Nu se poate primi alocație din două țări simultan
Avocatul Claudiu Filipoiu a detaliat pentru Capital.ro toate regulile, criteriile de prioritate, procedurile de suspendare și reluare a plății, dar și situațiile în care se acordă alocația diferențială.
Regulamentele europene stabilesc un principiu de bază: pentru același copil, alocația poate fi plătită doar de un singur stat membru. Mecanismul a fost creat pentru a evita dubla finanțare și pentru a armoniza sistemele de securitate socială.
Potrivit avocatului, regulamentul (CE) nr. 883/2004 prevede că prestațiile familiale sunt acordate de un singur stat membru, în baza unor reguli de prioritate, pentru a evita dubla finanțare. Astfel, dacă un părinte lucrează în Spania, iar copilul locuiește în România, alocația va fi plătită doar de una dintre cele două țări, conform criteriilor stabilite la nivelul Uniunii Europene.
„Da, este adevărat, nu se poate primi alocație de stat pentru același copil din două țări simultan.
Potrivit regulilor de coordonare a sistemelor de securitate socială din Uniunea Europeană (aplicabile așadar și în contextul României, ca stat membru), alocațiile pentru copii se acordă de un singur stat membru competent, pe baza unor reguli de prioritate stricte, pentru a evita dubla finanțare.
Prezentând istoric cum s-a ajuns la această regulă, trebuie să precizăm că Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului privind coordonarea sistemelor de securitate socială a instituit reguli clare în acest sens, în baza unor principii afirmate în prealabil în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, de exemplu principiul asimilării prestațiilor, veniturilor și faptelor, care presupune tratarea egală a situațiilor transfrontaliere cu cele pur naționale în coordonarea sistemelor de securitate socială UE.S-a stabilit însă de către statele membre că acest principiu nu ar trebui să interfereze cu principiul cumulării perioadelor de asigurare, de încadrare în muncă, de activitate independentă sau de rezidență, și astfel s-a concluzionat că perioadele realizate în temeiul legislației unui alt stat membru trebuie așadar să fie luate în considerare doar prin aplicarea principiului cumulării perioadelor.
Cu toate acestea, s-a stabilit și că pe baza proporționalității, este necesar să se asigure ca principiul asimilării faptelor sau evenimentelor să nu conducă la cumulul unor prestații de același tip pentru aceeași perioadă.
Prin urmare, cu titlu de exemplu, în cazul unui părinte care lucrează în Spania, copilul locuind cu celălalt părinte în România, alocația copilului va fi primită doar de la una dintre cele două țări membre UE.” ne-a spus avocatul Claudiu Filipoiu.
Regulamentele europene aplicabile
Statul care plătește alocația se stabilește prin două acte normative europene complementare: unul stabilește principiile, celălalt – procedurile administrative.
„Actul normativ european principal care stabilește țara competentă pentru plata alocației este Regulamentul (CE) nr. 883/2004, în timp ce Regulamentul (CE) nr. 987/2009 (de punere în aplicare a Regulamentului nr. 883/2004) cuprinde procedurile administrative pentru aplicarea regulilor de competență.
În acest context precizăm și că cele 2 acte normative se aplică și în ceea ce privește statele SEE (Islanda, Liechtenstein și Norvegia) și Elveția” a mai precizat avocatul Filipoiu.
Cum se stabilește țara competentă
Specialistul a arătat că, potrivit articolului 68 din Regulamentul (CE) nr. 883/2004, țara care plătește alocația se stabilește în funcție de locul de muncă al părinților și de reședința copilului.
Astfel, dacă doar un părinte lucrează în străinătate, acel stat este cel care acordă prestația. Dacă ambii părinți lucrează în țări diferite, alocația se plătește de statul unde locuiește copilul, iar celălalt stat poate plăti diferența. În cazurile mai complexe, prioritatea revine țării cu alocația mai mare.
„Art. 68 din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 stabilește reguli clare pentru a evita dubla plată și a determina țara competentă prioritar:
– prioritatea bazată pe locul de activitate profesională (locul de muncă al părintelui): de ex., dacă un părinte lucrează în Spania, iar celălalt părinte se află cu copilul în România (fără să lucreze, de ex. fiind șomer sau pensionar ori fără activitate), Spania este țara care va plăti alocația copilului; dacă însă ambii părinți lucrează, dar în țări diferite, se trece la criteriul următor;
– criteriul reședinței copilului, în cazul în care ambii părinți desfășoară activități profesionale (salariate sau independente) în state membre diferite, dar doar cu condiția ca unul dintre părinți să desfășoare activitatea profesională acolo unde este reședința copilului; de ex., în cazul în care un părinte lucrează în Spania, iar celălalt, la care se află copilul, lucrează în România, alocația va fi plătită de statul român; în acest caz, Spania devine stat subsidiar și poate plăti diferența, dacă alocația sa este mai mare;
– alte criterii, aplicabile în alte cazuri (de ex., în cazul în care un părinte lucrează în Spania, celălalt în Italia, iar copilul se află în România, se trece la criteriul subsidiar următor: alocația este plătită de țara unde alocația este cea mai mare).”
Ce se întâmplă cu alocația din România când părintele lucrează legal în străinătate
Părintele care pleacă la muncă într-un alt stat UE trebuie să anunțe autoritățile din România. Suspendarea nu se face automat.
„Dacă un părinte începe să lucreze legal într-un alt stat membru al UE, plata alocației din România nu se suspendă automat, ci doar după o procedură de notificare și coordonare între instituțiile naționale implicate. Conform art. 7 alin. (1) din Legea privind alocaţia de stat pentru copii nr. 61/1993, persoanele căror li se face plata alocației de stat pentru copii sunt obligate să comunice orice schimbare în privința componenței familiei sau a domiciliului/reședinței care poate determina încetarea sau modificarea acordării drepturilor de alocație de stat pentru copii, în termen de cel mult 15 zile de la apariția acesteia, inclusiv situația în care cetățenii români își stabilesc rezidența în altă țară împreună cu copiii lor.
Așadar, părintele trebuie să anunțe AJPIS despre începerea activității în UE în termen de 15 zile. În lipsa acestei notificări, plata din România poate continua, cu riscul obligării ulterioare a părintelui la rambursare și chiar antrenării răspunderii acestuia.”
Când se acordă alocația diferențială
În anumite situații, se poate primi diferența dintre cuantumul alocației din România și cel din statul unde părintele lucrează, dacă acolo prestația este mai mare.
„Alocația diferențială se acordă doar dacă familia are dreptul la alocație din cel puțin două state membre, iar nivelul alocației din țara primară (cea care plătește alocația) este inferior celui din țara secundară. Determinarea țărilor primare/secundare se face pe baza criteriilor de prioritate arătate anterior (locul de muncă al părintelui, reședința copilului etc.).
Într-un exemplu concret, dacă un părinte lucrează în Germania, iar celălalt lucrează și locuiește împreună cu copilul în România, alocația este plătită de statul român (criteriul reședinței copilului, în cazul în care ambii părinți lucrează, dar în state diferite).În acest caz, alocația din Germania fiind mai mare (în jur de 255 EUR), statul german plătește alocația diferențială (diferența între alocația din Germania și cea primită în România).
Însă nu întotdeauna se plătește o alocație diferențială: într-un exemplu concret, dacă unul dintre părinți lucrează în Germania, iar celălalt se află în România cu copilul, dar fără să lucreze, Germania plătește alocația (criteriul locului de activitate). În acest caz, România este statul secundar și ar trebui să plătească diferența. În practică însă, alocația din România fiind mai mică decât cea din Germania, nu rămâne vreo diferență de plată.”
Procedura și documentele necesare
Avocatul a precizat că, pentru suspendarea alocației din România, părintele sau reprezentantul legal trebuie să depună un set de documente care variază în funcție de motivul suspendării. În general, sunt necesare o cerere tip, actele de identitate ale părintelui și ale copilului, o declarație privind începerea activității într-un alt stat și documente justificative, precum contractul de muncă sau formularul european E411.
Pentru reluarea plății alocației, procedura presupune depunerea unei cereri de reluare, împreună cu actele actualizate de identitate, dovada încetării prestațiilor primite din alt stat membru UE și, dacă este cazul, alte documente suplimentare – de exemplu, certificatul de căsătorie sau extrasul de cont bancar.
„În vederea suspendării plății alocației din România, părintele/reprezentantul legal depune o serie de documente, care pot diferi în funcție de situația care a determinat suspendarea. Documentele uzuale sunt: cerere tip, act de identitate părinte, certificat naștere copil, declarație privind începerea activității în alt stat, documente doveditoare (contract de muncă, formular european E411).
În vederea reluării plății alocației în România, părintele/reprezentantul legal depune: cerere tip reluare plată, acte de identitate actualizate (CI/pașaport părinte/reprezentant legal, certificat de naștere copil), dovada încetării prestațiilor din alt stat UE, alte documente relevante (certificat de căsătorie, extras de cont bancar).”
Părinții care lucrează sezonier
Avocatul a explicat că, pentru părinții care lucrează temporar în străinătate, statul care plătește alocația rămâne România, atâta timp cât activitatea se încadrează în regulile de detașare prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 883/2004, valabile până la 24 de luni.
În aceste cazuri, ANPIS continuă plata alocației, iar țara gazdă nu devine competentă, cu condiția existenței formularului A1 și a caracterului temporar al muncii. Dacă perioada depășește doi ani, plata poate trece la statul unde părintele lucrează.
„Da, în cazul părinților care lucrează pentru perioade scurte în străinătate, statul plătitor nu se schimbă automat pentru muncă sezonieră sau detașări temporare scurte în alt stat UE, atâta timp cât situația se încadrează în regulile de detașare din Regulamentul (CE) nr. 883/2004, care menține legislația statului de origine (România) pentru perioade inclusiv de până la 24 de luni.
În aceste cazuri, ANPIS continuă să plătească alocația românească, iar țara gazdă nu devine automat competentă primar. Totuși, condițiile sunt stricte: trebuie emis formularul A1 (care confirmă menținerea asigurării în România), activitatea trebuie să fie temporară și previzibilă, fără înlocuirea altei persoane detașate, și angajatorul să aibă activități substanțiale în România.
Dacă durata depășește 24 de luni sau nu se califică ca detașare, se aplică regulile standard de prioritate și competența poate trece la țara de muncă din UE. În concluzie, în cazul unor detașări sau perioade scurte de lucru în străinătate, în regim sezonier, recomandăm consultarea ANPIS pentru a verifica de la caz la caz dacă se impune suspendarea plății alocației în România.”
