Eurovision 2026. Cei 10 finaliști ai Selecției Naționale din România. Publicul decide ultimul loc
Sursa: Dreamstime- eurovision
Televiziunea Română a făcut publică lista celor zece artiști calificați în finala Selecției Naționale Eurovision 2026. În urma audițiilor live, juriul de specialitate a stabilit clasamentul, iar cel de-al 11-lea finalist va fi desemnat prin votul publicului, în cadrul procedurii „Wild Card”. Marea Finală va avea loc pe 4 martie, în direct la TVR.
Zece finaliști aleși de juriu după audițiile live
TVR a anunțat joi seara numele celor zece artiști care vor concura pentru șansa de a reprezenta România la Eurovision Song Contest 2026, competiție ce va avea loc la Viena.
În intervalul 9–11 februarie, 68 de artiști înscriși în semifinala Selecției Naționale au urcat pe scenă și și-au interpretat piesele live în fața juriului.
„Toţi membrii juriului au jurizat la sfârşitul fiecărei zile, dar nu au trimis punctajele lor decât la sfârşitul celor trei zile. Când au făcut comparaţie şi cu toţi soliştii care au fost în semifinale, au arătat notele lor şi apoi s-a făcut un clasament”, a explicat Iuliana Marciuc, producătorul Selecției Naționale Eurovision.
Cine merge în Marea Finală din 4 martie
În cadrul Telejurnalului de la ora 20:00 au fost prezentați cei zece finaliști selectați de juriu:
-Alejandro Zandes & Emil Rengle („Bailando Solo”)
-Alexandra Căpitănescu („Choke Me”)
-Edward Maya x LavBbe x Costi („Everybody Needs Somebody”)
Emy Alupei („Tili Bom”)
-HVNDS („DOR”)
-Monica Odagiu („Fereastră Pentru Un Orb”)
-Olivia Addams („Croco”)
-Robert Lukian („Fire to the Lies”)
-Vanu („Therapy Enemy”)
-Yguana („Happy Birthday”)
„Wild Card din partea publicului”: fanii aleg al 11-lea finalist
Organizatorii au decis implicarea directă a publicului în stabilirea lineup-ului finalei. Astfel, piesele clasate pe locurile 11–15 intră într-o etapă separată de calificare.
Procedura, denumită „Wild Card din partea publicului”, permite fanilor să influențeze competiția prin vizualizările generate pe YouTube.
Cele cinci piese aflate în cursă sunt:
-Alexa & Aria Moon – „iELE”
-Antonio Pican – „Humans”
-Bogdan Medvedi – „Broken Heart”
-Impact – „Bengalo”
-Wrs – „All The Way”
Publicul poate urmări piesele într-un playlist dedicat pe canalul oficial de YouTube al TVR, până pe 15 februarie, ora 19:00.
Piesa cu cele mai multe vizualizări va obține ultimul loc în finală.
Finala Selecției Naționale va fi completată duminică
TVR va anunța duminică, la ora 20:00, câștigătorul Wild Card-ului. Ulterior, va fi publicat playlistul oficial cu toate cele 11 piese finaliste.
Acesta va rămâne disponibil până în ziua finalei din 4 martie.
Finala Selecției Naționale Eurovision 2026 va fi transmisă live, on air și online.
Vizualizările acumulate de fiecare piesă în playlistul oficial vor putea conta ca element de departajare în cazul unui balotaj.
Premieră: interpretare în limba semnelor române
Pentru prima dată, transmisiunea online a finalei va beneficia de interpretare în limba semnelor române (LSR).
Echipa dedicată este formată din Marieta Negru, Andreea Darie și Lena Dermengiu.
România, în semifinala a doua la Viena
Eurovision Song Contest 2026 se va desfășura sub sloganul „United by Music”, cu semifinalele pe 12 și 14 mai și finala pe 16 mai.
România va intra în concurs pe 14 mai, în semifinala cu numărul doi.
La ediția din 2026 participă 35 de țări.
Austria, campioana ediției precedente
Ediția anterioară a fost câștigată de Austria, prin JJ, cu piesa „Wasted Love”.
Categorie: Eveniment / Capital Play
Keywords: Eurovision 2026, Selecția Națională TVR, finaliști Eurovision România, Wild Card TVR, Eurovision Viena, Olivia Addams, Edward Maya
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




