea persoană fizică, firmă sau instituție – a ales să își ducă pretențiile în fața unei instanțe. Este începutul unei proceduri, nu finalul ei. Judecătorul nu pornește de la premisa că reclamantul are dreptate, ci trebuie să asculte ambele părți și să decidă abia după ce vede probele.
În momentul în care primești o citație, primul lucru pe care trebuie să îl faci este să înțelegi pentru ce ești chemat în instanță: cine te dă în judecată, ce îți cere concret, în ce calitate ești chemat (pârât, intervenient etc.). Dacă nu ai primit odată cu citația și o copie a cererii de chemare în judecată, o poți solicita de la instanță. Fără să știi exact ce se cere de la tine, e imposibil să te aperi.
În procesul civil ai mai multe drepturi esențiale: să îți spui punctul de vedere în scris (prin întâmpinare) și oral, la termenul de judecată; să propui probe (documente, martori, expertize); să fii asistat sau reprezentat de un avocat; să ceri amânarea procesului pentru a-ți pregăti apărarea; să ataci hotărârea instanței prin apel, în termenul prevăzut de lege.
Pentru cei cu venituri mici există un instrument foarte important, despre care se vorbește prea puțin: ajutorul public judiciar, reglementat prin OUG nr. 51/2008. Statul poate acoperi, total sau parțial, costurile cu avocatul, taxele judiciare de timbru, expertizele sau executorul judecătoresc, dacă veniturile pe membru de familie sunt sub anumite praguri raportate la salariul minim sau dacă altfel costurile procesului ar bloca efectiv accesul la justiție.
A fi dat în judecată nu înseamnă că ai pierdut. De multe ori, ceea ce face diferența nu este „cine are dreptate în abstract”, ci cine știe să își folosească drepturile și să reacționeze la timp.
Cum se poate apăra corect și fără panică, într-un proces civil simplu (de exemplu, pentru jigniri), un român obișnuit?
Vlad Mureșan, avocat în cadrul societății „Buju Stanciu & Asociații”: În conflictele legate de jigniri sau atingeri aduse reputației, primul reflex este adesea unul emoțional: supărare, dorință de revanșă, replici agresive. Din păcate, exact aceste reacții – mesaje la nervi, postări pe Facebook, replici dure în scris – ajung de multe ori probe în dosar împotriva persoanei vizate. De aceea, primul sfat este foarte simplu: respiri adânc, nu răspunzi la nervi, nu scrii la furie.
Din punct de vedere juridic, într-un proces legat de jigniri sau pretinsă defăimare, judecătorul se uită la câteva elemente-cheie: ce s-a spus exact, în ce context, în fața cui, sub formă de afirmație de fapt („X a furat”, „Y este corupt”) sau opinie („eu cred că este incompetent”), dacă era vorba de o chestiune de interes public sau strict de viață privată și care a fost impactul asupra reputației persoanei. Nu orice vorbă urâtă înseamnă, automat, răspundere civilă.
O apărare corectă începe cu strângerea probelor: capturi de ecran, conversații, mesaje, martori care au fost de față și pot descrie contextul real al discuției. Dacă ceea ce ai spus este adevărat și poți dovedi acest lucru, adevărul poate fi o linie de apărare foarte puternică. Dacă realizăm că am greșit, o scuză sinceră, o clarificare publică sau o rectificare pot ajuta atât la dezamorsarea conflictului, cât și la reducerea sau chiar evitarea pretențiilor.
Nu în ultimul rând, chiar și într-un litigiu aparent „mic”, este util să vorbești cu un avocat, măcar pentru a te ajuta să structurezi răspunsul în instanță.
Cum se pot evita costurile mari și obține asistență juridică gratuită?
Vlad Mureșan, avocat în cadrul societății „Buju Stanciu & Asociații”: Costurile unui proces civil nu înseamnă doar onorariul avocatului. Vorbim și de taxele judiciare de timbru, de eventuale expertize (tehnice, financiare, topografice etc.) și, uneori, de cheltuieli cu executorul judecătoresc. Toate acestea pot deveni descurajante pentru o persoană cu venituri modeste, dacă nu știe că există mecanisme de protecție.
Primul astfel mecanism este ajutorul public judiciar (OUG nr. 51/2008). El poate acoperi: onorariul avocatului, taxa de timbru, onorariile experților sau ale executorilor, integral sau parțial, în funcție de veniturile solicitantului și de costurile estimate ale procesului. Cererea se face printr-un formular simplu, însoțit de acte de venit, și se depune la instanță. Cererea în sine este scutită de taxă de timbru.
Al doilea mecanism, complementar, este cel din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, care permite instanței să acorde scutire, reducere, eșalonare sau amânare la plata taxei de timbru, tot în funcție de situația materială a persoanei. Cu alte cuvinte, chiar dacă nu îndeplinești exact condițiile pentru ajutor public judiciar, poți totuși cere să nu plătești dintr-odată o taxă mare.
Pentru a evita costurile mari, recomand de fiecare dată să fie explorate și variantele amiabile: discuții directe, mediere, tranzacții. Un acord negociat la timp costă, de regulă, mult mai puțin decât un proces lung, cu expertize și mai multe căi de atac.
Din experiența dvs., în câte cazuri oamenii pierd doar pentru că nu știu ce să facă?
Vlad Mureșan, avocat în cadrul societății „Buju Stanciu & Asociații”: Nu există statistici oficiale care să spună „x% dintre procese se pierd din cauza necunoașterii legii”, dar din practică pot să spun că, în foarte multe dosare, oamenii nu pierd pentru că nu ar avea dreptate în esență, ci pentru că nu respectă regulile procedurale.
Situațiile se repetă: pârâtul nu depune întâmpinare în termen, deși citația îi atrage atenția explicit asupra acestui lucru; nu aduce probele la timp sau nu le aduce deloc, convins că „judecătorul vede el că am dreptate”; nu plătește taxa de timbru la timp și cererea îi este anulată; nu formulează apel în termen, deși este nemulțumit de hotărâre. Toate acestea nu au legătură cu „moralitatea” cauzei, ci cu modul în care funcționează procedura civilă.
Aș sintetiza astfel: foarte multe procese se pierd nu din lipsă de dreptate, ci din lipsă de reacție. De aceea insist să le spun oamenilor: citiți citația, respectați termenele, cereți ajutor; nu lăsați lucrurile să „meargă de la sine”, pentru că în instanță asta înseamnă, de fapt, să mergeți pe pilot automat spre o hotărâre nefavorabilă.
Ce drepturi are o persoană când primește o citație? Are dreptul la avocat chiar dacă nu își permite unul? Ce se întâmplă dacă nu se prezintă la proces?
Vlad Mureșan, avocat în cadrul societății „Buju Stanciu & Asociații”: Când primești o citație, ai dreptul să știi exact pentru ce ești chemat în instanță. Citația trebuie să îți spună data, ora, sala, instanța și, în mare, ce cauză se judecă. În plus, ai dreptul să primești sau să obții o copie a cererii de chemare în judecată, cu toate anexele ei, pentru a vedea concret ce ți se impută.
Chiar dacă nu îți permiți un avocat, ai în continuare dreptul la asistență juridică. Diferența față de penal este că, în procesele civile, avocatul nu este desemnat automat, ci trebuie să ceri ajutor public judiciar în condițiile OUG nr. 51/2008. Practic, îi spui instanței: „Nu am resurse să plătesc aceste costuri, dar vreau să îmi pot apăra drepturile”, iar instanța verifică veniturile și decide dacă statul acoperă, integral sau parțial, cheltuielile cu avocatul, taxele, expertizele.
Dacă ești citat legal și nu te prezinți, instanța poate judeca procesul în lipsa ta. Judecătorul se va uita la ce a depus reclamantul și, eventual, la apărările pe care le-ai trimis în scris. Nu există o regulă care să spună că, dacă nu vii, pierzi automat, dar în mod evident îți reduci dramatic șansele, pentru că nu poți răspunde la ceea ce se întâmplă la termen. În plus, poți ajunge să fii obligat la plata cheltuielilor de judecată ale celeilalte părți, fără să fi spus măcar o dată, în fața instanței, cum vezi tu lucrurile.
Dacă ai un motiv serios pentru care nu poți veni – boală, deplasare în altă localitate, imposibilitatea obiectivă de a lipsi de la serviciu – este important să anunți instanța din timp și să ceri amânarea sau judecarea în lipsă. Cel mai periculos lucru este să ignori citația.
Poate fi condamnat cineva doar pentru că nu a știut ce să spună sau nu a avut avocat?
Vlad Mureșan, avocat în cadrul societății „Buju Stanciu & Asociații”: În civil, nu vorbim de „condamnare” în sens penal – nu discutăm despre pedeapsă cu închisoarea –, dar putem vorbi de consecințe foarte serioase: pierderea unei sume de bani, obligarea la plata unor daune, obligarea să faci sau să nu mai faci ceva (demolare, mutarea unui gard, încetarea unei activități), pierderea unui bun sau a unui drept.
Teoretic, lipsa avocatului nu ar trebui să ducă, prin ea însăși, la pierderea procesului. Judecătorul are obligația să asigure egalitatea armelor și dreptul la apărare al ambelor părți, să explice pe scurt ce urmează să se întâmple în ședință și să nu sancționeze un justițiabil doar pentru că nu cunoaște limbajul juridic.
Practic însă, dacă nu știi ce drepturi ai, nu știi ce excepții procedurale poți invoca, nu știi ce probe sunt relevante și când trebuie aduse, îți reduci, fără discuție, șansele de reușită. Nu pentru că judecătorul „ține cu cine are avocat”, ci pentru că procesul civil are reguli tehnice, iar cine nu le folosește pleacă din start cu un dezavantaj.
Mesajul corect, cred, este acesta: nu pierzi procesul doar pentru că ești sărac sau nu ai avocat, dar poți să-l pierzi dacă nu ceri ajutor și nu folosești instrumentele pe care ți le dă legea. Ajutorul public judiciar și consultanța gratuită există tocmai pentru a reduce acest decalaj.
Ce înseamnă un proces de „defăimare”?
Vlad Mureșan, avocat în cadrul societății „Buju Stanciu & Asociații”: În prezent, în România, defăimarea este tratată în principal ca un litigiu civil: persoana care consideră că i-a fost lezată reputația poate cere instanței să constate că i-a fost încălcat dreptul la demnitate sau imagine, să oprească răspândirea afirmațiilor, să oblige pârâtul la dezmințiri sau scuze publice și la plata de daune morale.
Judecătorul nu se uită doar la cuvintele izolate, ci la contextul complet: ce s-a spus, în ce împrejurări, în fața cui, dacă afirmațiile au fost prezentate ca fapte (de tipul „X a furat”) sau ca opinii („mi se pare că X este incompetent”), dacă există interes public, dacă persoana vizată este o persoană publică sau nu și ce impact real au avut afirmațiile asupra reputației sale.
Nu orice critică este defăimare. Libertatea de exprimare protejează inclusiv opinii dure, chiar incomode, mai ales când vorbim despre chestiuni de interes public sau despre persoane cu funcții importante. Dar libertatea de exprimare nu acoperă minciunile grave prezentate ca adevăr despre viața personală, profesională sau integritatea unui om.
Sfatul meu este simplu: înainte să publici un atac la adresa cuiva, întreabă-te dacă ceea ce spui este adevărat, dacă poți dovedi acest lucru și dacă este cu adevărat necesar să fie spus public, nu doar la nervi. Altfel, nu riști doar un proces, ci și să rănești gratuit reputația cuiva.
